Programul de Internship Endava: Din 24 februarie, trimite CV-ul pentru ediția de primăvară 2025

Începând cu 24 februarie, Endava deschide aplicările pentru Programul de Internship – ediția de primăvară 2025. Aplică acum accesând acest link.

Internship-ul este potrivit pentru cei care doresc să își lanseze cariera în IT, să câștige experiență practică și să învețe de la experți din industrie, oferind o oportunitate unică de a face parte dintr-un mediu dinamic de învățare și de a-și duce abilitățile la nivelul următor.

Ediția de primăvară 2025 oferă următoarele direcții de învățare:

  • Applications Management: DevOps Engineer / Salesforce / Power Platform
  • Development: .NET / Java / Front-End / iOS / Android
  • Testing: Java Automation
  • Data: Data Engineering

Detaliile esențiale ale Programului de Internship:

  • Durata: Aprilie – Iulie 2025
  • Formatul: Cinci zile pe săptămână, șase ore pe zi, cu prezență fizică la sediul Endava.
  • Experiență practică: Lucru pe proiecte reale sub îndrumarea profesioniștilor IT.
  • Networking: Conexiuni cu colegii și cu comunitatea Endava pentru a construi relații valoroase.

Endava continuă programul de Internship pe Salesforce și Power Platforms, cu un focus pe AI

În această ediție, programul va fi concentrat și pe Salesforce și instrumentele de la Microsoft Dynamics. Un accent deosebit va fi pus pe integrarea tehnologiilor de inteligență artificială (AI), reflectând tendințele actuale din industrie.

Ce presupune acest Internship? Programul oferă tinerilor profesioniști oportunitatea de a dobândi competențe practice în configurarea și dezvoltarea soluțiilor bazate pe platforme low-code și no-code, utilizate pe scară largă în mediul de afaceri modern. Participanții vor învăța să creeze și să personalizeze aplicații utilizând instrumente de la Microsoft Dynamics, precum Power Apps, să analizeze și să vizualizeze date prin Power BI și să automatizeze procesele de afaceri cu Power Automate.În ceea ce privește direcția Salesforce, internii vor lucra cu platforma lider în gestionarea relațiilor cu clienții (CRM), explorând atât partea de configurare, cât și dezvoltarea prin limbajul de programare Apex și componente Lightning Web (LWC). Aceștia vor avea ocazia să învețe cum să construiască obiecte și relații între ele, să implementeze reguli de validare, să personalizeze interfețele utilizatorilor și să automatizeze procese de business.

Integrarea AI în programul de Internship

Un element distinctiv al acestui Internship va fi integrarea tehnologiilor AI în Salesforce și platformele Microsoft Dynamics. AI-ul joacă un rol din ce în ce mai important în automatizarea proceselor și personalizarea interacțiunilor cu utilizatorii. Prin instrumente precum AI Builder din Power Platform și Einstein AI din Salesforce, participanții vor avea oportunitatea de a explora soluții inteligente care îmbunătățesc eficiența și calitatea deciziilor de business.

Pentru cine este potrivit programul de Internship?

Programul este deschis pentru studenții din ultimul an, masteranzi, absolvenți recenți și profesioniștii care caută o schimbare de carieră în IT.

Candidații ar trebui să dețină abilități analitice puternice, o gândire orientată spre rezolvarea problemelor și un angajament față de învățarea continuă. Cunoașterea limbilor română și engleză este esențială, deoarece programul se desfășoară exclusiv în aceste limbi.

Înscrierile sunt acum deschise și poți aplica ușor accesând linkul. 

Înscrierile se vor închide anticipat dacă numărul țintă de candidați este atins, așadar este încurajată înregistrarea cât mai curând posibil.

Procesul de selecție include:
✔ Evaluarea CV-ului
✔ Un test online
✔ Un screening telefonic
✔ Un interviu tehnic la sediul Endava Chișinău

Vă încurajăm să vă alăturați canalului nostru de Telegram pentru întrebări frecvente și cele mai recente noutăți despre program. Pentru detalii suplimentare, contactează echipa de recrutare Endava Moldova la [email protected].

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lefurile deputaților ar putea crește de la 20.800 la aproape 46.000 de lei, de la 1 ianuarie. Belous: „Toți își doresc salarii mai mari”

Deputații din Republica Moldova ar putea primi, din 1 ianuarie, salarii de aproape 46.000 de lei lunar, față de 20.800 de lei în prezent. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive că Guvernul intenționează să aprobe proiectul noii legi a salarizării în noiembrie, după ce va primi opinia Comisiei Europene. Nici pentru miniștri, nici pentru alți angajați din sectorul public care au salarii „decente” nu sunt prevăzute majorări.

„Venim cu majorări pentru deputați pentru că ei astăzi au circa 20 de mii de lei salariu, dar au unele plăți compensatorii. La dumnealor vor crește salariul, dar luând în considerație numărul deputaților (…) vreau să vă asigur că toate cheltuielile ce țin de Președinție, Guvern, Parlament sunt sub 1% din costul Legii salarizării. (…) După legea salarizării, salariul unui deputat va fi 45.900, de la 20.800, cât au în prezent”, a declarat ministra Finanțelor.

De salarii mai mari, de la 1 ianuarie, ar urma să se bucure și angajații din educație, ordine publică, armată, administrație publică locală și asistență socială. În cazul acestora, lefurile vor crește de la Anul Nou cu 10 – 30%.

În schimb, unele categorii de angajați care au deja salarii considerate relativ decente nu vor beneficia de creșteri sau vor  primi majorări mici. Ministra Finanțelor a dat exemplul șefilor de direcții din unele instituții, ale căror salarii depășesc media din sectorul public: „La nimeni salariul nu este în descreștere, dar la ei nu va fi creștere. Nu se majorează sau (nr: se majorează) cu un procent foarte mic în sectorul public la cei care au salariu relativ decente”.

În ceea ce salariile judecătorilor, oficiala a declarat că acestea vor crește, însă nesemnificativ: „Noi am venit cu propunerea ca cei care trec procedurile de vetting și pre-vetting și astăzi au posibilitatea să primească salarii cu 50% mai mari. (…) Nu ne putem permite bugetar să venim cu creștere, cum a fost solicitat. (…) Toți își doresc salarii mai mari, dar să nu uităm despre capacitatea bugetului de a finanța aceste creșteri”.

Reamintim, tot din 2027, salariul brut al președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.000 la 55.000 de lei, adică cu aproape 147%. Detalii – AICI.

Potrivit ministrei Finanțelor, proiectul a parcurs deja consultările interne și a fost transmis partenerilor din Uniunea Europeană pentru examinare. Autoritățile așteaptă opinia Comisiei Europene și intenționează să îl aprobe în Guvern pe parcursul lunii noiembrie.

Dacă Guvernul o va aproba, parlamentul o va vota, iar președinta Maia Sandu o va promulga, noua Lege a salarizării va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
info1.md

Președinția respinge „minciunile lui Vasile Costiuc”: Maia Sandu nu a pus presiuni pentru alegerea vicepreședintelui raionului Hîncești

Președinția neagă că Maia Sandu ar fi făcut presiuni pentru alegerea lui Vasile Moraru în conducerea raionului Hîncești, așa cum a declarat deputatul Vasile Costiuc pe 3 noiembrie. Instituția a calificat declarațiile parlamentarului drept false și a condamnat răspândirea lor.

„Acuzațiile mincinoase ale lui Costiuc deja țintesc Președinția. După ce a publicat imagini din zona de frontieră de la Giurgiulești, promovând falsuri despre cerealele transportate, Vasile Costiuc continuă să lanseze acuzații nefondate, de această dată despre implicarea președintei în numirea conducătorilor în consiliile raionale. Președinția Republicii Moldova respinge ferm minciunile lui Vasile Costiuc și condamnă răspândirea de informații false. Îndemnăm cetățenii să se informeze din surse credibile”, precizează instituția prezidențială.

Reacția vine după ce, în dimineața zilei de 3 noiembrie, liderul Partidului „Democrația Acasă” a acuzat-o pe șefa statului ar fi mers la Hîncești pentru a exercita „presiuni” asupra organizației locale PAS, astfel încât aceasta să sprijine alegerea lui Vasile Moraru în funcția de vicepreședinte al raionului.

„Ditamai șef de stat se interesează ce se întâmplă la Hîncești și de ce oamenii din Hîncești nu vor să voteze pentru un om care era la PDM și își bătea joc de membrii PAS când aceștia făceau campanie electorală. (…) V-ați dus și ați pus presiune, doamna președintă, ca să-l voteze pe Moraru”, a declarat Costiuc într-un video publicat pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Potrivit Hîncești 24 TV, Vasile Moraru a fost votat în funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești pe 2 noiembrie. Acesta va fi responsabil de domeniul economic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Femeia care a acuzat militari ucraineni că torturează oameni într-o casă de lângă Kiev a fost reținută. Budanov: „Există corespondență, există fotografii”

Femeia care a venit cu o ambulanță la casa folosită de Garda Națională a Ucrainei din Petropavlivska Borșceahivka și a denunțat presupusa deținere ilegală a unor persoane a fost reținută. Anunțul a fost făcut pe 3 noiembrie de șeful Oficiului Președintelui Ucrainei, Kirilo Budanov, pentru TSN, scrie Unian. Acesta susține că femeia ar fi pregătit acțiunea cu câteva zile înaintea confruntărilor violente din noaptea de 2 spre 3 noiembrie.

Potrivit lui Budanov, femeia și șoferul de pe ambulanță ar fi cercetat zona cu cel puțin trei zile înainte de incident. Șeful Oficiului Președintelui Ucrainei spune că în telefonul acesteia au fost găsite fotografii și mesaje schimbate cu unele canale de Telegram.

„Se pregătea o acțiune premeditată. Există corespondență, există fotografii. Există corespondență cu anumite canale de Telegram care au început distribuirea în masă a tuturor acestor informații”, a declarat Budanov.

Oficialul ucrainean a precizat că scopul presupusei acțiuni nu este deocamdată clar: „Fie din motive personale: pentru a-și crește popularitatea sau pentru a câștiga anumite sume de bani. Dar apare întrebarea cine plătește bani pentru asemenea servicii. Sau, posibil, cu un alt scop, îndreptat împotriva statului”.

Budanov a mai spus că persoanele din casă care aveau nevoie de îngrijiri au fost internate. „Majoritatea lor, după cum s-a dovedit, nu aveau nevoie de niciun fel de îngrijiri medicale”.

Femeia a fost identificată de jurnaliști drept Valentina Molodaia, proprietara unei clinici de chirurgie plastică și estetică. Potrivit „ Следствие.инфо”, ambulanța cu care a venit purta siglele unui serviciu medical care nu mai funcționează din 2023. Proprietarul companiei a declarat că vânduse vehiculul în 2024. Molodaia a calificat informațiile despre ea drept „bârfe” și a declarat că medicii clinicii sale au licență.

Separat, Biroul de Stat de Investigații a deschis un dosar penal în urma confruntărilor din Petropavlivska Borșceahivka, pentru presupusa depășire a puterii sau a atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul armatei.

Amintim că, în seara de 2 noiembrie, aproximativ o sută de persoane s-au adunat lângă casa folosită de Garda Națională, după ce pe rețelele sociale au apărut informații despre oameni care ar fi ținuți în subsol și torturați. Protestul a degenerat în violențe: au fost vandalizate și răsturnate mașini de poliție, iar lângă clădire a izbucnit o bătaie în masă.

Poliția a negat că în locuință ar fi deținute ilegal persoane. Garda Națională a confirmat însă că patru militari prezentau traumatisme și au fost trimiși la spital, fără să precizeze când și în ce împrejurări au fost răniți. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

„Nimeni nu este mai presus de lege”: o deputată PAS a sesizat Procuratura după ce Costiuc a filmat vagoane cu cereale la Giurgiulești

Deputata PAS Tatiana Rotari a anunțat, pe 3 noiembrie, că a depus un denunț la Procuratura Generală, în numele său și al mai multor colegi de fracțiune, după ce Vasile Costiuc și alți doi deputați ai Partidului „Democrația Acasă” au mers în zona de frontieră a Portului Internațional Liber Giurgiulești și au filmat mai multe vagoane care ar transporta cereale din Ucraina. Parlamentara cere procurorilor să verifice circumstanțele incidentului și să stabilească dacă deputații din fracțiunea „Democrația Acasă” au încălcat legea prin acțiunile lor.

Rotari susține că deputații ar fi încălcat regimul zonei de frontieră și ar fi răspândit informații false despre importul și tranzitul cerealelor ucrainene, care ar putea prejudicia interesele economice și securitatea Republicii Moldova.

„Ceea ce s-a întâmplat la Giurgiulești nu poate fi trecut cu vederea. Vorbim despre acuzații nefondate privind importul și tranzitul cerealelor ucrainene, despre acțiuni desfășurate într-o zonă cu regim special și despre posibile încălcări ale legislației. Libertatea de exprimare și dreptul la control parlamentar nu trebuie confundate cu dreptul de a încălca legea”, a declarat deputata Tatiana Rotari.

Aceasta cere Procuraturii Generale să stabilească dacă au fost comise fapte ilegale și, în cazul confirmării lor, să aplice măsurile prevăzute de lege: „Nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar un deputat!”.

Amintim că, pe 1 noiembrie, trei deputați ai fracțiunii „Democrația Acasă”, în frunte cu Vasile Costiuc, au filmat mai multe vagoane în zona de frontieră din apropierea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Aceștia au declarat că vagoanele transportă cereale ucrainene și au acuzat autoritățile că permit importul lor în detrimentul fermierilor moldoveni. Guvernul a respins acuzațiile și a precizat că marfa tranzitează Moldova spre România. Mai mult, potrivit Executivului, publicarea imaginilor expune infrastructura critică mai multor riscuri de securitate, inclusiv atacuri cu drone rusești.

Pe 2 noiembrie, și premierul Vasile Tofan l-a numit pe Costiuc „un mare mincinos” și l-a acuzat că pune în pericol infrastructura de export de pe Dunăre. „Le oferiți rușilor pe tavă toată informația critică”, a declarat șeful Guvernului. Costiuc a respins acuzațiile. Acesta susține că reacțiile vin pentru că ar fi „atins interese economice” și că „toată lumea știe ce se întâmplă” pe teritoriul portului.

În aceeași zi, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a precizat pentru NM că analizează circumstanțele incidentului. Potrivit purtătoarei de cuvânt a IGPF, Ilona Răilean, cazul este examinat inclusiv sub aspect contravențional.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Скриншот

Platforma eDemocrație și-a reluat activitatea, după verificările de securitate cibernetică. Ce servicii pot accesa din nou cetățenii

Platforma guvernamentală eDemocrație și-a reluat activitatea, după ce a fost suspendată temporar pentru verificări de securitate cibernetică. Astfel, cetățenii pot din nou să depună petiții către instituțiile publice, să reclame comercianții și să solicite informații de interes public. Anunțul a fost făcut de Agenția de Guvernare Electronică (AGE), marți, 3 noiembrie.

Potrivit AGE, platforma edemocratie.gov.md a devenit din nou accesibilă după finalizarea verificărilor de securitate. Serviciul le permite cetățenilor să comunice online cu instituțiile statului și să își apere drepturile în calitate de consumatori.

Prin intermediul platformei eDemocrație, utilizatorii pot:

  • depune petiții individuale sau colective către autoritățile publice, pentru a semnala probleme, a înainta propuneri sau a solicita intervenția instituțiilor responsabile;
  • depune reclamații direct către comercianți, atunci când întâmpină probleme cu un produs neconform sau un serviciu achiziționat;
  • transmite petiții către instituțiile competente în domeniul protecției consumatorilor, dacă problema semnalată comerciantului nu a fost soluționată;
  • solicita informații de interes public de la autorități;
  • participa la sondaje și exprima opinii asupra subiectelor de interes public.

Platforma reunește într-un singur serviciu posibilitatea de a depune și soluționa online solicitări, facilitând comunicarea dintre cetățeni, instituțiile statului și mediul de afaceri.

AGE a precizat că depunerea unei petiții necesită semnătură electronică. Potrivit Codului administrativ, petițiile transmise fără aceasta nu sunt considerate valabile.

În schimb, reclamațiile adresate direct comercianților și solicitările de informații de interes public pot fi depuse fără semnătură electronică.

„AGE continuă activitățile de verificare și consolidare a securității infrastructurii digitale guvernamentale, pentru a asigura disponibilitatea și funcționarea serviciilor publice digitale în condiții de securitate”, a meționat instituția.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Chiorici, a declarat că informațiile privind o presupusă compromitere a semnăturilor electronice din Republica Moldova sunt false. Acesta a invocat rezultatele preliminare ale investigației desfășurate de Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

Subiectul a apărut după ce un cetățean a scris că a descoperit un transfer de bani între conturile bancare ale organizației pe care o reprezintă. Potrivit acestuia, tranzacția ar fi fost autorizată cu ajutorul semnăturii sale mobile, deși nu el ar fi efectuat-o. Ulterior, bărbatul și-a șters postarea, însă informația fusese deja distribuită de mai multe persoane publice, inclusiv de deputați. Cazul a fost comentat și de deputatul Ion Chicu, precum și de reprezentanții STISC.

Amintim că, în luna octombrie, Republica Moldova a fost ținta unui atac cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale. Hackerii au furat date cu caracter personal asociate unui număr de aproximativ 750.000 de IDNP-uri. Autoritățile au avertizat că aceste informații ar putea ajunge în posesia escrocilor și ar putea fi folosite în scopuri frauduloase.

Pe 2 noiembrie, Banca Națională a Moldovei a dat asigurări că banii din conturile bancare ale cetățenilor sunt în siguranță și a îndemnat populația să nu intre în panică din cauza informațiilor false care circulă pe internet.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: