Parlamentul Republicii Moldova

PSRM amenință cu proteste, în cazul în care PAS va suspenda legea privind micșorarea vârstei de pensionare

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) ar putea organiza proteste de amploare, dacă Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care deține majoritatea parlamentară, va suspenda legea adoptată la sfîrșitul anului trecut, care prevede reducerea vârstei de pensionare. Avertizarea a fost făcută, pe 14 septembrie, printr-un comunicat de presă.

PSRM a publicat o declarație, prin care se arată „îngrijorat” și condamnă intenția regimului de la guvernare de a suspenda legea adoptată, anul trecut, care prevedere micșorarea vârstei de pensionare. Socialiștii amenință cu proteste în cazul în care se va întîmpla acest lucru.

„Noi îndemnăm regimul de la guvernare să renunțe la dorința de a majora vârsta de pensionare. În sens contrar, ne asumăm dreptul să organizăm acțiuni masive de protest”, se arată în comunicat.

Reacția vine după ce, în ajun, în cadrul unei emisiuni televizate, deputatul PAS Radu Marian a explicat că vârsta de pensionare nu va fi redusă, întrucât inițiativa este populistă și va provoca „reducerea dramatică a pensiilor”.

Pe 16 decembrie 2020, deputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor (PSRM) și cei din Platforma „Pentru Moldova” au aprobat în lectura a II-a proiectul de lege care prevede micșorarea vârstei de pensionare. Astfel, de la 1 ianuarie 2022, vârsta de pensionare ar urma să constituite 62 de ani pentru bărbați și de 57 de ani pentru femei. Deputații din PAS, Platforma DA, PDM și grupul parlamentar „Pro Moldova” au părăsit sala de ședințe a parlamentului, după ce au calificat proiectul de lege drept „populist”.

Reforma sistemului public de pensii a fost făcută în anul 2016 la propunerea guvernului condus de democratul Pavel Filip. Atunci s-a decis majorarea etapizată a vârstei de pensionare până la 63 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: