Colaj NM

Pro TV, amendat cu 10 000 de lei pentru felul în care a reflectat cazul unei eleve agresate: numele, vârsta și instituția în care învață au fost divulgate

Postul de televiziune Pro TV Chișinău a fost sancționat cu o amendă de 10 000 de lei, pentru că nu a respectat principiul interesului superior al minorului la difuzarea, în programul „O seară perfectă” din 19 octombrie 2023, a cazului unei fete de 12 ani, victimă a bullying-ului. Consiliului Audiovizualului (CA) a fost petiționat de Centrul național de prevenire a abuzului față de copii (CNPAC).

CNPAC a subliniat că, pe parcursul reportajului, au fost făcute publice date cu caracter personal ale copilului aflat în situație de vulnerabilitate, fiind oferite imagini ale fetei, nume și prenume reale, localitate, precum și detalii specifice din istoria copilului, toate acestea conducând la posibilitatea identificării acestuia. Potrivit CA, petentul a mai precizat că, deși realizatorii emisiunii au avut acordul părinților, inclusiv al copilului, părinții nu întotdeauna conștientizează consecințele mediatizării unui astfel de caz, iar sarcina jurnalistului este să asigure că modul de reflectare nu va afecta emoțional copilul. Detalii – AICI.

Potrivit PRO TV Chișinău, conform art. 4 alin. (1) al Legii nr. 64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare: „Statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei. Nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public decât în condițiile legii”.

Controlul CA a constatat că, în cadrul programului „O seară perfectă”, au fost prezentate imagini ale fetei supuse bullying-ului din partea unor colegi de școală și au fost menționate numele, prenumele și satul ei de baștină. Reporterul a adresat întrebări minorei ce țineau de filmulețul video apărut pe internet. Potrivit CA, în acest caz, jurnalistul trebuia să se ghideze de interesul superior al copilului și să nu-l pună în situația să retrăiască momentele traumatizante, răspunzând la întrebări. Mai mult, fețele celorlalți copii care au apărut în filmulețul video nu au fost prelucrate tehnic pentru a evita identificarea acestora, furnizorul de servicii media având obligația să respecte normele privind protejarea și asigurarea drepturilor copiilor.

Membra CA, Tatiana Crestenco, a declarat că atunci când în cadrul unui serviciu media este reflectat un caz de supunere la violență, ar fi fost corect să fie respectate două principii: principiul de a nu dăuna și principiul interesului superior al copilului. De asemenea, ar fi trebuit să se răspundă la cel puțin două întrebări: care este scopul acestui reportaj și ce mesaj este transmis urmăritorilor programului audiovizual.

„Mesajul indirect pe care îl transmite serviciul media poate fi perceput ca faptul că victima poate ajunge protagonistă a unei emisiuni și poate obține anumite beneficii. O altă problemă ține de  modul inacceptabil în care a fost realizată intervievarea protagonistei, cu întrebări directe despre caz, repetarea nejustificată a scenei de abuz, precum și lipsa unui mesaj despre efectele bullying-ului, organizațiile care oferă suport victimelor, unde se pot adresa acestea sau martorii bullying-ului, dar și neprotejarea identității celorlalți copii”, a explicat membra CA.

În februarie 2023, PRO TV Chișinău a fost avertizat public pentru nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (1) din CSMA, potrivit cărora: „Furnizorii de servicii media au obligația să respecte principiul interesului superior al minorului”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Consiliul de Supraveghere al TRM a acceptat demisia lui Vlad Țurcanu. Cine asigură interimatul și cum va fi ales noul director

Consiliul de Supraveghere al Companiei „Teleradio-Moldova” a acceptat pe 27 mai, cu șapte voturi pentru și unul împotrivă, demisia lui Vlad Țurcanu din funcția de director general, transmite Moldova 1. Funcția a fost declarată vacantă începând cu aceeași dată, iar Țurcanu va asigura interimatul până la numirea unui nou director general în urma unui concurs organizat de Consiliul de Supraveghere. Mandatele directorilor generali adjuncți, Cornel Ciobanu și Andrei Zapșa, urmează să se încheie odată cu numirea succesorului.

Președintele Consiliului de Supraveghere, Arcadie Gherasim, i-a mulțumit lui Țurcanu pentru activitatea depusă la conducerea instituției.

„Vă mulțumesc din partea Consiliului pentru ceea ce ați făcut pentru această instituție, pentru aportul depus la modernizarea instituției și la cristalizarea unui colectiv nou, de a crește o cohortă nouă de jurnaliști care să transforme instituția noastră în cea mai bună, cea mai prestigioasă și respectată instituție mass-media”, a declarat Gherasim.

La rândul său, Țurcanu a subliniat că TRM a devenit o sursă de referință pentru societatea moldovenească.

„Pentru noi a fost extrem de important ca TRM să devină o sursă de referință pentru societatea moldovenească, ceea ce s-a întâmplat uneori chiar peste așteptările noastre. TRM este, astăzi, o instituție respectată”, a declarat Țurcanu.

Potrivit Codului serviciilor media audiovizuale, directorul general își exercită mandatul până la desemnarea unui nou director, dar nu mai mult de șase luni de la data survenirii vacanței funcției. Noul director general va fi desemnat în urma unui concurs public pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit.

***

Demisia lui Vlad Țurcanu fusese anunțată pe 18 mai, la două zile după finala Eurovision 2026, pe fondul valului de critici privind votul juriului național, care a acordat trei puncte reprezentantului României și zero puncte celui al Ucrainei. Țurcanu declarase atunci că, deși TRM s-a disociat de deciziile juriului, responsabilitatea îi revine în calitate de conducător al instituției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: