Андрей Мардарь / NewsMaker

Problemele de securitate ale Moldovei vor fi discutate la Summit-ul B9. La reuniune va participa și șeful NATO

Pe 6 iunie la Bratislava, Republica Slovacă, se va desfășura Summit-ul Formatului București 9 (B9). Potrivit unui comunicat difuzat de președinția Română, în cadrul evenimentului, va fi abordat și subiectul problemelor de securitate cu care se confruntă. 

Summit-ul B9 va fi co-prezidat de președintele român, Klaus Iohannis și omologul său slovac Zuzana Caputova, da și cel polonez Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.

Reuniunea la vârf a statelor din Formatul București 9 se desfășoară cu aproximativ o lună înaintea Summitului NATO de la Vilnius și va oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii cu privire la prioritățile de pe agenda aliată și obiectivele majore, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și pe intensificarea cooperării cu Ucraina.

„Agenda discuțiilor va viza evaluarea progresului realizat în implementarea deciziilor aliate adoptate în cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv în ceea ce privește angajamentele de investiții și cheltuieli pentru apărare, precum și sprijinul acordat Ucrainei în susținerea aspirațiilor sale euroatlantice. O atenție specială va fi acordată și partenerilor vulnerabili din regiune, precum Republica Moldova, care se confruntă cu provocări crescute de securitate”, se arată în comunicatul președinției române.

Precizăm că B9 este o organizație înființată pe 4 noiembrie 2015 în București, România, la inițiativa lui Klaus Iohannis și Andrzej Duda în cadrul unei întâlniri bilaterale. Membrii organizației sunt Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria. Aceasta a luat naștere ca reacție față de atitudinea agresivă a Rusiei, în special după anexarea peninsulei Crimeea și desfășurarea operațiunilor militare din Donbas în 2014.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

chisinau.md/imagine simbol

Strada Gheorghe Asachi din Chișinău intră în reparație capitală: ce lucrări vor fi efectuate

Strada Gheorghe Asachi din centrul Chișinăului va intra în reparații. Anunțul a fost făcut de Primăria capitalei, care a precizat că lucrările vor viza trotuarele, spațiile verzi, iluminatul public și carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Grenoble și Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”.

Primarul Ion Ceban a declarat că proiectul este unul complex și prevede reabilitarea trotuarelor pe ambele părți ale străzii, amenajarea spațiilor verzi și a locurilor de parcare, precum și instalarea mobilierului urban. Totodată, partea carosabilă va fi asfaltată, iar în cadrul proiectului urmează să fie reabilitate și arterele de legătură dintre șoseaua Hâncești și strada Gheorghe Asachi, din apropierea Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”.

Potrivit municipalității, strada Gheorghe Asachi nu a fost inclusă până acum în lucrări ample de reparație. Autoritățile menționează că proiectul face parte dintr-un program mai larg de modernizare a infrastructurii din cartierul Telecentru. În paralel, sunt efectuate evaluări privind sistemul de evacuare a apelor pluviale din zonă, ceea ce impune, la această etapă, intervenții asupra carosabilului și infrastructurii adiacente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: