Facebook/Diana Crudu

Adresarea unei antreprenoare către Tofan: „Vă relatez modul în care “nu funcționează” lucrurile în Moldova”. Reacția unui deputat PAS

Antreprenoarea Diana Crudu i-a atras atenția premierului Vasile Tofan asupra dificultăților cu care se confruntă ea și alți oameni din domeniu. Aceasta a vorbit despre proceduri birocratice îndelungate și a susținut că investitorii străini nu vor veni în Moldova până la modificarea legislației. Mesajul său a fost calificat drept „foarte pertinent” de deputatul PAS, Marcel Spatari, care a spus că problema trebuie abordată și în cadrul reformei administrației publice locale.

În adresarea sa către premier, Crudu a menționat că face antreprenoriat în agricultură de peste 20 de ani: „Din start vreau să vă spun că cred în buna dumneavoastră intenție, iar acest mesaj îl las aici pentru că cu siguranță nu există nici cea mai mică probabilitate ca să ne vedem față în față, ca să vă relatez modul în care “nu funcționează” lucrurile în Republica Moldova”.

„Dumneavoastră ați menționat la Lorena Bogza în emisiune că veți petrece ore întregi apelând investitorii din afară și o să le propuneți să investească în Moldova. Nu o să vină domnule prim-ministru nimeni până nu o să modificați legislația cu privire la construcția obiectivelor de menire agro-industrială. Astăzi ca să poți ridica un edificiu pe teren agricol timpul de așteptare pentru autorizație este în jur de 3-4 ani. Nu exagerez deloc. Personal sunt în această situație”, a scris antreprenoarea pe o rețea de socializare.

În continuare, ea a vorbit despre acest mecanism: „Beneficiarul depune cerere la primărie pentru decizia consiliului local de elaborarea a pud-ului. Ca să ajungă în consiliu trece de comisia de specialitate. Durata de la depunerea cererii până la examinarea ei în consiliu este de 1 -1,5 ani. Ulterior decizia merge la verificare la Cancelaria de Stat, și aici se pierd câteva săptămâni. O dată avută decizia la mână cauți o companie care elaborează pud-uri. Timp de așteptare 2-3 luni minim. Cu pud-ul elaborat mergi la Agenția Ecologică și la Sănătate Publică după avize. Timp de așteptare minim câteva luni. Dacă nu le convine ceva, modifici pud-ul. Ulterior cu aceste acte te întorci din nou în consiliu unde timpul de așteptare este încă un an, un an jumate. Cu decizia de aprobare a pud-ului mergi la arhitectorul primăriei și soliciți certificat de urbanism, iarăși durează câteva luni. În baza certificatului de urbanism proiectezi, te întorci înapoi după autorizație de construcție, mai adăugați câteva luni. La final se fac 3 ani, dacă ai noroc”.

Diana Crudu a făcut referire și la situația investitorilor locali: „Dumneavoastră vorbiți de investitori străini, dar eu vreau să vă spun că sunt foarte mulți investitori locali care s-au lehamisit de Republica Moldova! Pe șoseaua de centură R6 a municipiului Chișinău sunt companii gata să investească la ora actuală zeci de milioane de euro și nu o pot face din cauza birocrației care din păcate nu s-a redus, dar a sporit considerabil în ultimii ani”.

Ulterior, antreprenoarea a vorbit despre situația unei mici ferme de vaci cu un efectiv de 100 de capete. „Proprietarul vrea să își construiască o secție de producere ca să nu mai dea “mai pe degeaba” laptele la procesatori. Cum credeți va mai rezistă el încă 3-4 ani până va obține autorizație de construcție în care prețul la motorină, fertilizanți crește vertiginos, iar prețul laptelui stă pe loc de ani buni?”, a conchis Diana Crudu.

Deputatul PAS, Marcel Spatari, a calificat postarea antreprenoarei drept „foarte pertinentă” și s-a adresat premierului. „Am impresia că 2 din 3 ani se pierd în consiliile locale. Cred că trebuie abordată această problemă și în reforma APL”, a menționat deputatul PAS.

***

Amintim că Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit în funcție în dimineața zilei de 22 iulie, după ce, cu o zi înainte, a primit votul de încredere al Parlamentului. Menționăm că economia este primul capitol al programului de guvernare al lui Tofan. Noul Guvern promite să transforme Republica Moldova în cea mai prietenoasă țară europeană pentru antreprenori, prin reguli simple și previzibile, reducerea costurilor administrative, servicii publice digitale și controale bazate pe evaluarea riscurilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Nosatîi nu exclude cazuri letale în Moldova din cauza dronelor rusești: „Sunt din ce în ce mai periculoase” (VIDEO)

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, nu exclude că noi atacuri rusești în apropierea Republicii Moldova s-ar putea solda inclusiv cu victime în țara noastră. Oficialul avertizează că dronele folosite de Rusia devin tot mai periculoase, iar Moldova ține cu greu pasul în modernizarea capacităților de apărare împotriva sistemelor de atac ale Federației Ruse.

„Nu exclud cazurile letale în următoarea perioadă. Atât timp cât continuă războiul, cât Federația Rusă atacă obiectivele civile, ucide oameni în Ucraina, aceste efecte poate să fie răspândite și în alte țări, în vecinătatea războiului. (…) Având în vedere că aceste drone sunt echipate cu explozibil mai avansat, suplimentar au și încărcătură de dispersie, face ca ele să devină din ce în ce mai periculoase”, a declarat ministrul.

Nosatîi susține că Chișinăul va trebui să învețe din experiența războiului și să identifice resurse pentru modernizarea sistemului de avertizare și apărare.

Întrebat dacă survolarea teritoriului Republicii Moldova ar putea fi o acțiune premeditată, ministrul a amintit că, de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina, au fost înregistrate aproximativ 70 de incidente.

„Definitiv, Federația Rusă încearcă să transmite mesaje și aceste mesaje sunt cu consecințe grave pentru noi. Trebuie să învățăm lecțiile, să investim în sistemele de alertă și de apărare”, a mai declarat ministrul Apărării.

Declarațiile vin după ce o dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minut, pe 8 septembrie. Aparatul a ieșit din țară prin raionul Ungheni, în direcția României, după care a revenit și s-a deplasat spre nord. Aceasta s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui din raionul Rîșcani, provocând patru focare de incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită. La locul prăbușirii au fost găsite fragmente cu caracteristici similare unei drone de tip Gheran, varianta rusească a dronei Shahed. Detalii – AICI.

Mai mult, în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Alte două aparate de zbor fără pilot au căzut în apropierea punctului de trecere Starokazacie, de la frontiera moldo-ucraineană. În consecință, infrastructura punctului de trecere a frontierei de pe partea ucraineană a fost avariată, iar activitatea postului comun Tudora din Moldova a fost suspendată. Detalii – AICI.

Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul. Moscova susține că a vizat obiective logistice ale punctului rutier Starokazacie, care ar fi fost folosite pentru transportarea unor încărcături militare în Ucraina. Autoritățile ucrainene nu au comentat deocamdată aceste afirmații.

Chișinăul a condamnat, la rândul său, public atacul Federației Ruse și și-a exprimat solidaritatea deplină cu țara vecină, Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: