Popșoi, întrebat dacă Vasnețov a fost convocat în cazul „curierilor” lui Șor: „Are deja abonament la MAE”

Vicepremierul Mihai Popșoi, tot el ministru al Afacerilor Externe (MAE), a comentat descinderile de la Aeroport din 22 aprilie, în urma cărora au fost ridicați în numerar, de la pasagerii care au aterizat de la Moscova, peste 20 de milioane de lei. Șeful diplomației a calificat situația drept regretabilă. „Este complicat când vezi cât de departe este gata să meargă Rusia, dar mai cu seamă unii cetățeni”, a declarat Popșoi în cadrul emisiunii „Bună seara”, de la Moldova 1. Întrebat dacă ambasadorul Rusiei în Moldova a fost convocat la Minister după acest caz, Popșoi a spus că Oleg Vasnețov „are deja abonament la MAE”.

„Am văzut la Aeroport această caravană, cărăuș de bani, pentru că ne uitam cu câtă râvnă încercau să lupte acele doamne. Când intri într-o luptă cu oamenii legii, care își fac munca onest, după care să aflăm că de fapt toți aveau buzunarele burdușite cu bani… practic 1 milion de dolari au fost confiscați de la acele persoane care au venit de la Moscova cu acel zbor. E complicat când vezi cât de departe este gata să meargă Federația Rusă, dar mai cu seamă unii cetățeni de ai noștri pentru a face jocul altui stat, un joc meschin”, a declarat Mihai Popșoi.

Întrebat dacă ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov, a fost notificat după acest caz, Popșoi a spus: „Îl notificăm regulat. Are deja cumva abonament la MAE. Îl chemăm regulat pentru a-i exprima protestul nostru, așa cum am făcut-o și în contextul așa-ziselor alegeri organizate ilegal în teritoriul din stânga Nistrului. De fiecare dată ne exprimăm protestul”.

Șeful diplomației de la Chișinău a reiterat, în acest context, necesitatea de a crește reziliența instituțiilor statului pentru a putea nu doar acționa post-factum, dar și a preveni astfel de cazuri.

„Atunci când îți vinzi interesul național și propria țară, oricât de mulți bani ai primi, această recompensă este incomensurabilă cu impactul negativ pe care îl cauzezi țării tale. (…) Să încerci să sabotezi demersul național, de integrare europeană, este soră cu trădarea o asemenea abordare”, a mai spus Mihai Popșoi.

Șeful diplomației de la Chișinău a precizat că relațiile dintre Moldova și Rusia au ajuns „la cel mai jos nivel din istoria diplomației”. Potrivit lui, comunicarea cu Kremlinul are loc, în prezent, doar la nivelul celor două ambasade – din Chișinău și Moscova.

***

Amintim că oligarhul fugar Ilan Șor, care se ascunde de justiția din Republica Moldova în Rusia, a creat pe 21 aprilie, blocul politic „Victoria”. Șor a anunțat că formațiunea va participa la alegerile prezidențiale și referendumul din toamna acestui an. Evenimentul a fost organizat la Moscova, în prezența mai multor apropiați de-ai săi, precum deputata Marina Tauber și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Detalii – AICI.

La întoarcerea în țară, în seara zilei de 22 aprilie, mai mulți participanți la eveniment și oameni care s-au întors din Moscova s-au plâns că le-au fost luate pașapoartele. Acțiunea a fost denunțată de Șor și de liderii partidelor afiliate acestuia, cu care a creat blocul „Victoria”. Reprezentanții Poliției de Frontieră au declarat pentru NM, într-o reacție, că pasagerilor li s-a solicitat la controlul vamal verificarea bagajelor „moment în care aceștia au manifestat opoziție și au încercat agresiv să eludeze controlul, adresând cuvinte jignitoare”. Prin urmare, potrivit instituției, s-a luat măsura îndepărtării acestora în scopul păstrării ordinii publice în zona de control bagaje a Aeroportului. Detalii – AICI.

Pe 23 aprilie, oamenii legii au anunțat că au descins cu peste 150 de percheziții, marea majoritate la Aeroportul Internațional Chișinău, după ce au fost informați că mai multe persoane care au participat, inclusiv la Moscova, la crearea blocului „Victoria”, urmau să aducă în țară, prin contrabandă, mijloace bănești ce depășeau 16 mii unități convenționale, echivalentul a 800 de mii de lei. Banii erau destinați finanțării partidelor politice din Moldova, în interesul „grupului criminal organizat Șor”, a anunțat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit autorităților de drept, suma totală găsită depășește 20 de milioane de lei. Pentru „serviciile” lor, „curierii” oligarhului fugar Ilan Șor au fost remunerați cu bani. Sumele oscilează între 300 și 500 de euro. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maria Ciobanu

Cine ar putea ocupa fotoliul lui Alexandr Trubca în Parlament

Fotoliul rămas vacant în Parlament după demisia deputatului PAS Alexandr Trubca ar putea fi ocupat de actualul ministru interimar al Mediului, Gheorghe Hajder. Acesta este următorul candidat eligibil de pe lista cu care PAS a mers la alegerile parlamentare din 2025.

Contactat de NewsMaker, Gheorghe Hajder a declarat că, deocamdată, nu a luat o decizie: „Având în vedere că atât desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, cât și validarea mandatului de deputat nu sunt încă finalizate, este prematur să mă pronunț. Am suficient timp pentru o decizie”.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru NewsMaker că formațiunea urmează încă să poarte discuții cu acesta.

Dacă Gheorghe Hajder va refuza mandatul, următorul candidat eligibil de pe lista PAS este Roman Roșca. Roșca a deținut și anterior funcția de deputat, precum și cea de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Recent acesta fost numit secretar de stat al Guvernului.

Amintim că deputatul PAS Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament pe 10 iulie, în contextul scandalului privind afacerile sale imobiliare din Trușeni, făcute publice chiar de el înainte de publicarea unei investigații jurnalistice. Trubca a declarat că a luat această decizie deoarece activitățile sale economice „afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe”. Totodată, el a precizat că rămâne membru al PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: