Putin propune Ucrainei negocieri directe de pace, la Istanbul: „Fără întârziere”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus reluarea negocierilor directe cu Ucraina, începând cu 15 mai, la Istanbul, fără condiții prealabile — o reluare a discuțiilor întrerupte în 2022, potrivit unei declarații făcute într-un discurs rostit la Kremlin, în noaptea de 11 mai, și citat de Meduza.

„Propunem autorităților de la Kiev să reia negocierile, întrerupte de ele la sfârșitul anului 2022. Să reia negocieri directe, subliniez, fără nicio condiție prealabilă. Propunem să înceapă fără întârziere, chiar joia viitoare, 15 mai, la Istanbul. Acolo unde s-au desfășurat anterior și acolo unde au fost întrerupte”, a declarat Putin.

Potrivit lui Putin, el intenționează să discute cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, despre organizarea acestor negocieri directe ruso-ucrainene.

„Mâine avem programată o discuție cu președintele Turciei, domnul Erdoğan, vreau să-i cer să ofere această posibilitate de desfășurare a negocierilor în Turcia. Sper că își va confirma dorința de a contribui la găsirea păcii în Ucraina”, a spus Putin.

Putin a mai declarat că Rusia este pregătită pentru „negocieri serioase cu Ucraina”.

„Scopul acestor negocieri este de a înlătura cauzele principale ale conflictului, de a ajunge la stabilirea unei păci durabile, pe termen lung, din perspectivă istorică. Nu excludem ca în cadrul acestor negocieri să se poată ajunge și la noi armistiții, la o nouă încetare a focului – una reală”, a adăugat președintele Rusiei.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit declarația lui Putin „o zi potențial istorică pentru Rusia și Ucraina”.

„Gândiți-vă la sutele de mii de vieți care vor fi salvate, odată ce această ‘baie de sânge’ nesfârșită, sperăm, se va încheia. Va fi o lume complet nouă și mult mai bună. Voi continua să colaborez cu ambele părți pentru a mă asigura că acest lucru se va întâmpla. SUA vor să se concentreze pe reconstrucție și comerț. Urmează o săptămână importantă!”, a scris Trump pe rețelele de socializare.

Pe 10 mai, autoritățile ucrainene au anunțat că sunt pregătite pentru o „încetare completă și necondiționată a focului pe uscat, în aer și pe mare pentru cel puțin 30 de zile”, începând chiar de luni, 12 mai. Decizia a fost anunțată după vizita la Kiev a lui Emmanuel Macron, Donald Tusk, Keir Starmer și Friedrich Merz.

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a declarat în cadrul unei conferințe de presă după discuțiile din Kiev:

„Dacă Vladimir Putin se gândește la pace, acum este momentul să o demonstreze. Putin vrea condiții, în loc de încetare a focului a organizat o paradă militară, provoacă din nou… Dacă Putin nu revine pe calea păcii, vom reacționa. Împreună cu președintele Trump, ne vom intensifica sprijinul pentru capacitățile de apărare ale Ucrainei, pentru a forța Rusia să se așeze la masa negocierilor.”

Amintim că, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus reluarea negocierilor directe cu Ucraina, începând cu 15 mai, la Istanbul, fără condiții prealabile — o reluare a discuțiilor întrerupte în 2022, potrivit unei declarații făcute într-un discurs rostit la Kremlin, în noaptea de 11 mai, și citat de Meduza. Se întâmplă după vizita la Kiev a lui Emmanuel Macron, Donald Tusk, Keir Starmer și Friedrich Merz. Liderii UE au averizat Rusia că vor înaspri sanțciunile contra Rusiei, dacă aceasta nu acceptă un armistițiu deplin și necondiționat pe frontul Ucraina.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Argint la Abu Dhabi și bronz la Napoli: doi judocani din Republica Moldova, medaliați

Judocanul Mihail Latîșev a obținut medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, iar judocanul Ciprian Gribineț – medalia de bronz la Campionatul European U23 de la Napoli. Informația a fost comunicată de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.

Potrivit Comitetului, Ciprian Gribineț a obținut patru victorii în categoria de greutate 81 kg, în fața elvețianului Thien Oulevey, spaniolului Inaki Merchtan, sârbului Vasilije Grujicic și bulgarului Hristo Valkov. Gribineț a fost învins de turcul Erman Gurgen. În acest an, Ciprian Gribineț a mai cucerit argintul la European Open de la Tallinn, a precizat Comitetul.

Mihail Latîșev a trecut de americanul John Jayne, ucraineanul Artem Bubyr, italianul Kenny Bedel și cehul Adam Kopecky. În finala categoriei de greutate de 90 kg, Latîșev a fost învins de bulgarul Ivaylo Ivanov. În acest an, Mihail Latîșev a mai câștigat Cupa Europei și a obținut argintul la Grand Prix-ul de la Lima și bronzul la Grand Slam-urile de la Budapesta, Astana și Dushanbe, a menționat Comitetul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: