Peste 6 500 de persoane au solicitat ambulanța în perioada sărbătorilor pascale: 807 cazuri au vizat copiii

Peste 6 500 de persoane au solicitat intervenția ambulanței în perioada sărbătorilor pascale. Peste 800 dintre cazuri au vizat copiii. Din numărul total de solicitări, peste 2 400 de pacienți au fost transportați la spital. Datele au fost comunicate, pe 22 aprilie, de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

Reprezentanții CNAMUP au raportat că, în perioada sărbătorilor pascale, 19–21 aprilie, au fost solicitați de 6 536 de persoane, dintre care 807 cazuri au vizat copiii. „Din numărul total de solicitări, 228 au fost inutile. Nu corespundeau criteriilor de urgențe medico-chirurgicale”, au comunicat reprezentanții Centrului. În cazul a 2 442 de pacienți, după acordarea primului ajutor medical, s-a decis transportarea acestora la spitalele din țară. Din cei 2 442 de pacienți, 484 sunt copii.

Potrivit CNAMUP, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru următoarele tipuri de urgențe: 1 466 cardiovasculare, inclusiv 33 cazuri cu sindrom coronarian acut; 902 neurologice, inclusiv 101 accidente vasculare cerebrale; 804 respiratorii, dintre care 384 infecții respiratorii virale acute; și 771 traumatologice.

Instituția a mai precizat că, în decurs de 72 de ore, echipele de Asistență Medicală Urgentă au fost solicitate în cazul a 32 de accidente rutiere, în urma cărora au suferit 40 de persoane. După acordarea asistenței medicale la etapa de prespital, 36 de pacienți, inclusiv 14 copii, au fost transportați la unitățile de primire urgentă spitalicești.

CNAMUP a mai raportat că, în perioada 19–21 aprilie, au fost înregistrate 42 de urgențe toxice, dintre care 14 intoxicații cu alcool, 10 cu medicamente și 4 intoxicații cu monoxid de carbon. Totodată, au fost înregistrate 39 de solicitări privind urgențe generate de agenți chimici și de mediu: 23 de persoane au suferit mușcături sau înțepături de animale ori insecte, iar 16 – combustii.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Chiveri, despre autorizația de mediu pentru uzina de la Râbnița: „Dacă cineva crede că poate încălca drepturile copiilor și să ceară facilități – greșește”

Prelungirea autorizației de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești (MMZ) din Râbnița nu este doar o chestiune tehnică, ci ține și de procesul de reintegrare a țării, susține vicepremierul Valeriu Chiveri. Potrivit oficialului, solicitările de facilități pentru companiile din stânga Nistrului nu pot fi privite separat de problemele nesoluționate de ani de zile, precum respectarea drepturilor copiilor și fermierilor sau accesul jurnaliștilor în regiune. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni MOST, pe 15 octombrie.

„Dacă cineva crede că o anumită companie de pe malul stâng funcționează în vid, dacă cineva crede că poate încălca drepturile copiilor, fermierilor, să nu permită accesul jurnaliștilor în stânga Nistrului și, în același timp, să ceară anumite facilități pentru activitatea companiei, cred că se greșește. Noi trăim într-o lume foarte interconectată. De aceea, acest subiect nu are doar un caracter tehnic, dar mult mai larg, care e legat de procesul de reintegrare a țării”, a declarat Chiveri.

Întrebat dacă prelungirea autorizației ar putea fi legată de cerințe precum permiterea accesului jurnaliștilor în regiune, Chiveri a spus că prioritatea este soluționarea problemelor rămase nerezolvate de ani de zile, fără să precizeze condiții concrete.

Precizăm, autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești din Râbnița expiră pe 20 octombrie. Aceasta a fost prelungită ultima dată în octombrie 2025. Agenția de Mediu preciza atunci că termenul a fost prelungit din oficiu, în baza prevederilor Legii privind emisiile industriale. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: