drochia.md

UPDATE Reacția președintelui raionului Drochia, după ce prima instanță l-a privat de dreptul de a ocupa funcția de conducere

Președintele raionului Drochia, Alexei Vasilean, a fost sancționat contravențional de către instanța de judecată într-un dosar de exces de putere. Informația a fost confirmată de reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA), în gestiunea cărora se află dosarul. Funcționarul și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin executarea incorectă a unei decizii.

CNA anunță că a întocmit proces contravențional în privința acestuia. „S-a constatat că președintele ar fi eliberat o scrisoare de garanție în numele Consiliului, chiar dacă nu avea împuterniciri în acest sens. Scrisoarea de garanție acorda un ajutor material de 109 500 lei Asociației pescarilor amatori din raion, pentru procurarea puilor de pește în asortiment”, comunică reprezentanții CNA.

Prin decizia magistraților de la Drochia, din 26 noiembrie curent, funcționarul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea unei acţiuni care depăşeşte în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi care contravine intereselor publice. CNA declară că a fost amendat cu 3 500 de lei și privat de dreptul de a deține funcția de președinte de raion pe un termen de 7 luni. Decizia este de primă instanță și nu este executorie.

UPDATE (14:02) Contactat de NM, Alexei Vasilean a declarat că va contesta decizia: „Dosarul este cusut cu ață albă, este un dosar politic, cu părere de rău ne întoarcem pe timpurile lui Plahotniuc. Dacă ați mai văzut în practica juridică un dosar examinat în 5 ședințe și 23 de zile, mă anuntați. Mai mult ca atât, chiar în urma ședinței, adică în 12 minute mi-a fost înmânată hotărârea pe 5 file. Hotărârea va fi contestată la Curtea de Apel Bălți. Vedem dacă mai există sistem judecătoresc independent în RM. În practica juridică mi se pare ca nu există astfel de caz”.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: