PSRM cere demisia ministrului justiției, Olesea Stamate

Partidul Socialiștilor a cerut demisia ministrului justiției, Olesea Stamate. Într-un brifing de presă, care a avut loc astăzi, 6 noiembrie, deputații Vasile Bolea și Grigore Novac, precum și juristul formațiunii, Fadei Nagacevschi, au criticat dur decizia de anulare a rezultatelor concursului pentru funcția de procuror general și au cerut blocului ACUM să desemneze un alt candidat pentru șefia ministerului justiției.

„Constatăm că după mai multe momente confuze, generate de modul în care ministrul justiției a gestionat acest concurs, avem parte de un final comico-tragic care aduce cu sine cel mai mare eșec al actualei guvernări. Ministrul justiției, practic, își recunoaște public incompentența, își anulează propriul concurs pe care l-a organizat așa cum a dorit ea și cu cine a dorit ea. Toate acestea vin după ce, același ministru, a apărat rezultatele concursului și a dat asigurări că totul a fost organizat legal și corect”, a spus parlamentarul Vasile Bolea.

Acesta a mai sugerat că asupra Olesei Stamate s-au făcut presiuni, pentru ca rezultatul concursului să fie anulat: „Anumite presiuni care s-au făcut asupra ei au determinat să ia o decizie care discreditează total reforma justiției, pune sub semnul întrebării independența ei de politic și capacitatea ei de a gestiona, în mod profesionist, implementarea reformei justiției.”

De asemenea, socialiștii solicită scuze publice de la ministrul justiției. „Oleasea Stamate trebuie să facă gestul de onoare și să demisioneze, cu scuze publice adresate cetățenilor pentru modul în care le-a înșelat așteptările, gestionând total neadecvat până acum reformarea justiției”, a adăugat Vasile Bolea.

Și juristul PSRM, Fadei Nagacevschi, a criticat conceptul reformei justiției, despre care susține că ar fi „plin de erori”. Potrivit acestuia, un nou eșec ar fi concursul pentru funcția de procuror general.

„De la demnarea doamnei ministru în funcția sa, dumneaei a călcat din eșec în eșec: reforma justiției, așa-zisul „concept” de reformă a justiției este plin de erori tehnice, care a fost criticat dur de Comisia de la Veneția, ne-a făcut de rușine la Comisia de la Veneția. Un alt eșec este acest concurs pentru funcția de procuror general. Trebuie să amintim că în cazul modificării legii procuraturii, cam tot de pe la ministerul Justiției a venit inițiativa”, a spus Nagacevschi.

Reprezentanții PSRM au divulgat și numele membrului comisiei pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, care, potrivit ministrului justiției, ar fi punctat disproporționat concurenții.

„Domnul Petru Bobu este identificat de doamna ministru pentru un singur scop: doar pentru faptul că el este desemnat de doamna președintă a parlamentului. Uitați-vă în ce țară ajungem noi, când ministrul justiției sare la gâtul președintelui parlamentului!”, susține juristul PSRM.

Deputatul PSRM Grigore Novac susține că Petru Bobu nu ar fi putut influența rezultatele concursului. „Noi nu ne-am implicat în niciun fel în acest concurs. Ei au fost inițiatorii modificării legii. Ei, cu ajutorul nostru, au modificat legea… Reiese că dacă nu câștigă favoritul blocului ACUM, înseamnă că, gata, anulăm!”, a spus Novac.

Amintim că ministrul Justiției, Olesea Stamate, a anulat rezultatele concursului pentru selectarea cadidatului la funcția de procuror general, pe motiv că unul dintre membrii comisiei a acordat punctaj „disproporționat”concurenților.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: