Imagine simbol

Presa: UE discută despre crearea unui „zid antidronă” pentru protejarea spațiului aerian al întregii Europe

În UE se discută despre crearea unui „zid antidronă”, care ar urma să asigure protecția spațiului aerian și a infrastructurii întregii Europe, nu doar a granițelor sale estice. Despre aceasta a anunțat pe 26 septembrie comisarul european pentru Apărare și Spațiu, Andrius Kubilius, transmite The Financial Times.

Potrivit comisarului european, miniștrii apărării din Bulgaria, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, România, Ungaria și Slovacia, împreună cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, au desfășurat o videoconferință pe tema inițiativei „Eastern Flank Watch”. Aceasta are drept scop protejarea comunității europene de amenințările tot mai mari la adresa securității.

Am convenit asupra celui mai important aspect: „Eastern Flank Watch”, care are la bază „zidul antidronă”, va deservi întreaga Europă. Încălcările repetate ale spațiului nostru aerian sunt inacceptabile. Mesajul este clar: Rusia testează UE și NATO. Iar răspunsul nostru trebuie să fie ferm, unitar și imediat. La ședința de astăzi am convenit să trecem de la concept la acțiuni concrete”, a spus Kubilius, potrivit DW.

Comisarul european a menționat că viitorul „zid antidronă” va fi dotat cu capacități avansate de detectare, urmărire și interceptare a dronelor. Este vorba, de asemenea, despre apărare terestră, inclusiv complexe mobile de contracarare a dronelor. Se așteaptă ca nivelul de protecție al aliaților europeni cu ieșire la Marea Baltică și la Marea Neagră să crească. Accentul va fi pus și pe Sistemul spațial de conștientizare situațională (Space Situational Awareness, SSA) — un ansamblu de mijloace utilizate pentru detectarea, urmărirea și înțelegerea evenimentelor din spațiu.

Kubilius a promis să asigure „sprijin politic” pentru inițiativă înaintea reuniunii Consiliului European din 23–24 octombrie. „Vom stabili o foaie de parcurs tehnică detaliată cu participarea experților naționali. Vom mobiliza industria de apărare a Europei. Și vom crea un set complex de instrumente financiare ale UE, pentru ca acest scut să devină realitate”, a subliniat el.

Amintim că, anterior, Andrius Kubilius a declarat că pentru crearea unui sistem complet de monitorizare și distrugere a dronelor atât pe uscat, cât și pe mare va fi nevoie de cel puțin un an, dar cel mai probabil de mai mult timp. El a adăugat că Europa trebuie să valorifice experiența militarilor ucraineni, care, de exemplu, au instalat senzori acustici pentru detectarea dronelor care se apropie și care nu sunt întotdeauna vizibile pe radare. O altă opțiune de combatere a dronelor, cu costuri minime, este utilizarea laserului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Trump anunță că Ucraina și Rusia au convenit să nu mai atace obiective energetice

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, susține că Ucraina și Rusia au convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump pe platforma sa de socializare „Truth Social”, pe 14 septembrie.

Deocamdată, nici Kievul, nici Moscova nu au confirmat public un eventual acord în acest sens.

Declarația vine după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.

Președintele american a scris, totodată, în mesajul din 14 septembrie, că „scumpirea motorinei la nivel mondial este cauzată în principal de războiul dintre Rusia și Ucraina, nu de Iran”.

Totuși, de precizat, prețul petrolului au crescut și pe fondul atacurilor asupra infrastructurii energetice din Arabia Saudită și al tensiunilor din Orientul Mijlociu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: