Ilan Șor

Postul public de televiziune din Găgăuzia, amendat cu 30 de mii de lei pentru un discurs al lui Șor în care a dezinformat

Consiliul Audiovizualului a amendat cu 30 de mii de lei postul public de radio și televiziune din Găgăuzia (GRT) după ce a difuzat un discurs al oligarhului condamnat pentru frauda bancară, Ilan Șor, cu ocazia Zilei Independenței. Autoritatea a constatat că Șor, care se ascunde de justiție în Rusia și care este vizat de sancțiuni internaționale pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, a promovat în mesajul său falsuri, etichetări și discurs instigator la discriminare.

Printre falsurile transmise de Șor, prezentat de GRT drept „mare prieten al Găgăuziei și mecenat”, depistate de CA, sunt că „…timp de 30 de ani de independență a țării, moldoveni în Moldova au rămas practic o treime” sau că  „nivelul de trai al cetățenilor noștri este apropiat de cel al  sărăciei”. Drept falsă a fost catalogată și declarația lui Șor în care a spus că „…adevărata independență noi am obținut-o în 44, când am alungat fasciștii de pe pământul nostru”.

Pe lângă falsuri, Șor a folosit și tehnici de manipulare precum generalizarea, etichetarea și limbaj inflamator, a mai constatat CA. Autoritatea aduce drept exemplu următoarele declarații: „Totul era rău, dar a devenit de câteva ori și mai rău” sau „că nu vom fi o păpușă în mâinile europenilor jegoși, a nemernicilor. Că nu vom fi nimicul ce suntem astăzi considerați”

 Potrivit CA, Șor a făcut și instigare la discriminare atunci când a declarat că „când nu aștepți adresarea anuală a prim-ministrului narcoman, pentru ca să auzi pe cât a decis el să te fure în acest an la prețurile la gaz și electricitate. Când nu ești condus de una care este bolnavă psihic”.

„În discursul său, Ilan Șor a exploatat în mod deliberat stigmatul și prejudecățile existente în societate față de persoanele cu probleme de sănătate mintală și cele cu adicții, transformând aceste vulnerabilități în instrumente de denigrare. Totodată, acesta subminează eforturile continue ale profesioniștilor și organizațiilor care luptă pentru demnitatea și incluziunea acestor persoane”, a constatat CA.

Monitorizarea mai relevă perpetuarea acelorași practici editoriale ale GRT „de a servi drept tribună pentru propagarea narațiunilor ostile Republicii Moldova, care sunt cu atât mai importante, cu au survenit în timpul perioadei electorale și în preajma declanșării, la doar două zile, a campaniei electorale pentru alegerile în Parlamentul Republicii Moldova – un scrutin supus unor ingerințe externe și tentative de destabilizare fără precedent, cu un puternic substrat informațional”.

Amintim că, în luna mai curent, CA a sancționat pentru prima dată un serviciu media neliniar – „Canal 5” –, aplicându-i amenzi în valoare totală de 85 000 lei, ca urmare a difuzării de publicitate politică în favoarea lui Ilan Șor și a Blocului „Pobeda”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: