presidency.ro

Președintele României a discutat cu Prințul Charles proiecte de educație privind schimbările climatice

Președintele României, Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Prințul Charles al Marii Britanii. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina, despre vechea relație a Prințului cu România și despre dezvoltarea unor proiecte pe tema schimbărilor climatice. 

Iohannis a discutat cu ASR Prințul de Wales despre soluții pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice și pentru conservarea biodiversității, aplicabile în România, Regatul Unit și la nivel internațional, subliniind angajamentul țării noastre în a atinge obiectivele europene în materie de schimbări climatice.

Președintele României a subliniat că finanțarea proiectelor verzi, inclusiv împădurirea terenurilor degradate și reconstrucția de habitate, sunt priorități prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, cu alocări financiare substanțiale.

„Președintele Klaus Iohannis și ASR Prințul de Wales au discutat, de asemenea, despre oportunitatea dezvoltării unor proiecte educaționale privind schimbările climatice, menite a crește gradul de conștientizare, dar și pentru a pregăti tinerele generații pentru locurile de muncă verzi, disponibile pe piața muncii, capabile să genereze creștere economică sustenabilă”, a transmis Administrația Prezidențială, după întâlnire.

„În ceea ce privește situația gravă de securitate generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Președintele Klaus Iohannis l-a informat pe ASR Prințul de Wales despre ajutorul acordat Ucrainei și refugiaților ucraineni de către România, inclusiv privind coordonarea, prin hub-ul umanitar de la Suceava, a eforturilor de sprijin din partea mai multor state în beneficiul Ucrainei”, se mai arată în comunicatul Președinției.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: