sotavision.world

Promo-LEX cere Guvernului să intervină de urgență în cazul jurnalistului rus Timofei Iliușin

Asociația Promo-LEX a cerut Guvernului de la Chișinău, printr-o scrisoare, să intervină de urgență pentru eliberarea jurnalistului rus Timofei Iliușin „dacă acesta se mai află în detenție” în regiunea transnistreană. Totodată, asociația a solicitat autorităților să pedepsească persoanele responsabile de eventuala reținere a jurnalistului. Pentru NewsMaker, reprezentanții Promo-LEX au spus că sunt îngrijorați de cazurile în care jurnaliștii sunt reținuți și că aceste incidente reflectă „starea precară a drepturilor omului în regiunea transnistreană și evidențiază lipsa unor mecanisme eficiente de protecție împotriva abuzurilor”. Asociația a precizat că este gata să intervină prin intermediul avocaților săi dacă va exista o solicitare din partea apropiaților jurnalistului rus. 

În contextul informației despre reținerea jurnalistului rus Timofei IliușinNewsMaker a solicitat un comentariu de la Asociația Promo-LEX, organizație neguvernamentală din Moldova care și-a propus începând cu 2022 să promoveze și să apere drepturile omului inclusiv în regiunea transnistreană.

Avocatul Asociației Vadim Vieru a spus că „Promo-LEX este profund îngrijorată de cazurile în care jurnaliștii sunt reținuți, intimidați sau li se refuză accesul în regiunea transnistreană”.

Aceste incidente reflectă starea precară a drepturilor omului în regiunea transnistreană și evidențiază lipsa unor mecanisme eficiente de protecție împotriva abuzurilor. Reținerea jurnalistului Iliușin, alături de cazurile recente ale jurnaliștilor Tataru Viorica, Andrei Captarenco și fotojurnalistei Elena Covalenco, demonstrează un tipar alarmant de restricții și intimidări asupra presei. Aceste abuzuri nu sunt incidente izolate, ci fac parte dintr-un context mai larg de restrângere a libertății de exprimare și de informare în regiunea transnistreană”, a comunicat reprezentantul Asociației Promo-LEX.

El a mai spus că „Promo-LEX va sesiza Guvernul Republicii Moldova, misiunile diplomatice și organizațiile internaționale pentru a interveni și a asigura respectarea drepturilor jurnalistului Iliușin”.

Vom continua să monitorizăm aceste cazuri și să intervenim acolo unde este necesar pentru a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale jurnaliștilor și cetățenilor. Până în prezent, nu deținem mai multe detalii decât cele publice. Dacă va exista o solicitare din partea rudelor, redacției Sotavision sau altor subiecți împuterniciți, Promo-LEX va interveni și prin intermediul avocaților noștri”, a menționat Vieru.

Ulterior, reprezentantul Asociației ne-a expediat scrisoarea deschisă transmisă de Promo-LEX către Biroul pentru Reintegrare, organizațiile internaționale și reprezentanții Misiunilor diplomatice. Avocatul a solicitat, în scrisoare, „intervenția urgentă a Guvernului Republicii Moldova pentru eliberarea imediată a jurnalistului Timofei Iliușin, dacă acesta se mai află în detenție”, inițierea procedurilor legale pentru a pedepsi persoanele responsabile de reținerea arbitrară a jurnalistului și asigurarea protecției drepturilor omului și libertății presei în regiunea transnistreană.

***

În seara zilei de 24 iunie publicația SOTAvision, care mediatizează despre încălcările drepturilor omului și a persecuțiilor politice din Rusia, a scris că jurnalistul lor Timofei Iliușin a fost reținut în regiunea transnistreană. Reprezentanții publicației susțineau că Iliușin a luat legătura cu ei și i-au avertizat că el riscă să fie arestat în regiune. Potrivit SOTAvision, jurnalistul se afla în regiunea transnistreană pentru a realiza un produs jurnalistic. The Insider a scris că jurnalistul a fost în regiune și în 2023, atunci prezența sa ar fi fost declarată indezirabilă. În aprilie 2023, jurnalistul anunța că a cerut azil politic în Moldova. Anterior, pentru Radio Svoboda, jurnalistul a vorbit despre plecarea sa din Federația Rusă urmare a unui miting anti-război, organizat în regiunea Moscova în primele zile de invazie a Rusiei în Ucraina, și aflarea pe teritoriul Kârgâzstanului, inclusiv despre intenția de a veni în regiunea transnistreană unde a copilărit. Detalii AICI

NewsMaker a solicitat un comentariu și de la reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău, în cazul informației despre reținerea jurnalistului în regiunea transnistreană. Deocamdată nu avem un răspuns.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

realitatea.md

Turiștii din Moldova se plâng de taxe suplimentare la vacanțe. Asociația Agențiilor de Turism explică majorările

Mai multe persoane, care și-au rezervat vacanțe și urmează să ajungă la destinație cu avionul, s-au plâns pe online că au fost informate despre taxe suplimentare de 38, de 40 sau 55 de euro. Unii au spus că trebuie să achite 80 de euro pentru tur-retur, iar alții că vor achita, însă dacă va mai fi o majorare vor refuza vacanța. Pentru NM, directorul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism a declarat că, în contextul creșterii prețurilor la combustibil, în aprilie companiile aeriene au anunțat tur operatorii că urmează o corecție la prețul charterelor, prevedere inclusă în contracte și care nu poate fi evitată. Potrivit lui, s-au anunțat modificări pentru zborurile din mai, iar acum au început scumpiri și pentru iunie. El a precizat că taxele variază în funcție de destinație și a vorbit despre două nuanțe pe care trebuie să le cunoască turiștii.

Pe rețelele de socializare sunt mai multe nemulțumiri în acest sens. Unii spun că „pentru Mallorca s-a scumpit cu 55 de euro de persoană”, menționând că vor achita, însă dacă va mai fi o majorare vor refuza vacanța. Alții au menționat că pentru Egipt majorarea este de 60 euro de persoană, pentru Turcia de 38 de euro pentru fiecare turist, pentru zbor tur-retur. Sunt și din cei care au menționat că au planificată vacanță în Antalya și au fost informați că majorarea este de 40 de euro doar într-o direcție, iar în total 80 de euro, precizând că au rezervat pachetul în februarie.

Explicația Asociației Naționale a Agențiilor de Turism

Ion Alexa a declarat pentru NewsMaker că, „din momentul în care s-a început criza din Golf, prețurile au urcat foarte sus pe componenta de combustibil”. „Ulterior (…) cam în luna aprilie, companiile aeriene au anunțat tur operatorii despre faptul că urmează să fie făcută o corecție la prețul charterelor, care au fost deja contractate din toamna anului trecut pentru vara anului acesta”, a adăugat el.

Potrivit lui Alexa, această prevedere „este introdusă în contracte și nu este cum să fie evitată, pentru că clauza aceasta este conform legii”. „În continuare, exact cum la nivel de companie aeriană se majorează acest tarif pentru componenta de combustibil, tot așa Codul Civil al Republicii Moldova (…) prevede modificarea prețului la pachetul de servicii turistice și în care cauze aceste majorări pot surveni. Una din cauze este scumpirea componentei de combustibil la prețul biletelor avia. (…) Această scumpire poate surveni indiferent că la pachetele care urmează a fi vândute sau la pachetele deja s-au vândut, s-au confirmat și s-au încasat bani”, a precizat el.

Cele două nuanțe

Totuși, directorul Asociației a menționat că „există o nuanță: oamenii trebuie să fie informați în termen de 20 de zile, iar în condițiile în care turistul alege să anuleze pachetul – taxa de reziliere nu se aplică”.

„Ce este taxa de reziliere? Este taxa pe care compania de turism are dreptul să o aplice atunci când turistul anulează pachetul conform termenilor de penalizări și nu este aplicabilă penalizarea. (…) Este o taxă pentru acoperirea cheltuielilor agentului de turism pentru care le-a avut cu prelucrarea cererii turistului. Deci, această taxă nu este aplicabilă în condițiile acestea”, a comunicat el.

Potrivit lui Alexa, a doua nuanță „este diferența de majorare”. „Diferența de majorare de peste 8 la sută este o majorare semnificativă și cere acordul turistului pentru această majorare. Diferența sub 8 la sută nu se consideră o majorare semnificativă, iar turistul, dacă refuză, poate surveni taxa de prelucrare a cererii. Plus la asta, pot să se aplice penalități în condițiile în care asta prevede contractul”, a precizat el.

Taxele variază în funcție de destinația turistică

Potrivit lui Ion Alexa, motivul este pentru că orele de zbor și consumul de combustibil este diferit. „Este o oră și jumătate până în Antalya, trei ore până în Tunisia, trei ore jumate până în Mallorca și 17 ore până în Vietnam, de exemplu. Respectiv, pentru fiecare din aceste destinații este supraplata pentru componenta de combustibil. Pentru că asta de fapt a fost corecția, și la pachetele de transport cu autocar, și la pachetele cu transport de zbor, contractele nu s-au modificat efectiv între tur operator și transportator, doar s-au adăugat cu această componentă de combustibil. (…) Combustibilul la 1 martie 2026, kerosenul, costa în jur de 700 de dolari. Astăzi a ajuns să coste 2100”, a menționat el.

Despre riscul aplicării taxelor suplimentare și perioada vizată de modificările tarifare

Întrebat dacă un turist care a luat un pachet turistic și a achitat deja taxa pentru combustibil majorată poate, între timp, să i se mai aplice o taxă până la zbor în cazul majorării prețurilor la combustibil, el a răspuns: „Nu. Per general, nu. Bun, teoretic, el poate fi așa, dar este vorba că agenții și tur operatorii deranjează doar oamenii care au cumpărat pachete pentru perioada imediat următoare. (…) Fiecare din agenție, fiecare din tur operator, nu modifică, spre exemplu, pachetele care urmează să plece în iulie, sau august, sau septembrie, sau octombrie. Nu are sens. Noi tot urmărim ce se va întâmpla pe piața de combustibil. Dacă prețurile se vor duce jos, poate nici nu va fi nevoie de ieșit cu această solicitare la turist. De aceea, toate modificările se fac pentru pachetele și zborurile imediat următoare, care sunt în raza a 20 de zile pentru notificare. Bine, plus minus. (…) De aceea, o lună în urmă s-au anunțat modificări pentru zborurile din mai. Iată, acum, tur operatorul a început, încet-încet, văzând că situația nu se schimbă, să anunțe scumpiri și pentru pachetele care urmează să zboare în iunie”.

Evoluția cererii pentru vacanțele din 2026 în contextul crizei și inflației

Întrebat dacă a scăzut numărul turiștilor care și-au rezervat vacanțe în 2026, el a spus că „tendința a fost ok până la începerea acestei crize”. „Ea cumva a mai durat un pic până deja a început să se resimtă efectul inflației în țară. (…) Noi am avut o scădere cam de la jumătatea lunii martie de cerere pe pachete din perioada imediat următoare, dar și pe pachete din vară”, a spus el, adăugând că acum „un pic situația s-a mai corectat”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: