cna.md

Peste 1 milion de euro obținuți din contrabandă cu telefoane din Italia: schemă descoperită în Moldova AUDIO

Opt persoane au fost reținute într-o schemă de introducere ilegală în R. Moldova a telefoanelor mobile de ultimă generație și de legalizare a veniturilor obținute din comercializarea acestora. Telefoanele erau procurate din Italia și vândute prin magazine specializate și platforme online. Banii obținuți erau păstrați temporar în case de schimb valutar din Chișinău, după care ajungeau în Italia, la beneficiarul final al schemei. În activitate ar fi fost implicate circa 13 persoane, inclusiv operatori de transport internațional. Informațiile au fost comunicate de Centrul Național Anticorupție (CNA) pe 25 mai.

Potrivit CNA, cele opt persoane au fost reținute de ofițerii instituției și procurorii din Bălți într-o cauză penală care vizează activități de contrabandă și spălare de bani, desfășurate prin intermediul unei rețele organizate ce activa pe teritoriul R. Moldova și în mai multe state ale Uniunii Europene.

Membrii grupării, inclusiv reprezentanți ai unor companii rezidente și nerezidente, ar fi creat și administrat un mecanism specializat în introducerea ilegală pe teritoriul R. Moldova a telefoanelor mobile de ultimă generație și în legalizarea veniturilor obținute din comercializarea acestora. Bunurile erau procurate din Italia și transportate în R. Moldova prin intermediul curselor regulate de pasageri și colete, conform procurorilor.

„Pentru a evita achitarea drepturilor de import și controlul autorităților vamale, telefoanele mobile erau introduse prin punctele de trecere a frontierei prin nedeclararea acestora în actele vamale, fiind ascunse printre bagajele și coletele transportate. Ulterior, telefoanele erau distribuite către persoane fizice și juridice afiliate grupării, care cunoșteau proveniența ilicită a mărfurilor și le comercializau prin magazine specializate și platforme online de vânzări”, a comunicat Procuratura Generală.

În acest mod, membrii rețelei ar fi obținut venituri considerabile din comercializarea bunurilor pe piața internă. „Mijloacele financiare rezultate din aceste activități erau colectate sistematic de persoane responsabile de circuitul financiar al schemei și păstrate temporar în incinta unor case de schimb valutar din municipiul Chișinău. După acumularea unor sume cuprinse între 70 000 și 100 000 de euro, banii erau transmiși transportatorilor internaționali de pasageri și colete, care, cunoscând proveniența ilicită a acestora, îi transportau clandestin în state ale Uniunii Europene, preponderent în Belgia, fără declararea sumelor autorităților vamale”, au declarat procurorii.

În continuare, pentru a crea aparența legalității provenienței banilor, mijloacele financiare ar fi fost introduse în circuitul economic prin intermediul unor companii controlate de membrii grupării și înregistrate în Belgia. Ulterior, fondurile erau transferate către Italia, unde ajungeau la beneficiarul final al schemei infracționale, au comunicat procurorii.

În activitatea ilegală ar fi fost implicate circa 13 persoane fizice și 6 persoane juridice rezidente și nerezidente, inclusiv operatori de transport internațional și reprezentanți ai unor case de schimb valutar. Potrivit estimărilor preliminare, membrii grupării ar fi introdus și comercializat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova telefoane mobile în valoare de peste 1 milion de euro.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: