Gheorghe Petic/facebook

Prima ședință de rejudecare a dosarului lui Petic a fost amânată

Prima ședință de judecată în cadrul căreia urma să fie examinat dosarul în care Gheorghe Petic este învinuit de viol și care a fost trimis la rejudecare la Orhei, a fost amânată. Aceasta urma să aibă loc astăzi, 3 decembrie, însă la solicitarea părții apărării, se va desfășura pe 20 decembrie.

Avocatul lui Gheorghe Petic și-a motivat solicitarea prin faptul că nu a reușit încă examineze materialele cauzei penale. Totodată, acesta a cerut ca în următoarea ședință să fie prezentă și partea vătămată.

Amintim că dosarul în care Gheorghe Petic este învinut de viol a fost reluat. Asta deși, în luna iulie, acesta a fost eliberat în urma deciziei Curții de Apel Chișinău.

Gheorghe Petic a fost reținut pe 19 iulie 2018, fiind învinuit de viol. Pe 20 martie 2019, acesta a fost condamnat la trei ani și șase luni de pușcărie, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semi-închis și o amendă de 30 mii lei. Ulterior, pe 19 iulie, Petic a fost eliberat printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău.

Precizăm că Gheorghe Petic este ofițer în rezervă și fost polițist de frontieră, care a făcut public mai multe scheme de contrabandă cu țigări.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Город без Маршруток. GBM Online/Facebook

Accident în lanț în Chișinău: cinci persoane, transportate la spital

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe bd. Dacia din Chișinău, miercuri, 30 septembrie. Conform poliției capitalei, în accident au fost implicate un autobuz de rută și cinci automobile.

Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea autobuzul, a schimbat direcția de deplasare pentru a evita o coliziune cu un alt automobil, după care a intrat în impact cu o Toyota.

Ulterior, autobuzul a tamponat succesiv alte patru automobile: un Skoda, două Kia și un Ford.

În urma impactului, cinci persoane aflate în diferite autoturisme au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: