visionhouse.tv

„Politica noastră editorială este incomodă”. Canal 5, reacție după ce i s-a suspendat temporar activitatea

Reprezentanții televiziunii Canal 5, a cărei activitate a fost suspendată temporar, au numit decizia „un nou atac la libertatea de exprimare”. Ei au menționat că postul TV nu a comis nici o încălcare a legislației, care ar putea duce „la o sancțiune atât de gravă precum suspendarea licenței”, și cred că decizia a fost luată în legătură cu politica lor editorială „care este incomodă pentru autorități”. Televiziunea a spus că își va „apăra dreptul la muncă prin toate mijloacele legale”. 

Reprezentanții Canal 5 au emis un comunicat și au numit decizia de a suspenda temporar activitatea postului „un nou atac la libertatea de exprimare”.

„Trebuie remarcat faptul că postul nostru de televiziune nu a primit niciun document oficial despre această decizie și, în consecință, nu am primit niciun fapt concret care ar explica pe ce se bazează aceste suspiciuni. (…) Mai mult decât atât, în numele colectivului postului de televiziune, considerăm necesar să subliniem faptul că Canalul 5 nu a comis nici o încălcare a legislației țării, care ar putea duce la o sancțiune atât de gravă precum suspendarea licenței”, au menționat reprezentanții postului TV.

Ei au mai spus că „acțiunile autorităților reprezintă o încălcare flagrantă a normelor democratice precum libertatea de exprimare, independența editorială și libertatea de creație”.

„Prin această decizie, autoritățile au atacat în mod flagrant libertatea de exprimare și activitatea antreprenorială. Singura explicație pentru această atitudine represivă este politica noastră editorială, care este incomodă pentru autorități. Ne-am permis să realizăm știri și emisiuni de actualitate. Toată lumea a putut vedea cum au reacționat autoritățile la activitatea noastră, inclusiv la recenta conferință de presă a președintelui Maia Sandu, care a atacat un jurnalist al postului nostru pentru că nu i-a plăcut o întrebare cu privire la licitația de la Aeroport. (…) Ne vom apăra dreptul la muncă prin toate mijloacele legale”, au conchis reprezentanții televiziunii.

***

Menționăm, Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a decis sistarea temporară a valabilității actelor permisive, ca și măsură preventivă, ale companiei SRL „Media Content Distribution”, care deține televiziunea Canal 5 și postul de radio Maestro FM, în urma constatării unor „bănuieli rezonabile privind implicarea beneficiarilor efectivi ai companiei în activități care afectează securitatea statului”. Decizia ar fi fost luată în cadrul unei ședințe din 20 martie, potrivit unui comunicat al Guvernului din seara zilei de 21 martie.

Mai precizăm în acest context că, pe 18 martie 2024, președinta țării Maia Sandu a atenționat o jurnalistă de la postul de televiziune Canal 5 că este posibil să primească salariu din banii lui Ilan Șor, fost deputat condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „furtul miliardului”. Schimbul de replici a avut loc în cadrul conferinței de presă, susținută de șefa statului. Jurnalista Canal 5 Parascovia Blanari i-a acordat Maiei Sandu o întrebare în legătură cu licitația anulată pentru selectarea unui locatar pentru spațiile comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterila din incinta Aeroportului Internațional Chișinău. În mod special, jurnalista s-a referit la zvonurile conform cărora Lagardere, una dintre cele două companii participante la licitație, ar fi fost favorizată. Ulterior, jurnalista a întrebat-o pe președintă dacă are dovezi că angajații Canal 5 lucrează pentru Ilan Șor. La rândul său, Maia Sandu a întrebat-o dacă cunoaște ce buget are Canal 5, iar aceasta a răspuns că „nu”.

Pe 1 martie 2024, Consiliul Audiovizualului raporta că TV-Găgăuzia și Canal 5 au preluat conținuturi de la posturile de televiziune suspendate Primul în Moldova, ITV, Orhei TV, TV6 și Orizont TV.

***

Anterior, Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a suspendat temporar activitatea a 6 companii (SRL-uri) care dețin licențe de emisie pentru opt posturi de televiziune: Prime, Publika TV, Canal 2, Canal 3, Accent TV, ITV, Orizont TV și TV6. Consiliul a recunoscut investițiile în aceste canale de televiziune ca fiind „semnificative pentru securitatea națională” și l-ea cerut să obțină autorizație pentru astfel de investiții.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Peste 1800 de persoane din Transnistria așteaptă despăgubiri din partea Rusiei. În ce condiții Promo-LEX propune ca Chișinăul să le plătească

Peste 1 800 de persoane din regiunea transnistreană așteaptă despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în valoare totală de 7,23 milioane de euro, pe care Federația Rusă trebuie să le achite. Asociația Promo-LEX propune ca Republica Moldova să achite despăgubirile în locul Federației Ruse și să preia creanțele victimelor. După preluarea creanțelor, a adăugat Promo-LEX, statul poate propune Moscovei stingerea acestora prin compensare cu datoria de circa 17,5 milioane de dolari pe care Moldova o are față de Rusia. Promo-LEX susține că a transmis, în acest sens, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică.

Potrivit asociației, între 2004 și mai 2026, CtEDO s-a pronunțat în 65 de cauze cu reclamanți din regiunea transnistreană. În 46 dintre acestea, Curtea a constatat încălcări numai în sarcina Federației Ruse, care exercită controlul efectiv asupra regiunii. În total, peste 1.800 de persoane așteaptă plata. Cu dobânzile de întârziere, datoria Federației Ruse față de aceste victime se ridică la circa 7,23 milioane de euro, adică aproximativ 145,2 milioane de lei. Conform Promo-LEX, Federația Rusă a plătit în doar trei cauze privind regiunea.

Promo-LEX propune ca statul să plătească victimelor, în avans, sumele acordate de Curte, inclusiv dobânzile, și să se subroge în drepturile lor. „Din ziua plății, Republica Moldova devine creditorul Federației Ruse pentru sumele achitate. Datoria Rusiei nu se stinge: ea trece în patrimoniul statului, care o poate urmări cu mijloacele proprii unui stat. Plata nu presupune recunoașterea vreunei răspunderi a Republicii Moldova pentru încălcările constatate. (…) Întreaga datorie, cu dobânzi, este de circa 145,2 milioane de lei. Plata poate fi eșalonată pe doi ani bugetari, cu prioritate pentru cauzele cele mai vechi și pentru beneficiarii în vârstă”, a comunicat asociația.

Potrivit asociației, Moldova datorează Guvernului Federației Ruse circa 17,5 milioane de dolari dintr-un împrumut mai vechi, raportat de Ministerul Finanțelor ca restant din cauza unor factori externi. „După preluarea creanțelor, statul poate propune Moscovei stingerea lor prin compensare cu această datorie, printr-un protocol între cele două guverne. Până la încheierea protocolului, Republica Moldova poate suspenda plata datoriei, cu titlu de contramăsură permisă de dreptul internațional, în limita creanțelor preluate de la propriii cetățeni. Statul ar plăti astfel propriilor cetățeni sumele pe care le datorează Moscovei, iar datoria Republicii Moldova față de Federația Rusă s-ar reduce cu aproape jumătate”, a declarat Promo-LEX. Asociația a menționat că „în locul a peste 1.800 de reclamanți individuali, Federația Rusă ar avea în față un stat creditor, cu instrumente pe care persoanele fizice nu le au”.

Promo-LEX susține că a transmis, pe 2 noiembrie, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică privind plata și recuperarea sumelor datorate de Federația Rusă victimelor din regiunea transnistreană. „Ministerele, Parlamentul și celelalte autorități vizate au primit opinia în copie. Propunerea are două componente: statul plătește victimelor sumele stabilite de Curte, apoi le recuperează de la Federația Rusă. (…) Promo-LEX solicită Guvernului să aprobe proiectul de lege până la sfârșitul anului și Ministerului Afacerilor Externe să transmită Federației Ruse o notă verbală de plată”, a comunicat Asociația.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: