Colaj NM

PLDM, nemulțumit că Maia Sandu a participat la Consiliul Politic al PAS: Nu s-a respectat Constituția

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) declară că în țara noastră „continuă practica vicioasă de nerespectare a Constituției de către președintele Republicii”. Reprezentanții partidului susțin că prezența Maiei Sandu la ședința Consiliului Politic Național al PAS reprezintă „o sfidare a normelor constituționale și legale”. Prin urmare, PLDM cere ca Maia Sandu, pe viitor, să respecte cu strictețe Constituția și legea. 

„Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că în RM continuă practica vicioasă de nerespectare a Constituției de către Președintele Republicii. Prezența doamnei președinte Sandu la ședința Consiliului Național PAS este o sfidare a normelor constituționale și legale. În fața legii toți sunt egali, iar președintele trebuie să fie reper în acest sens”, declară PLDM.

Partidul mai spune că „președintele RM este șeful statului și garantul suveranității, dar nu șeful PAS-ului și garantul protecției celor din partid”.

„Președintele a fost ales pentru a fi pentru fiecare cetățean nu doar pentru cei din PAS. Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă aceste derapaje grave a Președintelui și cere ca în activitatea de viitor să respecte strict Constituția și legea. Să se concentreze pe rezolvarea problemelor tuturor cetățenilor nu satisfacerea intereselor politice ale PAS”, se mai arată în declarația PLDM.

NM a solicitat o reacție de la Președinția Republicii Moldova în legătură cu declarațiile PLDM.

UPDATE (28 februarie) Direcția informare și comunicare cu mass-media a precizat pentru NM că invitația a venit din partea PAS, iar șefa statului „a luat cuvântul pentru a împărtăși punctul său de vedere cu privire la prioritățile guvernării în acest an”.

Amintim că pe 26 februarie a avut loc Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Din imaginile publicate de partid s-a observat că la întrunire a participat inclusiv șefa statului Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu.

Anterior, premierul Dorin Recean a spus că nu este membru de partid și că ar accepta o eventuală propunere a partidului de guvernare. Contactată de NM, Adriana Vlas, purtătoarea de cuvânt a PAS a precizat că Dorin Recean nu a aderat la formațiune. „Prim-ministrul Dorin Recean a fost invitat la CPN pentru a discuta despre programul guvernamental și prioritățile din perioada următoare”, a declarat Vlas.

NM a întrebat și Președinția din ce motiv a participat șefa statului Maia Sandu la Consiliul Politic Național al PAS. Reprezentanții Președinției nu ne-au răspuns la solicitare.

De precizat că pe 9 decembrie 2020, președinta Maia Sandu a renunțat la calitatea de membru al PAS. „Partidul Acțiune și Solidaritate anunță că astăzi, 9 decembrie, Maia Sandu, Președintele ales al Republicii Moldova, a renunțat la calitatea de membru de partid și la funcția de președinte al formațiunii. Conform legislației în vigoare, Președintele țării nu poate fi membru de partid”, anunțau reprezentanții PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

PSRM, prima reacție după ce un partid a cerut SIS să verifice vizita de la Moscova: „Imaginație bolnăvicioasă”

Deputatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) Grigore Novac susține că vizita recentă la Moscova a cinci deputați ai formațiunii, în frunte cu liderul PSRM, Igor Dodon, nu ar avea legătură cu ședința cu ușile închise de la Parlament, care a avut loc cu câteva zile înainte. El a declarat că deplasarea ar fi fost planificată cu două săptămâni înainte ca parlamentarii PSRM să afle despre ședința respectivă. Afirmațiile au fost făcute pe 22 octombrie, la sediul legislativului.

„Această vizită a fost planificată cu mult timp înainte de acea ședință secretă. Noi, în general, nici nu știam că va fi această ședință. Am aflat practic cu o zi înainte. Pe când vizita era planificată cu două săptămâni mai devreme. Și nu are absolut nimic… Așa că imaginația asta bolnăvicioasă a Partidului Liberal… e bolnavă imaginația. (…) Noi ce, trebuie să nu planificăm nicio vizită, că poate fi vreo ședință secretă despre care nici nu știam că va fi? (…) Dar pentru a exclude orice interpretare, puteți verifica lucrul acesta, colegii care au mers în acea vizită nici nu au dorit să participe fizic la acea ședință”, a declarat Grigore Novac.

Întrebat dacă colegii săi de partid au discutat la Moscova despre incidentele de survolare neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești, deputatul socialist a menționat că nu cunoaște acest lucru. „Nu am fost parte a acelei delegații. S-a discutat despre domeniul energetic ceva. Cred că mai multe detalii vă pot da colegii care au fost parte a delegației”, a spus el.

La rândul său, întrebat cum comentează vizita lui Igor Dodon în capitala rusă, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus: „Dar el unde poate să se mai ducă? E comportamentul unui lingău de-al Moscovei, care n-are decât să meargă de fiecare dată și să justifice războiul Federației Ruse în Ucraina, să cânte osanale și cumva să intre în grații mai mult”.

De asemenea, șeful legislativului a respins afirmația lui Dodon că Rusia ar fi dispusă să furnizeze Republicii Moldova gaz „ieftin”. „Povești cu zmeul. El cât a fost președinte n-a putut să-l aducă, dar acum…”, a spus Grosu.

Amintim că, în perioada 12-13 octombrie, o delegație formată din cinci deputați PSRM, în frunte cu Igor Dodon, au efectuat o vizită la Moscova, „la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse”. În cadrul deplasării, politicienii au avut întrevederi cu Ruslan Tatarinov, vicepreședintele Partidului „Rusia Justă”, care a participat la invazia rusă în Ucraina din 2022 până în februarie 2025. De asemenea, aceștia s-au întâlnit cu Andrei Klimov și Artem Turov, deputați ai Dumei de Stat din partea fracțiunii „Rusia Unită”.

Pe 14 octombrie, Igor Dodon a scris pe rețelele de socializare că, în timpul discuțiilor de la Moscova, oficialii ruși și-ar fi exprimat disponibilitatea de a negocia livrări de gaze „în condiții mult mai avantajoase decât cele în care țara noastră le achiziționează în prezent”. „Acum, decizia le revine autorităților Republicii Moldova”, a declarat liderul PSRM.

Vizita socialiștilor la Moscova a venit după ce, pe 8 octombrie, la Parlament a avut loc o ședință cu ușile închise. Deputații au examinat și aprobat noua structură a Forțelor Armate și efectivul Armatei Naționale, un proiect susținut de 62 de parlamentari.

Partidul Liberal a condamnat vizita delegației socialiste la Moscova, la câteva zile după ședința Parlamentului cu ușile închise. Formațiunea politică a menționat că această succesiune de evenimente impune verificări din partea instituțiilor statului.

„Solicităm Serviciului de Informații și Securitate și Procuraturii Generale să examineze toate implicațiile acestei vizite, inclusiv prin prisma precedentelor legate de finanțări externe și a legăturilor politice dintre PSRM și Kremlin. Această deplasare nu este un caz izolat. Ea se înscrie în tradiția „pelerinajelor” politice la Moscova, practicate de forțele pro-ruse”, a scris PL într-un comunicat emis pe 13 octombrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: