Platforma Da
Максим Андреев, NewsMaker

Platforma DA va înainta astăzi o moțiune simplă de cenzură împotriva ministrului de Interne Pavel Voicu

Fracțiunea parlamentară Platforma Demnitate și Adevăr (DA) va înainta o moțiune simplă împotriva ministrului Pavel Voicu în cadrul ședinței plenare a parlamentului, care se va desfășura pe 19 noiembrie. Anunțul a fost făcut de către deputatul Chiril Moțpan, după ce, în ajun, un grup de veterani ai războiului de la Nistru a protestat în fața Ministerului de Interne, cerând demisia conducerii instituției.

Deputatul Platformei DA a mai menționat că, potrivit unor informații pe care le deține, la Centrul de reabilitare a veteranilor de război – Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie și Reabilitare, în forma lui actuală – se întâmplă remanieri strategice.

„În funcția de director al centrului a fost numită Veronica Lebedinschi, soția lui Adrian Lebedinschi (deputat PSRM). Fostul director (finul de cununie al Valentinei Buliga de la PDM) a fost „mutat” într-o funcție care nu exista până atunci în statele de personal ale Centrului: a devenit vicedirector (cu un salariu de 20.000 de lei pe lună). În consiliul de administrare a fost „împins” și „veteranul” Radu Prisac, care în 1992 era student la Academia de politie, coleg de grupă al lui Pavel Voicu”, a scris Moțpan pe Facebook.

***

Pe 16 și 18 noiembrie mai mulți veterani au protestat în fața sediului Ministerului de Interne. Veteranii și-au exprimat nemulțumirea față de munca poliției din Varnița în timpul alegerilor prezidențiale din 1 și 15 noiembrie, precum și de atitudinea poliției față de ei în timpul protestelor veteranilor. Potrivit combatanților, aceștia nu au încredere în Ministerul de Interne.

Conform Regulamentului parlamentului, moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 15 deputaţi. Potrivit procedurii, textul moțiunii simple trebuie înaintat președintelui parlamentului și urmează în decurs de 14 zile să fie supus dezbaterilor în legislativ.

Vă rugăm să ne susțineți cu un like la pagina noastră de Facebook.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

imagine simbol

Gazul se va scumpi în acest an? Prognoza șefului interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban

Directorul interimar al Moldovagaz, companie responsabilă în prezent de livrarea gazelor în regiunea transnistreană, Vadim Ceban, estimează că tariful la gaz în Republica Moldova ar putea crește în acest an. Într-o emisiune la N4, el și-a explicat prognoza prin prețurile ridicate de pe piața europeană, criza din Orientul Mijlociu și ritmul lent de constituire a stocurilor de gaze înainte de iarnă.

„Prețurile la gaz nu scad. Dacă anul trecut achizițiile erau la 27, 28 sau 30 de euro pentru un MWh, acum prețul spot este de 45 de euro pentru un MWh. (…) Asta înseamnă 500 de euro pentru o mie de metri cubi”, a declarat directorul interimar al Moldovagaz.

Vadim Ceban a adăugat că prețurile forward și futures pentru lunile de iarnă rămân aproximativ la același nivel. Din acest motiv, în opinia sa, traderii nu au în prezent suficiente motive să stocheze gaze în depozite, deoarece nu știu care va fi prețul în timpul iernii.

„Nu văd niciun anunț din partea Energocom despre cum injectează gaze naturale în depozite, dacă le cumpără sau nu. Cred că încă așteaptă. Iar pentru iarnă prețurile sunt aceleași și nu există niciun stimulent sau motivație să injectezi gaze la un asemenea preț, fără să știi care va fi prețul în timpul iernii”, a spus Vadim Ceban.

Totodată, el a precizat că problema nu ține doar de acțiunile Energocom. Potrivit lui, compania poate cumpăra și stoca gaze în România, Ucraina sau în alte state din regiune, însă volume mari pot fi asigurate doar de marii traderi și producători.

„Dacă vorbim despre achiziția gazelor, este nevoie de un echilibru rezonabil pentru Republica Moldova și pentru Energocom – atât contracte pe termen lung, cât și achiziții de pe piața spot. Acesta ar trebui să fie modelul”, a conchis Vadim Ceban.

Amintim că, după sistarea livrărilor de gaze rusești către Republica Moldova, țara își asigură necesarul de gaze prin achiziții de pe piețele europene. În prezent, Energocom este responsabilă de procurarea gazelor și constituirea stocurilor pentru sezonul rece, iar orice modificare a tarifului pentru consumatori este aprobată de ANRE.

În iunie, curent, Guvernul Munteanu a aprobat majorarea stocurilor de securitate de gaze naturale pentru malul drept al Republicii Moldova. Volumul minim obligatoriu a crescut, astfel cu aproape 6,5 milioane m³, de la 50 milioane m³ la 56,3 milioane m³ pentru sezonul rece 2026-2027. Noul volum urmează să fie constituit de SA „Energocom” până la 1 octombrie 2026. 

Menționăm că Republica Moldova nu dispune de capacități proprii de stocare a gazelor naturale, iar rezervele strategice sunt păstrate în depozite din România, Ucraina și alte state din Uniunea Europeană și Comunitatea Energetică. Aceste stocuri reprezintă o rezervă de siguranță echivalentă cu aproximativ 10 zile de consum în perioada de iarnă.

Stocurile de securitate sunt diferite de stocurile comerciale și pot fi utilizate doar în situații excepționale, prin decizia autorităților competente. În sezonul rece 2025-2026, stocurile comerciale au fost folosite pentru acoperirea vârfurilor de consum, fără a fi necesară utilizarea rezervelor de securitate.

În prezent, consumatorii casnici plătesc 14,42 lei (cu TVA) pentru un metru cub de gaze naturale. Tariful este în vigoare din 3 februarie, curent, când ANRE a aprobat reducerea prețului cu peste 2 lei pentru un metru cub.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: