politia.md

Procurorii cer 30 de zile de arest pentru fata care și-ar fi înjunghiat mortal mama la Comrat

Tânăra din Comrat, despre care presa a scris că și-ar fi ucis mama, în timp ce se afla sub efectul drogurilor, este învinuită de omor intenționat, iar procurorii solicită plasarea acesteia în arest pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanta Procuraturii Generale, Maria Vieru, pe 14 decembrie.

„Procuratura UTA Gagauzia, Oficiul Comrat i-a înaintat fetei învinuirea pentru omor intenționat și a depus demers, solicitând arestarea acesteia pentru 30 de zile. Astăzi, Judecătoria Comrat urmează să examineze demersul procurorului”, a precizat Maria Vieru.

Cazul a avut loc pe 11 decembrie la Comrat. Potrivit presei, o tânără de 21 de ani și-a înjunghiat mama de 40 de ani de mai multe ori cu un cuțit de bucătărie, după care i-ar fi smuls inima din piept. Aceasta ar fi fost sub influența drogurilor. După ce a săvîrșit crima, fata a plecat la un prieten, însă a fost reținută de poliție pentru 72 de ore.

Mai mult, în spațiul public au apărut fotografii de la locul crimei, fapt condamnat de către consilierul municipal al orașului Comrat, Vladimir Cimpoieș, fost procuror.

„De când fotografiile de la locul crimei sunt scurse atât de operativ pe rețelele de socializare? Cel mai probabil, fotografiile au fost scurse de către un angajat al organelor de drept, care a participat la investigația locului crimei. Oare nu a venit timpul ca conducerea poliției să înceapă să pedepsească așa numiții „fotografi” pentru astfel de scurgeri? Astfel de imagini șocante nu întăresc psihicul cetățenilor. Investigația locului crimei este o încercare grea și pentru un anchetator cu experiență, nu mai spun de oamenii care nu sunt obișnuiți să vadă astfel de imagini”, a menționat acesta.

Potrivit presei, suspecta este sudentă a Universității de Medicină din Chișinău. Între ea și mama sa ar fi izbucnit o ceartă, din cauza faptului că femeia insista să o interneze într-o clinică de dezintoxicare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

primeminister.am

Presa: Rusia a amenințat Armenia cu sistarea livrărilor de gaze de la 1 noiembrie

Rusia ar fi amenințat că va sista complet, începând cu 1 noiembrie, livrările de gaze către Armenia, dacă autoritățile de la Erevan nu vor îndeplini mai multe condiții politice impuse de Kremlin. Potrivit publicației armene „Hraparak”, care citează surse din Rusia, Moscova ar cere, între altele, ca Armenia să renunțe la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri și să-și clarifice opțiunea geopolitică între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Informația nu a fost confirmată oficial de Moscova, transmite DW.

Livrările de gaze rusești către Armenia sunt suspendate în prezent, din cauza unor lucrări de mentenanță planificate. Între timp, necesarul intern este acoperit din rezervele aflate în depozite.

Sursele citate de „Hraparak” susțin că, la 1 noiembrie, ar putea avea loc o „avarie” majoră sau ar putea fi invocat un alt caz de forță majoră, în urma căruia livrările de gaze nu ar mai fi reluate.

Potrivit publicației, Moscova ar fi transmis Erevanului mai multe condiții. Una dintre acestea ar viza renunțarea la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri, precum și la eventualele măsuri împotriva companiilor cu capital rusesc. Printre acestea se numără „Căile Ferate din Caucazul de Sud” și „Gazprom”.

O altă condiție ar viza relația Armeniei cu Uniunea Europeană. Potrivit „Hraparak”, Erevanul ar trebui fie să renunțe la legea care prevede lansarea procesului de integrare europeană, fie să stabilească data unui referendum pe această temă. Astfel, Armenia ar urma să decidă între apropierea de UE și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică.

De asemenea, Moscova ar cere încetarea urmăririi penale a politicienilor apropiați de Rusia și numirea unui vicepremier acceptat de Kremlin, mai scrie publicația armeană.

Rusia a avertizat anterior Armenia, pe 26 mai, că ar putea denunța unilateral acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute, în cazul în care Erevanul va continua pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Armenia rămâne în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. În 2025, „Gazprom” a livrat țării aproximativ 2,7 miliarde de metri cubi de gaze. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Armenia beneficiază de un preț preferențial de 177 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Kremlinul a avertizat, de asemenea, că, în cazul retragerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică, prețul gazelor ar urma să fie stabilit la nivelul pieței.

Pe 16 septembrie, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian, a declarat că țara ar putea înlocui gazul rusesc cu livrări din Azerbaidjan, Turcia și Iran. Referindu-se la prețul mai mic al gazului rusesc, acesta a afirmat că gazul „este folosit ca monedă politică”.

Premierul Nikol Pașinian a declarat anterior că Armenia va continua să caute surse alternative de gaze, indiferent de deciziile Moscovei privind prețul combustibilului. Potrivit acestuia, demersul face parte din politica Erevanului de consolidare a independenței și statalității țării.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au tensionat în ultimele luni. Din mai, Rusia a introdus restricții asupra importurilor mai multor produse din Armenia, inclusiv alcool, legume, fructe, pește, produse lactate și flori.

În replică, autoritățile armene au început să redirecționeze o parte din exporturi către alte piețe, inclusiv către țările europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: