facebook/Ion Ceban

Piața Centrală și Piața Avicolă revin la programul obișnuit de lucru

Piața Centrală și Piața Avicolă din strada Cărbunarilor revin la programul obișnuit de lucru, începând de marți, 20 aprilie. Acestea urmează să activeze de la ora 06:00 până la 18:00.

Potrivit administrației Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, ziua de luni se menține ca zi sanitară.

Cetățenii sunt îndemnați să respecte în continuare măsurile de restricție instituite prin hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Коллаж NewsMaker

Corneliu Dudnic și Alexandr Stoianoglo, primii care au inițiat procedura pentru a candida la funcția de bașcan

Fostul parlamentar democrat Corneliu Dudnic și deputatul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, sunt primii care au inițiat oficial procedura necesară pentru participarea la alegerile pentru bașcanul Găgăuziei. Despre aceasta a anunțat, pe 23 septembrie, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei. Potrivit Consiliului, în cazul lui Corneliu Dudnic, care intenționează să candideze independent, a fost înregistrat grupul de inițiativă și i-au fost eliberate listele de subscripție. Alexandr Stoianoglo a depus cererea și documentele pentru înregistrarea grupului de inițiativă.

„Primii doi pretendenți la statutul de candidat la funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei au inițiat procedurile necesare pentru participarea la alegerile din 15 noiembrie 2026. Corneliu Dudnic și Alexandr Stoianoglo intenționează să candideze independent și au depus la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei documentele necesare pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă care îi vor susține”, a anunțat Consiliul Electoral Central al Găgăuziei.

Potrivit instituției, în cazul lui Corneliu Dudnic, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a înregistrat grupul de inițiativă și i-a eliberat listele de subscripție. Astfel, membrii grupului de inițiativă pot colecta semnăturile alegătorilor în susținerea acestuia, necesare pentru depunerea ulterioară a documentelor în vederea înregistrării în calitate de candidat. Alexandr Stoianoglo a depus, pe 23 septembrie, cererea și documentele pentru înregistrarea grupului de inițiativă.

Președinta interimară a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, Svetlana Colesnic, a precizat pentru NewsMaker că Dudnic a primit listele de subscripție pe 23 septembrie. Întrebată dacă acesta cunoaște limba română, Colesnic a spus că Dudnic a fost testat și vorbește limba română. „A răspuns fluent, fără greșeli, la toate întrebările”, a menționat Colesnic.

***

Anterior, în presă au apărut informații despre intenția lui Corneliu Dudnic de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei. Corneliu Dudnic a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea fracțiunii Partidului Democrat în perioada 2015-2019. Deputatul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, și-a anunțat intenția de a candida pe 7 septembrie, în timpul unui briefing de presă organizat la Parlament.

Menționăm că despre intenția de a candida au anunțat și foștii deputați Petru Vlah și Fiodor Găgăuz.

Deputatul Partidului Socialiștilor (PSRM), Grigore Uzun, a decis să nu candideze la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Printre motivele invocate de acesta se numără noua cerință pentru candidați – cunoașterea limbii române. Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că partidul va purta consultări cu ceilalți candidați și va decide ulterior pe cine va susține la alegeri.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Poate fi ales în funcția de bașcan al Găgăuziei cetățeanul Republicii Moldova cu drept de vot care, inclusiv în ziua alegerilor, a împlinit vârsta de 35 de ani, a domiciliat sau domiciliază pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia o perioadă nu mai mică de 10 ani, cunoaște limbile găgăuză și română și nu cade sub incidența restricțiilor privind exercitarea drepturilor electorale prevăzute la art. 16 alin. (2) din Codul electoral nr. 325/2022. Guvernatorul se alege pentru un mandat de 4 ani. 

Luni, 21 septembrie, a început perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de bașcan al Găgăuziei. În cazul candidaților independenți, aceștia trebuie să fie susținuți de cel puțin 1% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale din UTA Găgăuzia, dar nu mai puțin de 1 500 de persoane din cel puțin jumătate din numărul localităților autonomiei. Documentele pentru înregistrarea candidaților, atât a celor desemnați de partide politice sau blocuri electorale, cât și a candidaților independenți, se depun la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei. Acestea sunt examinate în termen de cel mult 7 zile de la data primirii acestora, ulterior fiind adoptată hotărârea privind înregistrarea sau refuzul înregistrării candidatului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: