socialiștii.md

(VIDEO) Prima reacție a lui Dodon privind presupuse discuții ale consilierului prezidențial Dorin Recean

Ex-președintele Igor Dodon a comentat atacurile cibernetice asupra canalelor de Telegram a mai multor demnitari de stat. Mai exact, fostul președinte susține că prin presupuse discuții ale consilierului prezidențial Dorin Recean publicate astăzi s-ar demonstra că dosarul său este unul fabricat. 

„Astăzi a ieșit la iveală faptul că unele detalii despre cazul meu au fost discutate într-un chat din care făceau parte și consilieri prezidențiali. Asta înseamnă că ei recunosc că dețin controlul asupra cazului meu penal?

Ei dețin aproximativ 4.000 de ore de interceptări din casa mea. Dar vom trece și peste asta.

Mă aflu în arest la domiciliu de 6 luni. Promit că pentru fiecare dintre aceste zile cineva va răspunde, cineva va merge la închisoare pentru asta”, a declarat Igor Dodon.

Reacția vine după ce, pe site-ul unde anterior au apărut presupusele conversații private ale ministrului Justiției Sergiu Litvinenco a apărut și pretinse discuții ale consilierului prezidențial Dorin Recean. În una dintre conversații este menționată o înregistrare audio a ex-președintelui Igor Dodon.

Contactat de NM pentru o reacție, membrul Consiliului Suprem de Securitate Iulian Groza a refuzat să comenteze informațiile. Anterior, Președinția a declarat pentru NM că scurgerile ar fi fabricate, iar însuși Dorin Recean nu ne-a răspuns la apelul de a comenta scurgerile.

Pe 10 noiembrie, Procuratura Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că s-a autosesizat privind spargerea conturilor de Telegram ale oficialilor moldoveni și a inițiat o investigație.

***

De menționat că, că Igor Dodon se află în arest preventiv la domiciliu. Pe 18 august, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au luat decizia să-i prelungească arestul preventiv la domiciliu cu încă 30 de zile. Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie curent, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Fostul șef de stat pledează nevinovat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Chiar nu am găsit un moldovean?”: Tofan explică de ce l-a propus pe Năsui ministru la Chișinău

Premierul Vasile Tofan a explicat de ce l-a propus pe deputatul român Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Șeful Guvernului spune că viziunile celor doi coincid inclusiv în ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare și a taxelor. Tofan a recunoscut, totodată, că a discutat despre candidatura lui Năsui cu premierul României, Ilie Bolojan, în timpul vizitei sale la București.

„Provocările pe care le avem noi țin foarte mult de un sector guvernamental destul de ponderat, unde trebuie să mai reducem costurile. Și în asta crede domnul Năsui. Crede într-un stat mai mic, în cheltuieli bugetare mai mici, în taxe mai mici, companii de stat mai eficiente și mai puține. Ne-am gândit că din moment ce avem aceste provocări, trebuie să punem la cârmă un om care crede anume în aceste lucruri. A fost ministru al Economiei în România, a fost parlamentar în România. Cred că ne va ajuta inclusiv să fortificăm relația noastră cu România. Cred că este o decizie foarte bună”, a declarat Tofan la emisiunea „Pe față”, de la Moldova 1.

Șeful Guvernului a comentat și reacțiile apărute după anunțarea candidaturii lui Năsui, inclusiv întrebările de ce pentru funcție nu a fost ales un cetățean din Republica Moldova.

Tofan a spus că autorităților le este dificil să găsească persoane dispuse să ocupe funcții importante în stat, inclusiv cele de ministru sau șef de agenție. Potrivit premierului, la concursurile organizate pentru astfel de poziții nu sunt depuse multe candidaturi.

„Ne vine foarte greu să găsim oameni, pentru că nu vor să lucreze la stat. Înainte la stat poate se fura tare mult sau veneau pentru alte scopuri, acum am încrederea că în mare oamenii care vin în poziții importante la stat nu vin să fure, vin să lucreze. Trebuie să fim în primul rând interesați în succesul economic al Moldovei și pe cei mai buni pe care îi găsim să îi aducem. Nu trebuie să fim excesiv de puritani în sensul că doar noi și nimeni mai mult”, a mai declarat premierul.

Șeful cabinetului de miniștri a confirmat, totodată, că, în timpul vizitei sale oficiale la București, a discutat despre Claudiu Năsui cu omologul său român, Ilie Bolojan: „Răspunsul pe care l-am primit a fost satisfăcător pentru mine ca să mergem înainte cu această decizie”.

***

Amintim că, pe 25 august, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat remanieri guvernamentale. Astfel, Eugeniu Osmochescu, actualul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, este propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Totodată, pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării este propus Claudiu Năsui.

În aceiași zi, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care i-a acordat lui Claudiu Năsui cetățenia Republicii Moldova. Documentul a intrat în vigoare la data semnării.

În prima sa reacție după anunțul premierului, Năsui a declarat că se regăsește în viziunea lui Vasile Tofan privind dezvoltarea economică a Republicii Moldova și că își asumă „un nou efort reformator”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: