stoianoglo
Максим Андреев, NewsMaker

Procurorul general, invitat în plenul parlamentului cu un raport privind jaful din sistemul bancar

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, va fi invitat în parlament săptămâna viitoare, pentru a oferi detalii despre dosarul privind „furtul miliardului”. Propunerea a fost făcută de către deputații Platformei Demnitate și Adevăr (DA) în cadrul ședinței plenare din 26 noiembrie și a fost susținută de majoritatea parlamentarilor.

Vicepreședintele parlamentului, deputatul Platformei DA Alexandr Slusari a atras atenția că procurorul general nu este obligat să vină în parlament.

„Solicităm audierea în parlament a procurorului general. Cunoaștem foarte bine că procurorul general nu este obligat să vină la chemarea deputaților, dar mai ales după ultimele intervenții ale lui Platon, lumea nu înțelege deja cine este procuror general”, a declarat deputatul Alexandr Slusari.

Deputatul Partidului Democrat (PDM) Alexandru Jizdan a menționat că, anul trecut, în cadrul ședinței Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică din cadrul parlamentului, au fost deja audiați reprezentanții Procuraturii.

Deputații au votat unanim pentru audierea lui Alexandr Stoianoglo în plenul parlamentului. Procurorul general ar urma să se prezinte în fața aleșilor poporului în cadrul ședinței plenare de săptămâna viitoare, pentru a informa deputații despre evoluția anchetei în dosarul furtul miliardului.

***

În cadrul ediției din 24 noiembrie a emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, omul de afaceri Veaceslav Platon a declarat că dosarul privind furtul miliardului a fost dus la bun sfârșit. Potrivit acestuia, oamenii legii au identificat toți beneficiarii, inclusiv persoana care a pus la cale întreaga schemă. Acesta nu a oferit însă un nume concret, menționând doar că nu este vorba despre Andrian Candu și nici despre Serghei Iaralov.

Pe 25 noiembrie, într-un comunicat de presă, Procuratura Generală a precizat că se distanțează de declarațiile lui Platon și că nu are nevoie de intermediari pentru a informa societatea despre cum evoluează ancheta în dosarul privind jaful din sistemul bancar.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Sandu, după ce o dronă s-a prăbușit la Telenești: „Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile moldovenilor”. Reacția Kievului

Președinta Maia Sandu a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de o dronă de atac rusească, care s-a prăbușit în apropierea unei case. Șefa statului a menționat că războiul dus de Federația Rusă în Ucraina „pune în pericol viețile” cetățenilor moldoveni. Totodată, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj în care a reiterat solidaritatea Ucrainei cu țara noastră.

„Războiul dus de Rusia continuă să pună în pericol viețile cetățenilor Republicii Moldova. Astăzi, o dronă de atac rusească de tip Geran a încălcat spațiul nostru aerian și s-a prăbușit în apropierea unor locuințe și a unei instalații energetice. Condamnăm acest nou act periculos”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Și ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a transmis un mesaj după incident.

„Ne alăturăm Republicii Moldova în condamnarea fermă a încălcării flagrante de către Rusia a spațiului aerian moldovenesc. Dragi prieteni moldoveni, suntem pe deplin solidari cu voi. Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea mult dincolo de granițele Ucrainei și impun un răspuns european ferm și unit”, a declarat diplomatul.

Amintim că, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de până la 100 de metri de o locuință. Cazul a avut loc astăzi, 23 octombrie. Poliția a fost sesizată de un localnic, iar la fața locului au intervenit oamenii legii.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că incidentul „constituie o încălcare gravă a suveranității și securității Republicii Moldova și reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței cetățenilor”. Totodată, instituția a anunțat că, drept răspuns, un colaborator al ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: