Colaj NM

Primăria Chișinău, reacție la petiție și critici privind focurile de artificii: „Nu stricați evenimentul tinerilor”

Primăria Chișinău a declarat că este „nedumerită” de reacțiile apărute în legătură cu „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării”, anunțate de edilul Ion Ceban. Autoritatea a adăugat că „deja a devenit o tradiție ca toate evenimentele Primăriei să fie criticate de exponenții guvernării” și a lansat un îndemn. Menționăm că anunțul lui Ion Ceban a stârnit reacții critice din partea mai multor internauți pe rețelele de socializare. Totodată, a fost lansată o petiție, semnată de peste 1000 de persoane, prin care se cere Primăriei să renunțe la focurile de artificii.

Primăria Chișinău a declarat că „este nedumerită de faptul că unii se arată deranjați de anunțul cu privire la focurile de artificii dedicate Balului Absolvenților, ținând cont că acestea sunt permise în toată Europa la evenimentele publice organizate”.

„Deja a devenit o tradiție ca toate evenimentele Primăriei Chișinău să fie blocate și criticate de exponenții guvernării. Tinerii au început deja să scrie că așteaptă acest eveniment și insistăm să nu stricați evenimentul tinerilor”, a adăugat Primăria.

***

Pe 11 iunie, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că pe 19 iunie va avea loc „cea mai mare discotecă în aer liber”, dedicată Zilei Absolventului, iar în cadrul acesteia vor fi „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării”.

Între timp, pe online a fost lansată o petiție. Semnatarii solicită Primăriei Chișinău să renunțe la focurile de artificii anunțate de Ion Ceban. Aceștia susțin că, în ultimii ani, numeroase administrații locale din Europa au limitat sau au renunțat la utilizarea artificiilor în cadrul evenimentelor publice, invocând impactul acestora asupra mediului, sănătății și bunăstării animalelor.

Menționăm că anunțul lui Ion Ceban privind „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării” a stârnit reacții critice din partea mai multor internauți pe rețelele de socializare. Consiliera PAS în Consiliul Municipal Chișinău, Ana Dabija, a declarat că „toată lumea e nedumerită de acțiunile Primăriei Chișinău”.

***

Amintim în acest context că, în decembrie 2025, avocatul poporului Ceslav Panico și avocatul poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, au solicitat autorităților responsabile să interzică comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, totodată să limiteze utilizarea acestor produse în evenimentele publice, în special în zonele dens populate.

În reacție, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, declara că autoritățile încearcă să găsească o soluție, iar aceasta trebuie, pe de o parte, să nu afecteze mulți agenți economici și, pe de altă parte, să protejeze mediul.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrew Leyden/NurPhoto/picture alliance

Donald Trump spune că fiul său i-a restituit banii oligarhului apropiat de Putin care i-a finanțat nunta

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că fiul său i-a restituit banii lui Umar Kremlev, un oligarh apropiat de președintele rus Vladimir Putin, care a achitat o parte din cheltuielile pentru nunta lui Donald Trump Jr. în Bahamas. Afirmația a fost făcută vineri, 18 septembrie, în cadrul unor declarații de presă.

Din câte înțeleg, i-a restituit banii”, a declarat Donald Trump, transmite DW. Președintele american a adăugat că i se pare „o practică perfect normală” ca „un prieten să plătească pentru petrecerea de nuntă a cuiva”.

Întrebat dacă este potrivit ca Umar Kremlev, despre care se spune că este apropiat de autoritățile ruse, să fi contribuit la finanțarea nunții fiului său, Trump a răspuns că acest lucru este „cu siguranță acceptabil”.

Amintim că, pe 14 septembrie, ProPublica a publicat o investigație care arată că oligarhul Umar Kremlev ar fi suportat o parte din cheltuielile pentru nunta lui Donald Trump Jr. și a Bettinei Anderson, organizată în luna mai în Bahamas. Acesta ar fi plătit sute de mii de dolari pentru închirierea unei insule private, cazarea invitaților, spectacolul de artificii și alte servicii. După publicarea materialului, mirii au confirmat că omul de afaceri rus a finanțat două seri ale evenimentului, dar au respins speculațiile potrivit cărora gestul ar fi avut o motivație politică: „Prietenia nu necesită o motivație politică”.

Ulterior, Axios a scris că democrații din Congresul SUA au început o anchetă privind plata cheltuielilor pentru nunta lui Donald Trump Jr.

În același timp, procurorul general al SUA, Todd Blanche, a declarat că Departamentul Justiției nu vede motive pentru a deschide o anchetă privind plata cheltuielilor pentru nuntă de către oligarhul rus.

Cine este Umar Kremlev

Umar Kremlev, în vârstă de 43 de ani, conduce Asociația Internațională de Box din 2020. Organizația a fost finanțată anterior de compania rusă de stat Gazprom. Potrivit biroului său de presă, acordul de sponsorizare cu gigantul energetic „a expirat demult”.

În 2023, Comitetul Internațional Olimpic a retras IBA dreptul de a organiza competițiile olimpice de box, invocând probleme de guvernanță și lipsa de transparență privind sursele de finanțare.

Cu o lună înaintea nunții lui Trump Jr., Vladimir Putin l-a decorat pe Kremlev cu Ordinul Prieteniei. Omul de afaceri se află sub sancțiunile Ucrainei, care invocă legăturile sale cu liderul de la Kremlin și cu serviciile ruse de securitate. Kremlev nu figurează însă pe listele publice de sancțiuni ale Statelor Unite.

În septembrie 2025, Donald Trump Jr. și Kremlev au participat împreună la o discuție despre box, organizată de IBA la Istanbul. Ulterior, asociația a anunțat că „această alianță nu va rămâne simbolică” și că vor urma „mai multe inițiative comune”.

Experții în securitate citați de ProPublica și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acceptarea unui asemenea cadou de către fiul președintelui american.

Dacă eu îți plătesc nunta, la un moment dat îmi vei datora ceva”, a declarat Frank Montoya Jr., fost oficial FBI care a ocupat funcții de conducere în domeniul contrainformațiilor.

Jared Kushner, care participă la negocierile administrației americane cu Rusia privind războiul din Ucraina și care s-a numărat printre invitații la nuntă, nu a răspuns solicitării de comentarii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: