Digi24.ro

Premierul României: Putem să dăm Republicii Moldova 5 milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult

România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, a declarat, luni, premierul României Nicolae Ciucă, după ce autoritățile de la Chișinău le-ar fi cerul celor de la București să primească gaz natural, nevoile Moldovei ridicându-se la circa 150 de milioane de metri cubi, scrie Agerpres.

„Au nevoie, atunci când am discutat cu premierul (Natalia) Gavrilița, de 150 de milioane de metri cubi. (…) Mai trebuie să vedem ce cantități putem să asigurăm în perioada imediat următoare, pentru că, așa cum arată situația în depozite astăzi, avem înmagazinat peste 86%, aproximativ 87%, ceea ce înseamnă că, dacă reușim să avem semnate contracte pentru perioada de iarnă, pentru a menține echilibrul în sistem şi pentru a avea cantitățile necesare în zilele de temperaturi joase, putem să asigurăm cantitatea respectivă”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

Întrebat dacă va avea o problemă Republica Moldova cu gazul la iarnă, premierul a spus: „Dacă acum când discutăm, dacă acum li se va opri furnizarea de gaz de către de către Gazprom, au într-adevăr o problemă, iar noi putem să asigurăm către Republica Moldova acea cantitate pe conducta Ungheni – Ungheni şi acoperă, dar nu necesarul de care are nevoie, 5 milioane de metri cubi putem să dăm pe zi, dar nu mai mult”.

Precizăm că potrivit președintei Maia Sandu, Republica Moldova „are rezerve de gaze naturale doar pentru luna octombrie”. Anterior, președinta, prim-ministra și vicepremierul Andrei Spînu au declarat că Moldova analizează posibilitatea unor surse de energie alternative, inclusiv un contract de lungă durată cu România, Azerbaidjan sau Kazahstan.

În seara zilei de 30 octombrie, compania Moldovagaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor de gaz pentru luna octombrie. Astfel, din cele 8,06 de milioane de metri cubi pe zi, care include și consumul pentru Transnistria, au fost confirmate 5,7 milioane de metri cubi pe zi, livrările fiind limitate cu peste 30 la sută, asta deși MoldovaGaz a achitat integral avansul pentru luna septembrie către Gazprom.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cu cât ți s-ar putea schimba salariul din 2027? Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online prin care fiecare angajat poate vedea cum i s-ar putea modifica salariul, dacă reforma fiscală propusă pentru 2027 va intra în vigoare. Este suficient să introduci salariul brut și, dacă este cazul, numărul copiilor aflați în întreținere, iar simulatorul arată cât ai putea primi în baza sistemului actual și cât ai putea primi, estimativ, în baza sistemului propus.

Calculatorul afișează și diferența dintre cele două variante, astfel încât fiecare contribuabil poate estima dacă va câștiga sau nu în urma modificărilor propuse.

Introduceți salariul AICI și vedeți cât ați putea primi din 2027.

Amintim că proiectul reformei fiscale, supus consultărilor publice, propune, între altele, reducerea impozitului pe venit pentru persoanele fizice de la 12% la 7%, pentru veniturile anuale de până la un milion de lei. Pentru persoanele cu venituri care depășesc acest prag, cota de impozitare ar urma să fie de 15%.

Totodată, Guvernul propune înlocuirea actualei scutiri personale cu un stimulent lunar de până la 500 de lei pentru persoanele care muncesc legal.

Potrivit proiectului politicii fiscal-bugetare pentru 2027, modificările propuse ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, dacă proiectul va fi adoptat de Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: