Candu
Максим Андреев, NewsMaker

Pro Moldova înaintează moțiune simplă de cenzură pe domeniul politici guvernamentale în domeniul sănătății publice

Grupul parlamentar Pro Moldova va înainta o moțiune simplă de cenzură pe domeniul politici guvernamentale în domeniul sănătății publice. Anunțul a fost făcut de deputații Andrian Candu și Ruxanda Glavan, în cadrul unui briefing din 10 iunie. Parlamentarii au acuzat șeful Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP) că ar fi încălcat mai multe prevederi legale. De asemenea, potrivit acestora, laboratorul central al ANSP ar activa de 8 luni fără acreditare obligatorie.

„Am aflat, recent, cu stupoare că ANSP pretinde că nu poartă răspundere pentru modul în care sunt prelevate și transportate probele cu material infecțios. Această inepție a șefului ANSP a fost anunțată la televizor, apoi postată de ei și pe site, așa ca să nu rămână dubii că autoritățile comit abuzuri, ignoră cadrul normativ și ne pun viața și sănătatea în pericol”, a declarat Ruxanda Glavan.

Deputata a declarat că Nicolae Furtună a încălcat două hotărâri de guvern, un ordin al Ministerului Sănătății emis în 2019 și decizia nr.1 a Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică emisă în februarie 2020.

Deputații Pro Moldova vor să afle câte teste dintre cele raportate de oficiali sunt efectuate în laboratoare private și plătite din banii cetățenilor și câte sunt asigurate din bugetul de stat; când au ajuns în țară cele 80 000 de teste cumpărate din bugetul public cu 35 mln de lei; când a acreditat OMS laboratoarele ANSP pentru a efectua testele COVID-19 și cum se face că laboratoarele ANSP nu dispun de acreditare.

„De 8 luni, laboratorul central al ANSP, iar celelalte, regionale și mai mult, activează fără acreditare obligatorie, deci activează ilegal. Laboratoarele despre care dl Furtună spunea că sunt singurele în care trebuie să avem încredere nu au acreditarea obligatorie. De jure, nu au dreptul să facă analize medicale”, a acuzat Glavan.

Andrian Candu a invitat toți deputații să semneze moțiunea de cenzură.

„Astăzi vom pune la dispoziția colegilor din opoziția parlamentară moțiunea simplă pe care o elaborăm, în speranța că mâine sau poimâine, la ședințele plenare ale parlamentului această moțiune va fi înregistrată oficial”, a precizat Candu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: