Procuratura Anticorupție (PA) informează că la 24 iunie curent s-a dispus punerea sub sechestru a mijloacelor financiare în sumă de 268 054 638,19 lei, deținute atât cu drept de proprietate, cât și prin intermediul terților, de către învinuitul Veaceslav Platon, în cauza penală denumită generic „Laundromat”.
Cauza penală a fost pornită de către Procuratura Anticorupție conform unei bănuieli rezonabile de săvârșire a infracțiunilor de spălarea banilor, abuz de serviciu și confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false.
Potrivit circumstanțelor cazului investigat, procurorii anticorupție au constatat că, în perioada anilor 2010-2014, Veaceslav Platon, a constituit și condus o organizație criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate distincte, care acționau pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federației Ruse, dar și a altor state.
Potrivit PA, organizația a instituit o schemă transnațională de spălare a banilor realizată prin intermediul unei instituții financiare din Republica Moldova, controlată de către conducătorul organizației criminale, precum și prin intermediul unor instituții bancare din Federația Rusă, Republica Letonia, controlate și gestionate direct, cât și indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetățeni ai Federației Ruse și o instituție financiară din Republica Letonia.
Sub pretextul executării multiplelor ordonanțe judecătorești ilegale și încheieri ale executorilor judecătorești, a fost realizat transferul și convertirea mijloacelor financiare de proveniență dubioasă provenite din Federația Rusă, în sumă totală de 22 013 152 654,62 USD (dolari SUA), contrar legislației naționale a Republicii Moldova, cât și a Federației Ruse.
„Ulterior, mijloacele financiare indicate supra, au fost convertite și transferate pe conturile unor companii nerezidente deschise atât în cadrul instituțiilor financiare din Republica Moldova, cât și în Republica Letonia, gestionate de către conducătorul organizației criminale, Veaceslav Platon”, comunică Procuratura.
Menționăm că, în prezent, nu se cunoaște locul aflării lui Veaceslav Platon. Acesta a părăsit Republica Moldova, iar ultima oară a fost văzut la Londra.
Pe 19 ianuarie 2022, Procuratura Anticorupție declara că în decembrie 2021 a solicitat repetat Biroului Interpol anunțarea în căutare internațională a controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. PA menționa, la acel moment, nu este informată despre rezultatul examinării cererii.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Chișinău, 16 octombrie 2026 – Moldova AI Hub a fost lansat oficial la Tekwill, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026. Noua platformă reunește instituții publice, universități, mediul de afaceri și parteneri internaționali în jurul unei agende comune pentru dezvoltarea și adoptarea responsabilă a inteligenței artificiale în Republica Moldova.
Evenimentul a fost deschis de Prim-ministrul Vasile Tofan, care a evidențiat oportunitatea Republicii Moldova de a valorifica inteligența artificială pentru accelerarea dezvoltării economice, modernizarea serviciilor publice și eficientizarea activității instituțiilor statului.
„Nu putem concura cu țările mari în ceea ce privește bugetele pentru infrastructură tehnologică, dar putem concura prin agilitate, viteză și adaptabilitate. Ar fi o greșeală să nu valorificăm această oportunitate”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.
Premierul a exprimat deschiderea Guvernului pentru testarea soluțiilor AI în administrația publică, inclusiv prin proiecte-pilot menite să simplifice procedurile, să reducă timpii de procesare și să sporească transparența. „Avem nevoie de curaj, de viziune și de capacități pentru a profita de acest moment. Prin lansarea Moldova AI Hub, facem un pas important în această direcție”, a afirmat Prim-ministrul.
O agendă comună pentru dezvoltarea inteligenței artificiale
Moldova AI Hub are la bază Memorandumul de Înțelegere semnat la Chișinău în septembrie 2025 de un consorțiu public-privat-academic. Lansarea oficială marchează trecerea de la angajamentele asumate de parteneri la un cadru structurat de cooperare, orientat spre dezvoltarea capacităților naționale în domeniul AI.
Platforma va conecta politicile publice, cercetarea aplicată, competențele, datele, infrastructura și investițiile pentru a transforma oportunitățile oferite de inteligența artificială în proiecte concrete. Cooperarea va urmări identificarea priorităților naționale, mobilizarea expertizei și resurselor disponibile și crearea condițiilor pentru implementarea soluțiilor AI în economie, administrația publică și societate.
„Activitatea Moldova AI Hub se va concentra pe trei direcții prioritare: identificarea și dezvoltarea cazurilor de utilizare a inteligenței artificiale, inclusiv prin proiecte-pilot în sectorul public și privat; dezvoltarea competențelor practice AI pentru instituțiile publice și întreprinderile mici și mijlocii; și fundamentarea oportunităților de investiții private în infrastructura de procesare și stocare a datelor din Republica Moldova”, a declarat Alexandru Gozun, Președintele Camerei de Comerț Americane din Moldova (AmCham Moldova).
O componentă importantă a acestei agende este stabilirea capacităților pe care Moldova trebuie să le dezvolte la nivel național, a resurselor care pot fi accesate prin infrastructuri europene comune și a domeniilor în care sunt necesare parteneriate internaționale.
Din perspectiva industriei TIC, participarea mediului de afaceri este esențială pentru conectarea priorităților naționale la expertiza tehnologică și experiența practică a companiilor.
„Dezvoltarea capacităților naționale în domeniul inteligenței artificiale necesită implicarea directă a companiilor care dezvoltă tehnologii și au experiență în implementarea soluțiilor digitale. Pentru ATIC, ca organizație reprezentativă a industriei TIC, Moldova AI Hub oferă cadrul prin care expertiza companiilor poate fi conectată la prioritățile naționale, pentru a genera proiecte concrete, oportunități de dezvoltare pentru industria locală și un ecosistem AI competitiv, integrat în spațiul european”, a declarat Ana Chirița, Directoare de Proiecte Strategice, ATIC.
Parteneriat public-privat-academic pentru Moldova AI Hub
Moldova AI Hub reunește organizații cu expertiză și resurse complementare, care vor contribui la dezvoltarea ecosistemului național de inteligență artificială.
Din sectorul public, cooperarea implică Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Agenția de Investiții din Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Moldova Innovation Technology Park.
Mediul de afaceri este reprezentat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova), alături de companiile Orange Moldova, Moldcell, AC Tech, DAAC digital, Fortinet, Tilde, NetSafe și ZIPPER. Componenta academică este asigurată prin participarea Universității Tehnice a Moldovei și a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, iar dimensiunea internațională este susținută de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova) și Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF).
Priorități de investiții și soluții AI pentru economie și administrația publică
Lansarea oficială a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, companiilor, universităților și partenerilor internaționali pentru a discuta modelele de guvernanță, dezvoltarea infrastructurii și a competențelor AI, gestionarea datelor, riscurile asociate noilor tehnologii și mecanismele de implementare a proiectelor la scară largă.
Agenda evenimentului din 15–16 octombrie a inclus atât discuții strategice privind dezvoltarea ecosistemului AI, cât și exerciții aplicate de prioritizare a investițiilor și gestionare a riscurilor tehnologice și instituționale.
A doua zi a conferinței este dedicată sesiunilor practice și masterclass-urilor pentru sectorul public, mediul de afaceri și sectorul financiar. Participanții explorează modalități de integrare a AI în serviciile publice, automatizarea proceselor organizaționale, conformitatea cu reglementările europene și dezvoltarea unor soluții aplicabile în sectorul financiar.
Rezultatele acestor discuții și sesiuni practice vor contribui la identificarea unor direcții de acțiune și oportunități de colaborare care pot fi dezvoltate prin Moldova AI Hub.
Obiectivul comun este valorificarea potențialului inteligenței artificiale pentru modernizarea administrației publice, creșterea competitivității economice și dezvoltarea unor soluții tehnologice adaptate nevoilor Republicii Moldova.
Lansarea oficială a Moldova AI Hub se desfășoară în perioada 15–16 octombrie 2026, la Tekwill, Chișinău, în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026.
Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera Americană de Comerț Moldova (AmCham Moldova) și compania AC Tech, în parteneriat cu AI & Big Data Conference 2026.
Parteneri strategici: Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Moldova Innovation Technology Park, Agenția de Investiții din Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Universitatea Tehnică a Moldovei, USMF „Nicolae Testemițanu” și UNFPA Moldova.
Parteneri Platinum: DAAC digital și Vertiv. Partener Gold: Orange Moldova. Parteneri Silver: Fortinet și Tilde. Parteneri internaționali: Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF), NetSafe, Moldcell și ZIPPER.
Contact presă: Viorica Bordei Manager Comunicare, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) Email:[email protected]