presedinte.md

Președinta țării s-a întânit cu ministrul de Externe al Greciei. Despre ce au discutat?

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întîlnit, în seara de 8 septembrie, cu ministrul elen al Afacerilor Externe, Nikos Dendias, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră. Oficialii au trecut în revistă relațiile dintre cele două țări, cu accent pe oportunitățile de dezvoltare a unor noi proiecte bilaterale și de sporire a contactelor investiționale și economice dintre Moldova și Grecia.„Am discutat despre participarea pompierilor moldoveni la stingerea incendiilor de pădure pe insula grecească Evia, foarte apreciată de partea elenă, și i-am confirmat ministrului Dendias deschiderea autorităților noastre de a interveni cu asemenea misiuni ori de câte ori o va cere situația”, a spus doamna Maia Sandu.

În cadrul discuției, șefa statului și-a exprimat aprecierea pentru încheierea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Grecia, așteptat de cetățenii noștri stabiliți în această țară.

„Documentul a fost semnat cu puțin timp în urmă la Chișinău. Am apreciat totodată progresul în negocierea Acordului bilateral privind conversiunea permiselor de conducere. Ne dorim o relație dinamică cu Grecia, țară cu care avem legături culturale și istorice bogate”, a menționat Președinta Maia Sandu.

***

Amintim că, pe 8 septembrie, a fost semnat un acord, care le va permite moldovenilor din Grecia să-și asigure pensii în baza stagiului de muncă acumulat pe teritoriul elen. Totodată, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe, a anunțat despre pregătirea unei înțelegeri bilaterale, care va permite conversiunea permiselor de conducere.

La rândul său, ministrul elen de Externe Nicos Dendias a menționat că Grecia este gata să acorde tot sprijinul tehnic pentru reformele pe care și le doresc autoritățile moldovene în scopul apropierii și integrării în UE. El a încurajat Chișinăul „să se alinieze cu mai multă determinare deciziilor UE în domeniul de politică externă”.

presedinte.md
presedinte.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Profesorii vor ieși în stradă și pe 1 septembrie: „Dacă autoritățile nu-și vor respecta cuvântul, vom fi și mai mulți și mai hotărâți”. Rezoluție

Angajații din sistemul educației și științei, care au protestat pe 19 august în centrul Chișinăului, au cerut ca autoritățile să-și respecte angajamentul – să le majoreze salariile începând cu 1 septembrie 2026. Totodată, au solicitat „o creștere substanțială” a acestora. Solicitările au fost expuse într-o rezoluție, citită în prezența premierului și a ministrului Educației, și transmisă personal lui Vasile Tofan. Totodată, manifestanții au declarat că vor fi „cu ochii pe conferința de presă” din 19 august, pentru a vedea dacă „totuși se găsesc soluții”. În același timp, s-au referit la o acțiune programată pentru 1 septembrie – un marș până la clădirea Parlamentului.

În rezoluția citită în prezența premierului Vasile Tofan, a ministrului Educației, Dan Perciun, și a ministrei Finanțelor, Victoria Belous, s-a menționat că membrii Federației Sindicale a Educației și Științei își exprimă nemulțumirea față de nivelul actual al salarizării.

„Angajații din educație și știință au dat dovadă mereu de răbdare”, s-a mai declarat în rezoluție. Astfel, protestatarii au cerut „respectarea angajamentului privind majorarea salariilor în educație și știință începând cu 1 septembrie 2026, ca majorarea „să fie prevăzută clar în acte normative, să se reflecte efectiv în veniturile angajaților începând cu data anunțată”. Totodată, au cerut „o creștere substanțială a salariilor”. „Promisiunile trebuie respectate. 1 septembrie 2026 trebuie să devină data unei majorări salariale reale, nu a unei promisiuni”, s-a mai comunicat la manifestație.

Totodată, s-a menționat că „acțiunea de azi nu este un sfârșit, este un început”. „Dacă autoritățile nu-și vor respecta cuvântul, vom continua, vom fi și mai mulți și mai hotărâți”, s-a mai declarat la manifestație, menționându-se că liderii sindicali urmează să aibă o întâlnire cu ministrul Educației, după care, la ora 14:00, manifestanții vor fi „cu ochii pe conferința de presă”, „să vedem totuși poate se găsesc soluții pentru noi”.

În același timp, în cadrul protestului s-a anunțat că în agenda Federației au fost prevăzute două activități, programate pentru 19 august și pentru 1 septembrie. „Deci, la 1 septembrie vom continua cu marșul de la CNSM, deja la clădirea Parlamentului. Dar lucrul acesta se va întâmpla la ora 12, careurile festive sunt pentru noi sfinte, copiii de clasa I nu trebuie să sufere pentru că noi nu putem găsi careva soluții”, s-a declarat la sfârșitul manifestației din 19 august.

***

Menționăm că, începând cu ora 14:00, premierul Vasile Tofan susține o conferință de presă cu privire la Legea salarizării. Despre conferința de presă, oficialul a anunțat în debutul ședinței Guvernului din 19 august, în contextul protestului angajaților din sistemul educației și științei. Premierul a spus că statul trebuie să vină cu soluții pentru profesori și că vor fi anunțate o serie de măsuri. Detalii AICI.

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: