Biroul politici de reintegrare

Problemele fermierilor din Dubăsari, discutate la Chișinău. Serebrian denunță „potențiale noi acțiuni unilaterale din partea Tiraspolului”

Problemele fermierilor din raionul Dubăsari, care dețin terenuri amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol, au fost abordate pe 8 februarie, în cadrul unei întrevederi dintre vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian  cu reprezentanții autorităților administrației publice centrale și locale din raionul Dubăsari, precum și a reprezentanților agenților economici de pe platourile Coșnița și Cocieri.

Biroul politici de reintegrare anunță că, în cadrul întrevederii, au fost discutate „dificultățile curente” pe care le întâmpină fermierii din raionul Dubăsari, „inclusiv urmare a potențialelor noi acțiuni unilaterale din partea Tiraspolului”. Biroul precizează că, în cazul survenirii unor asemenea situații, în baza calculelor și mecanismelor argumentat formulate de Secția agricultură și cadastru a Consiliului raional Dubăsari, se vor oferi compensații parțiale.

„S-a menționat faptul că Tiraspolul nu a dat curs inițiativelor Chișinăului de a desfășura săptămâna aceasta, în format online, o ședință dedicată exclusiv problemei fermierilor și le-a condiționat cu revenirea la formatul grupurilor de lucru pentru economie, cu prezență la sediul din or. Tiraspol al Misiunii OSCE în Republica Moldova, întru a fi reabordate tema importurilor și a licențierii activității companiilor din regiunea transnistreană, precum și a aplicabilității prevederilor noului Cod vamal al Republicii Moldova”, anunță sursa citată.

Biroul anunță, în acest context, că a fost agreat ca problema terenurilor agricole și subiectele economice să fie discutate inclusiv săptămâna viitoare, la o ședință a experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv cu participarea reprezentanților fermierilor, cu înaintarea reacției de resort în adresa reprezentantului politic de la Tiraspol.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Dezvoltarea Chișinăului este o responsabilitate comună”. Sandu, Grosu și Tofan au felicitat chișinăuienii de Ziua Orașului

Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Vasile Tofan au transmis astăzi, 14 octombrie, mesaje de felicitare cu ocazia Hramului Chișinăului. Oficialii au vorbit despre dezvoltarea capitalei, îmbunătățirea infrastructurii și investițiile în educație, sănătate și drumuri.

Maia Sandu a menționat că, de-a lungul celor 590 de ani de istorie, Chișinăul a devenit locul în care generații de oameni și-au construit viețile. Șefa statului a subliniat că orașul trebuie dezvoltat astfel încât să ofere locuitorilor o calitate mai bună a vieții.

„Trebuie să punem cărămidă peste cărămidă pentru a lăsa copiilor și nepoților noștri un Chișinău european – un oraș mai verde, cu transport public modern, străzi sigure și respect pentru pietoni”, a spus președinta.

Președinta a pledat pentru protejarea patrimoniului istoric și pentru modernizarea capitalei, astfel încât aceasta să fie europeană nu doar prin denumire, ci și prin modul în care este administrată.

La rândul său, Igor Grosu a transmis felicitări locuitorilor capitalei și tuturor celor care sărbătoresc hramul localităților lor. Acesta a afirmat că oamenii își doresc drumuri mai bune, servicii de calitate și condiții decente de trai.

„S-au făcut pași înainte, dar mai avem mult de muncit”, a menționat președintele Parlamentului, care a evidențiat necesitatea consolidării administrațiilor publice locale pentru a transforma orașele și satele în locuri în care oamenii să dorească să rămână și să-și crească copiii.

În mesajul său, Vasile Tofan a amintit că a crescut în Chișinău și a urmărit transformarea orașului de-a lungul anilor. Premierul a descris capitala drept principalul motor al economiei Republicii Moldova și a prezentat investițiile planificate pentru anul 2026.

Potrivit lui Tofan, aproape cinci miliarde de lei sunt direcționate în acest an către Chișinău. Peste patru miliarde de lei sunt alocate școlilor, grădinițelor și altor instituții de învățământ, circa 370 de milioane de lei – infrastructurii rutiere, iar alte 290 de milioane de lei – curților, drumurilor de acces, canalizării și proiectelor din suburbii.

Totodată, investițiile în sănătate realizate în ultimii cinci ani au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de lei, a precizat acesta. Printre instituțiile medicale care au beneficiat de finanțare se numără Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic, Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic Republican.

Tofan a mai menționat proiecte precum centura capitalei, construcția de poduri și pasaje, creșe, modernizarea școlilor și dezvoltarea infrastructurii în suburbii.

„Chișinăul este administrat local, dar dezvoltarea lui este o responsabilitate comună. Când Chișinăul crește, crește și Moldova”, a conchis acesta.

Precizăm că astăzi, 14 octombrie, capitala țării noastre marchează 590 de ani de la prima atestare documentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: