themoscowtimes.com

Putin a anunțat că există riscul de sistare a tranzitului de gaz prin Ucraina

Rusia este pregătită să încheie un nou acord cu Ucraina privind tranzitul gazului, însă există riscul ca livrările prin Europa să fie sistate. Declarația a fost făcută de Vladimir Putin, scrie RBK, cu trimitere la agenția TASS. 

Președintele Rusiei s-a referit la faptul că Ucraina și-a asumat responsabilitatea să își armonizeze legislația cu cea europeană. „Să o facă, suntem pregătiți și pentru asta. Dar nu depinde totul de noi. Din acest motiv, riscul sistării tranzitului există, probabil”, a spus Vladimir Putin.

Acesta a adăugat că noile procese intentate de Naftogaz către Gazprom înrăutățesc situația privind negocierile dintre Ucraina și Rusia.

La începutul lui noiembrie, minstrul ucrainean al Energeticii, Alexei Orjel, a declarat că Kievul este gata să sisteze tranzitul gazului din Rusia. Potrivit acestuia, Ucraina beneficiază de o cantitate record de rezerve subterane proprii.

Potrivit unei investigații efectuate de Institutul problemelor monopolurilor naturale, cu sediul la Moscova, Rusia va fi nevoită să diminueze semnificativ livrările de gaz natural spre țările europene, în cazul în care va întrerupe tranzitul prin Ucraina.

Anterior, Putin a îndemnat Rusia și Ucraina să înceteze disputele pe tema gazului, pe care le-a calificat drept „absurde”. Potrivit unei decizii a Curții de Arbitraj de la Stockholm, Gazprom trebuie să achite 6,5 miliarde de dolari pentru tranzitul de gaz prin Ucraina.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: