ziua.md/foto simbol

NM Espresso: Tariful la gaz va fi revizuit periodic, la MoldATSA au avut loc noi percheziții și scandal cu noul ministru al Agriculturii

Gazele naturale: tariful, Tofan și Dodonбдьлб

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a propus ca tariful la gaz să fie revizuit o dată la trei luni, pentru ca consumatorii să simtă mai rapid nu doar majorările, ci și eventualele reduceri de preț.

Între timp, Moldovagaz a susținut ideea lui Junghietu de a reuni întreprinderile de distribuție a gazelor într-o singură companie în cadrul Moldovagaz.

Premierul Vasile Tofan a calificat drept nerealistă propunerea lui Igor Dodon de a relua achizițiile de gaz rusesc. Potrivit lui Tofan, gazul nu poate fi livrat în Republica Moldova, deoarece Ucraina nu permite tranzitul, iar ruta prin Turcia este deja suprasolicitată.
Dodon susține însă că, în timpul vizitei sale în Rusia, a primit asigurări că gazul ar putea fi furnizat prin gazoductul Turkish Stream.


«Avem întrebări» cu directorul Energocom

Tariful la gazele naturale ar putea crește cu aproximativ 45%.

Despre motivele acestei majorări, putea fi oare evitată și există oare riscul scumpirii și a energiei electrice, aflați în noua ediție a emisiunii «Avem întrebări», intitulată «Gazul se scumpește puternic în Moldova: cine este responsabil?».

Invitatul emisiunii este directorul Energocom, Eugen Buzatu.


Criza apei: continuare

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a respins declarațiile deputatului partidului Democrația Acasă, Alexandru Verșinin, care a acuzat Ucraina de apariția problemelor în alimentarea cu apă a Republicii Moldova.

Grosu a afirmat că acuzațiile la adresa Kievului sunt formulate «la indicația Kremlinului».

Verșinin a răspuns că problema trebuie discutată cu Ucraina, deoarece volumul de apă din Nistru depinde de funcționarea barajelor și hidrocentralelor ucrainene.


Moldova și Uniunea Europeană

Igor Grosu a declarat, de asemenea, că nu deține încă informații detaliate despre faptul că Ungaria nu a susținut deschiderea a încă două clusterede negocieri a Ucrainei și Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Biroul pentru Integrare Europeană a precizat că discuțiile pe acest subiect vor continua în septembrie.


Moldova și Rusia

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a recomandat pentru a doua oară în această lună cetățenilor să evite călătoriile neesențiale în Rusia, invocând riscul de rețineri și arestări arbitrare.

Ministrul Mihai Popșoi a declarat, de asemenea, că la intrarea în Federația Rusă și diplomații moldoveni se confruntă cu anumite dificultăți.


Găgăuzia

Premierul Vasile Tofan va efectua o vizită în Găgăuzia «cu prima ocazie potrivită», au transmis reprezentanții Guvernului ca răspuns la invitația președintelui Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji.

Executivul a reamintit că premierul consideră autonomia «un activ important al Republicii Moldova».


Transnistria

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat, în cadrul unei întrevederi cu șefa interimară a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Isabella Hartmann, că negocierile cu Chișinăul «nu au rezultate practice».

Potrivit lui Krasnoselski, formatul «1+1» reprezintă «o imitație a dialogului».


Scandal cu ministrul Musteață

Ministrul Agriculturii, Radu Musteață, a recunoscut că în tinerețe a susținut PLDM și s-a întâlnit cu fostul deputat Nae-Simion Pleșca, însă a insistat că nu a fost membru al partidului.

Astfel, Musteață a comentat fotografia în care apare alături de Pleșca, publicată de jurnalistul Alex Cozer.

Ulterior, Cozer a anunțat că a primit o altă fotografie care, potrivit lui, ar demonstra că Musteață a primit carnetul de membru PLDM.

Comentând scandalul, Igor Grosu a declarat că nu are motive să nu-l creadă pe Musteață, iar Vasile Tofan a spus că nu va lua decizii pe baza unor «acuzații neverificate».


MoldATSA: noi percheziții și averea lui Vangheli

La Întreprinderea de Stat MoldATSA au avut loc din nou percheziții într-un dosar ce vizează fapte de corupție și abuz de serviciu. În urma descinderilor, au fost reținute pentru 72 de ore trei persoane: contabilul-șef al întreprinderii, adjunctul șefului Departamentului securitate aviatică și adjunctul șefului Direcției administrative.

Între timp, fostul director al MoldATSA, Dumitru Vangheli, și-a declarat un salariu lunar de peste 107 mii de lei, deține criptomonede în valoare de 1,1 milioane de dolari, șase automobile, printre care un Rolls-Royce Ghost, precum și bunuri imobile estimate la milioane de lei.


Pe scurt

Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei au binecuvântat noul Guverncondus de Vasile Tofan.

Republica Moldova a trimis 40 de militari în Kosovo pentru a participa la misiunea de menținere a păcii.

Moldova va primi un grant de 10 milioane de euro pentru combaterea HIV/SIDA, tuberculozei și malariei.

Calea Ferată din Moldova a lansat pentru prima dată un tren de marfă operat de o singură persoană în cabina locomotivei.

Procurorul Cristin Ghemu, cercetat într-un dosar privind o presupusă mită de 400 de mii de dolari, a fost suspendat temporar din funcție.

Parlamentul a aprobat demisia deputatului PAS Alexandru Trubca. Deputatul Ion Chicu i-a transmis «mulțumiri speciale din partea locuitorilor din Trușeni».


Test NM: cât de bine cunoașteți Moldova?

Credeți că cunoașteți bine Republica Moldova? Încercați să răspundeți la zece întrebări bazate pe rezultatele recensământului populației din 2024 și aflați dacă sunteți un adevărat expert al statisticilor sau doar un redutabil comentator de pe rețelele sociale.


Agenda zilei, 24 iulie:

  • 10:00 — Ședința ANRE;
  • 11:00 — Ședința plenară a Parlamentului;
  • 13:00 — Ședința Consiliului Municipal Chișinău.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: