playtech.ro

Peste 3 000 de elevi din Moldova vor primi 10 din oficiu la examenul de bacalaureat la limba străină

Un număr record de peste 3 000 de candidați la bacalaureat vor primi nota 10 din oficiu la proba de limbă străină. Informația fost confirmată într-un comunicat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Potrivit MEC, Comisia Națională de Examene, reunită în ședință pe 26 mai, a decis că 3 138 de absolvenți ai clasei a XII-a vor primi nota 10 din oficiu la examenul la limba străină. În același timp, 397 de candidați vor fi notați cu 10 din oficiu la examenul de informatică, față de doar 61 în sesiunea din 2024.

Potrivit Regulamentului cu privire la examenul național de bacalaureat, nota 10 din oficiu la proba de limbă străină este acordată candidaților care au susținut, în anii de studii din învățământul general, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice.

„Numărul de candidați care beneficiază de această facilitate în anul curent este cel mai mare din ultimii nouă ani. În sesiunea de bacalaureat din anul trecut, nota 10 din oficiu la proba de limbă străină a fost acordată unui număr de 2 594 de candidați, în sesiunea 2023 – 2 192, în 2022 – 1 596, în 2021 – 1 299, iar în 2020 – 1 349”, a declarat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov.

Această practică a fost introdusă în 2015, când 229 de elevi au fost notați cu 10 la proba de limbă străină, în baza certificatelor care atestă competențele lingvistice.

Începând cu sesiunea de bacalaureat 2024, nota 10 din oficiu se acordă, conform regulamentului, și candidaților care au susținut, în clasele a X-a – a XII-a, examene internaționale pentru certificarea competențelor în domeniul informaticii.

Tot în cadrul ședinței Comisiei Naționale de Examene au fost aprobate condiții speciale de examinare pentru 111 candidați la examenele naționale de absolvire (față de 73 în sesiunea 2024), dintre care:

  • 58 de candidați (față de 33 în 2024) la examenul național de bacalaureat, din 8 raioane/municipii;
  • 53 de candidați (față de 40 în 2024) la examenele naționale de absolvire a gimnaziului, din 13 raioane/municipii.

În majoritatea cazurilor, s-a solicitat prelungirea timpului de lucru cu cel mult 60 de minute pentru candidații cu deficiențe neuromotorii sau vizuale grave. În multe situații, au fost solicitate mai multe măsuri speciale, precum alocarea unui timp suplimentar, examinarea într-un spațiu separat sau prezența unui asistent individual.

„Procedurile specifice de examinare a elevilor cu cerințe educaționale speciale au scopul de a oferi șanse egale acestor elevi, care au învățat conform curriculei generale și solicită condiții adaptate la examenele naționale de absolvire a ciclurilor gimnazial și liceal”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Conform reglementărilor în vigoare, elevii care au studiat în baza curriculei generale pot solicita condiții speciale de examinare, dacă este cazul.

Sesiunea de bacalaureat 2025 va începe pe 3 iunie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Va fi interzisă intrarea lui Krasnoselski?/MGRES a trecut pe cărbune /Gaz pentru caz de întreruperi

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo?
NewsMaker prezintă principalele știri din regiune:

Promo-LEX cere sancțiuni pentru Krasnoselski și alte persoane de la Tiraspol
Asociația Promo-LEX îndeamnă autoritățile să introducă sancțiuni personale împotriva liderului regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, și a altor reprezentanți de la Tiraspol. Apelul drepturilor omului îi acuză de tortură, rețineri arbitrare și încălcări ale drepturilor omului — de la refuzul de a transfera un deținut bolnav într-un spital civil, până la semnarea unor amendamente care prevăd până la 8 ani de închisoare pentru adresarea la instanțele internaționale. În opinia asociației, lui Krasnoselski ar trebui să i se interzică intrarea în Republica Moldova și să i se blocheze activele. Promo-LEX amintește că, din 2023, legislația permite aplicarea unor astfel de sancțiuni, însă mecanismul nu a fost pus în practică până în prezent. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a refuzat să comenteze subiectul.

Centrala de la Cuciurgan a trecut pe cărbune din cauza deficitului de gaz?
La rândul său, Centrala Termoelectrică Moldovenească (MGRES) a trecut, la 13 noiembrie, la consumul de cărbune din cauza volumului limitat de gaze, informează publicația МОСТ. Sursa menționează și o posibilă întârziere a următoarei plăți pentru gaze. Rezervele de combustibil de la uzină nu sunt cunoscute. Amintim că, până în ianuarie 2025, Moldova achiziționa de la MGRES circa 70% din energia electrică, însă după sistarea livrărilor de gaze rusești în Transnistria a încetat să mai primească energie de acolo.

„Moldovagaz” are rezerve pentru Transnistria, în cazul întreruperii livrărilor

Între timp, „Moldovagaz” a creat rezerve de gaze naturale pentru regiunea transnistreană în caz de sistare a livrărilor. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la TV8. Potrivit acestuia, conform legii, compania este obligată să formeze rezerve de 15% — acestea sunt deja gata și raportate. Gazul prevăzut în contractul cu o companie europeană este destinat exact unor astfel de situații: el poate fi utilizat până când va fi găsit un mecanism alternativ de aprovizionare. Autoritățile de la Chișinău nu au recepționat informații despre o eventuală sistare a livrărilor în regiune. Junghietu a mai precizat că nu a purtat negocieri cu omologii maghiari privind mecanismul de livrare, acestea fiind relații comerciale între compania MET și „Moldovagaz”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: