Presă: bărbatul care a murit la Dubăsari este regizorul Arcadie Spoială 

Regizorul Arcadie Spoială, în vârstă de 36 de ani, este bărbatul care şi-a pierdut viaţa la Dubăsari în timpul ploii puternice din seara zilei din ajun, scrie newtv.md. Pentru sursa citată, fratele regizorului, Dumitru Spoială a declarat că familia va veni cu un mesaj public. 

Amintim în seara zilei de 11 iunie, în Republica Moldova s-au înregistrat precipitații abundente însoțite de vânt puternic. La Dubăsari o creangă a căzut peste un cort, în rezultat un bărbat de 36 de ani a murit. Cazul a avut loc în satul Harmațca, în timp ce mai multe familii se odihneau pe malul Nistrului.

Așa-numitul „Minister de Interne” al regiunii a menționat că una din familii era de pe malul drept. „Când a început furtuna, ei au auzit un vuiet, au luat copiii în braţe şi au fugit afară, dar bărbatul de 36 de ani nu a reușit. În acel moment, o ramură mare de salcie a căzut pe cort. Toate acestea s-au întâmplat în fața soției și a copiilor lui”, au comunicat sursa. Bărbatul a decedat în drum spre spital. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zf.ro/foto simbol

Fondatoarea unei agenții de turism din Moldova, reținută. Mai multe familii ar fi rămas fără vacanțe și fără bani

Fondatoarea și administratoarea unei companii de turism din Republica Moldova a fost reținută. S-a întâmplat după ce mai multe familii s-au plâns la poliție că ar fi procurat foi turistice pentru a pleca la odihnă, însă nu ar fi beneficiat de serviciile achitate. Familiile ar fi fost prejudiciate cu aproximativ un milion de lei. Informația a fost comunicată de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit IGP, victimele au sesizat poliția că ar fi fost induse în eroare de reprezentanții unei companii de turism. Acestea ar fi procurat foi turistice pentru a pleca la odihnă, însă ulterior nu ar fi beneficiat de serviciile turistice achitate. Familiile ar fi fost prejudiciate cu aproximativ un milion de lei.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală. Investigațiile sunt desfășurate de polițiștii sectorului Rîșcani din Chișinău.

În cadrul investigațiilor, polițiștii au reținut pentru 72 de ore fondatoarea și administratoarea companiei, în vârstă de 25 de ani. Aceasta este cercetată penal pentru escrocherie. Dacă va fi găsită vinovată, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 8 ani.

„Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, identificării altor eventuale victime și recuperării prejudiciului cauzat”, a comunicat Inspectoratul General al Poliției.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: