Președinta Parlamentului Sloveniei, în premieră, în Moldova. Programul vizitei

Președinta Adunării Naționale a Republicii Slovenia, Urška Klakočar Zupančič, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 22-24 ianuarie 2025, marcând astfel prima vizită a unui președinte de parlament al Slovaniei în țara noastră de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state acum 32 de ani.

Delegația slovenească, condusă de Urška Klakočar Zupančič, include membri ai Grupului parlamentar de prietenie Republica Slovenia – Republica Moldova, coordonat de Miha Lamut, precum și Secretarul general al Adunării Naționale, Uršula Zore Tavčar.

Programul vizitei prevede întâlniri cu înalți oficiali moldoveni, inclusiv cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. La finalul întrevederii, cei doi lideri vor susține o conferință de presă comună. De asemenea, speakerul sloven va discuta la Parlament cu membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, condusă de deputata Ina Coșeru, precum și cu reprezentantele Platformei Femeilor Deputate, prezidată de vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.

Vizita va include și întâlniri cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și cu ministrul afacerilor externe, Mihail Popșoi. Totodată, va avea loc o întrevedere între Secretarii generali ai celor două parlamente, Igor Talmazan și Uršula Zore Tavčar.

Principalele teme de discuție vor include parcursul european al Republicii Moldova, oportunitățile de consolidare a relațiilor moldo-slovene, cooperarea interparlamentară, reforma justiției, precum și impactul agresiunii ruse asupra Ucrainei și situația din regiune.

În cadrul vizitei, Președinta Adunării Naționale a Slovaniei va participa și la o discuție publică cu studenții Universității de Stat din Moldova pe tema „Rolul femeilor în politică, modelul Republicii Slovenia”, eveniment organizat la Parlament.

Relațiile diplomatice moldo-slovene au fost stabilite pe 27 octombrie 1993.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stirileprotv.ro

Motorina, pentru prima dată mai scumpă decât benzina. Directorul ANRE: prețul ar putea ajunge la 27 de lei

Prețul carburanților ar putea ajunge până la aproximativ 27 de lei pe litru în următoarele zile. Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, susține că mecanismul de plafonare aplicat în Republica Moldova atenuează impactul scumpirilor de pe piața globală. Potrivit acestuia, dacă conflictul din Orientul Mijlociu se va încheia, iar cotațiile internaționale se vor menține la nivelul actual, prețul carburanților în Moldova nu ar trebui să depășească acest prag. Ulterior, tarifele ar urma să scadă, conform aceluiași mecanism de calcul.

„Având o creștere de aproape 60% pe cotații la motorină la prețurile internaționale, noi am resimțit, deocamdată, o creștere de doar 25 la sută. (…) Dacă mergem cu 14 zile în urmă, media noastră include inclusiv cotații publicate până la începutul războiului din Orientul Mijlociu. Din acest motiv, încă urmărim o tendință de creștere. Acest lucru nu înseamnă că noi nu vom urma trendul global. Nu înseamnă că noi nu vom plăti un preț mai mare, dar înseamnă că creșterea de preț în Moldova se simte atenuat, astfel încât consumatorii noștri să nu fie panicați, dar să aibă o predictibilitate”, a declarat Alexei Taran la TV8.

Directorul ANRE a precizat că mecanismul de plafonare funcționează atât în cazul creșterilor, cât și al scăderilor de preț. Astfel, atunci când pe piața internațională va fi înregistrată o scădere bruscă a cotațiilor, aceasta se va reflecta și în Republica Moldova, însă cu o întârziere de câteva zile, până când media cotațiilor va începe să scadă.

Întrebat ce s-ar întâmpla dacă conflictul din Orientul Mijlociu s-ar încheia, iar cotațiile internaționale ar reveni la nivelul de dinaintea războiului, Taran a explicat că prețul carburanților nu ar trebui să depășească aproximativ 27 de lei pe litru.

„În scenariul în care să admitem că nu se mai întâmplă nimic pe piața internațională și cotațiile actuale rămân fluctuante, o să mai avem câteva zile de creștere de aproximativ 40-50 de bani. Este prematur să spunem, dar nu cred că va depăși acest prag, cel puțin”, a conchis Taran.

Reamintim că SUA și Israelul au atacat Iranul pe 28 februarie, iar de atunci prețurile la carburanți din Republica Moldova au înregistrat creșteri zilnice la pompă. În acest context, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic. Autoritățile dau asigurări că țara dispune de stocuri suficiente atât de motorină, cât și de benzină.

Vineri, 13 martie, ANRE a stabilit, pentru prima dată în această perioadă de scumpiri, un preț mai mare la motorină decât la benzină. Astfel, în perioada 14–16 martie, benzina standard 95 va costa cel mult 26,22 lei pe litru, cu 0,42 lei mai mult decât în ziua precedentă. În același timp, motorina a ajuns la un preț maxim de 26,24 lei pe litru, după o majorare mai accentuată, de 0,77 lei. Pentru prima dată, prețul motorinei l-a depășit, astfel, pe cel al benzinei la pompă.

Precizăm, consumatorii pot verifica în timp real prețurile la benzină și motorină afișate de stațiile PECO din întreaga țară pe platforma e-Carburanți, care oferă acces rapid la informații actualizate despre tarife și contribuie la creșterea transparenței pe piața produselor petroliere.

Video explicativ:


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: