AP

Premiul Nobel pentru medicină va ajunge la trei savanți, pentru descoperirea virusului hepatitei C

Premierul Nobel pentru Medicină a fost acordat luni cercetătorilor Harvey J. Alter, Michael Houghton și Charles M. Rice. Ei au primit reputata distincție, pentru anul 2020, drept recunoaștere a eforturilor lor pentru „descoperirea virusului hepatitei C”.

Laureaţii premiilor Nobel pentru fizică, chimie, literatură şi pace vor fi anunţaţi tot în această săptămână, în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri, iar câştigătorul premiului pentru economie va fi anunţat săptămâna viitoare, pe 12 octombrie.

În 2020, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii recenţi.

Premiile în sine – constând într-o medalie şi o diplomă – urmează să fie înmânate pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Ceremonia de înmânare a premiului Nobel pentru pace, organizată la Oslo, a fost mutată într-o sală mai mică şi se va desfăşura cu un număr redus de invitaţi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Junghietu, despre folosirea rezervelor de gaze pentru a tempera scumpirea: „Nu sunt pentru a avea gaze un pic mai ieftine”

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că stocurile de securitate ale Republicii Moldova, care însumează 56,3 milioane de metri cubi de gaze, nu sunt destinate reducerii temporare a impactului creșterii prețurilor asupra consumatorilor. Potrivit oficialului, aceste volume sunt rezervate situațiilor excepționale, precum perturbarea gravă a aprovizionării sau un consum foarte mare provocat de temperaturi extrem de scăzute. Precizările au fost făcute vineri, 18 septembrie, într-o postare pe Facebook, după ce președintele interimar al Consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, a propus folosirea stocurilor pentru a diminua efectul scumpirii gazelor.

Stocurile de securitate nu sunt pentru a avea gaze un pic mai ieftine, ci ca să avem gaze în general, în cazuri excepționale”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul Energiei a explicat că, pentru gestionarea creșterilor bruște de preț, există alte volume de gaze — stocurile constituite de furnizori în baza obligației legale de stocare.

O creștere a prețului, chiar dacă are efecte serioase asupra populației și economiei, nu înseamnă automat o situație excepțională în sectorul gazelor. Legea stabilește criterii clare: de exemplu, reducerea importurilor cu peste 20% față de necesar sau temperaturi extrem de scăzute timp de șapte zile consecutive, care duc la un consum excesiv”, a spus oficialul.

Chiar și în cazul unei situații excepționale, rezervele de securitate nu sunt utilizate automat. „Mai întâi trebuie aplicate soluțiile disponibile pe piață, iar utilizarea rezervei strategice poate fi decisă doar de organul competent pentru gestionarea crizelor”, a precizat ministrul.

Junghietu a subliniat că Ministerul Energiei monitorizează și evaluează permanent situația, însă nu poate declara de unul singur o situație excepțională și nici nu poate decide singur eliberarea stocurilor.

Ministrul a mai explicat că faptul că gazele din rezervă au fost cumpărate anterior la un preț mai mic nu înseamnă că utilizarea lor ar elimina costurile. Potrivit acestuia, rezerva ar trebui ulterior refăcută, iar gazele necesare pentru completarea ei ar putea fi cumpărate la prețuri mai mari.

În același timp, consumatorii ar rămâne mai puțin protejați dacă, după acest prim șoc de preț, ar urma și o întrerupere reală a livrărilor”, adăugat el.

Republica Moldova are în prezent 56,3 milioane de metri cubi de gaze în stocurile de securitate. Conform ministrului, cantitatea este suficientă pentru aproximativ zece zile de consum în perioada de iarnă.

Nu este un surplus, iar refacerea rezervei nu se poate face peste noapte, mai ales într-o criză, când gazele pot fi puține, scumpe sau dificil de transportat”, a argumentat Junghietu.

Amintim că, pe 1 septembrie 2026, a intrat în vigoare noul tarif pentru gazele naturale. Consumatorii casnici vor achita 20,30 de lei pentru un metru cub de gaz, cu aproximativ 5,88 lei mai mult. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat majorarea tarifului pe 21 august, în pofida criticilor și a protestelor organizate în fața sediului instituției. ANRE a explicat anterior că principalul factor care a determinat revizuirea tarifului este creșterea costului de achiziție a gazelor naturale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: