PAS

Proiect PAS: Antreprenorii se vor împrumuta de la bănci printr-un nou mecanism

Întreprinderile mici și mijlocii vor avea o nouă modalitate de a garanta împrumuturile și anume garanțiile de portofoliu. Astfel, antreprenorii se vor putea împrumuta de la bănci în condiții mult mai ieftine și mai rapide. Modificările la legislație, care urmează a fi votate în Parlament, au fost prezentate în data de 4 februarie de către deputatul PAS Dumitru Alaiba și ministrul Economiei, Sergiu Gaibu. Pentru NM, deputatul Alaiba a oferit mai multe detalii despre proiectul de lege. 

Potrivit lui Alaiba, urmare a acestei inovații în legislație, se mizează pe o accelerare a împrumuturilor.

„La moment, avem un acest cerc vicios în care, un antreprenor care are nevoie de finanțare nu poate să acceseze un produs bancar, un credit sau împrumut, din motiv că nu-l poate garanta. Urmare a acestei inovații în legislație, mizăm pe o accelerare a împrumuturilor de către ODIMM, în cazul dat. Republica Moldova are oportunități imense, trebuie doar să ne mișcăm mai rapid pentru a le materializa”, a spus Alaiba.

Pentru NM, deputatul a mai precizat că proiectul de lege presupune simplificarea procesului de acordare a garanțiilor de stat. „Când un om de afaceri se adresează la o bancă, el cere un gaj, de exemplu, un apartament sau un oficiu. În acest caz, o garanție de portofoliu este un analog unui gaj”, a explicat deputatul.

Această garanție va fi emisă de ODIMM. „Acum poate fi emisă, dar procedura este destul de complicată. Ne propunem să o simplificăm, astfel încât băncile să lucreze direct cu ODIMM [pe problema obținerii garanțiilor]”, a spus Alaiba.

În cadrul conferinței de presă, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu a menționat că, în anul 2021, s-a înregistrat o creștere semnificativă a solicitărilor de garanții.

„Am eliberat circa 468 de garanții, ceea ce constituie jumătate din toate garanțiile emise de ODIMM de la înființare, circa 10 ani. Aceste 468 de garanții constituie investiții în economia națională în valoare de peste un miliard de lei. Este o sumă impunătoare, dar aceasta creează și o presiune operațională pe ODIMM. Din acest motiv, am decis să facem această modificare în lege, pentru a fi permisă garantarea de portofoliu, care va duce la operaționalizarea mai rapidă a resurselor disponibile la ODIMM, dar și scurtarea timpului de procesare”, a spus Gaibu.

Totodată, cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, ministrul a spus că în curând va fi eliminat și comisionul de 0,5% aplicat la moment de către ODIMM pentru acordarea unei garanții. Potrivit lui, acest fapt va reduce costul de finanțare pe care îl suportă antreprenorii.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cum răspundem crizelor și amenințărilor hibride? Șeful SIS, șefa StratCom, oficiali NATO și experți internaționali, la Moldova Security Forum

La Chișinău începe astăzi, 9 octombrie, cea de-a doua zi a Moldova Security Forum 2026. Discuțiile se vor axa pe gestionarea crizelor, amenințările hibride, noile tehnologii și consolidarea încrederii publice. Programul include atât sesiuni publice, cât și dezbateri cu caracter închis.

Ziua va începe cu un discurs al directorului executiv al IPRE, Iulian Groza. Sunt prevăzute și intervenții ale secretarei generale adjuncte a NATO, Radmila Shekerinska, și ale comisarului european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, care va transmite un mesaj video.

Prima sesiune plenară va aborda pregătirea pentru crize și menținerea serviciilor esențiale și a activității Guvernului în situații precum seceta, inundațiile sau perturbarea aprovizionării cu energie. Directorul Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, va susține discursul principal. La dezbatere vor participa experți din Moldova, NATO, Franța, Suedia și Finlanda.

Ulterior, consilierul prezidențial pentru securitate și apărare, Stanislav Secrieru, și directorul SIS, Alexandru Musteața, vor participa la o sesiune despre finanțarea ilicită, războiul cognitiv și subminarea instituțiilor. Discuția va viza și reformele necesare pentru protejarea alegerilor de corupție și influențe nocive.

În paralel, o sesiune închisă va analiza experiența Ucrainei în domeniul dronelor, inteligenței artificiale și securității cibernetice, precum și oportunitățile pentru Moldova în procesul de reconstrucție a țării vecine. Printre participanți se numără secretarul de stat al Ministerului Apărării, Sergiu Plop, și reprezentanți ai companiilor tehnologice.

În a doua parte a zilei, directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracararea Dezinformării (STRATCOM), Liliana Vițu, și șefa Oficiului Consiliului Europei, Natalia Voutova, vor participa la o dezbatere despre coeziunea socială, încrederea în instituții și combaterea manipulării dezbaterii publice.

O altă sesiune, cu caracter închis, va fi dedicată modului în care percepțiile și dinamica internă a regimului rus îi influențează acțiunile în străinătate. La discuție va participa și ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Forumul se va încheia cu discursuri ale ministrului de Externe, Mihai Popșoi, șefei Oficiului Fundației Konrad Adenauer în Moldova, Brigitta Triebel, șefei Oficiului de Legătură NATO, Agne Gleveckaite, și directorului executiv al IPRE, Iulian Groza.

***

Moldova Security Forum se află la cea de-a treia ediție. În prima zi, pe 8 octombrie, discuțiile s-au axat pe rolul Moldovei în securitatea regională, parteneriatele cu UE și NATO, cooperarea în domeniul apărării, integrarea europeană și reintegrarea țării.

Președinta Maia Sandu, miniștri, oficiali străini și experți din zeci de țări au discutat despre amenințările hibride, încălcările spațiului aerian și investițiile necesare pentru consolidarea apărării. Cele mai importante declarații din prima zi pot fi citite în LIVE TEXTUL NewsMaker.

Forumul este organizat de Fundația Konrad Adenauer în Moldova, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Oficiul de Legătură NATO în Moldova, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Apărării. NewsMaker este partener media al evenimentului.

***

Reamintim, prima ediție a Forumului a avut loc în perioada 19-20 noiembrie 2024. Detalii – AICI. Cea de-a doua ediție a fost dedicată securității energetice, amenințărilor cibernetice, dezinformării și combaterii corupției electorale și a avut loc în perioada 18-19 noiembrie 2025. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: