new-homes.co.uk

Rata dobânzilor ipotecare pentru Prima Casă s-a micșorat din 1 iulie. Cu cât

Începând cu 1 iulie 2023 rata maximă a dobânzii anuale pentru creditele noi, acordate prin Programul de stat „Prima Casă”, constituie 10,87% anual ceea ce este cu 5,8 puncte procentuale mai puțin decât rata maximă a dobânzii aplicată până în prezent. Informația a fost confirmată pe 4 iulie de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

Potrivit ODA, această micșorarea va face ca ratele lunare la credite, achitate de beneficiarii activi, se vor reduce semnificativ, iar potențialii beneficiari ai Programului vor putea contracta credite noi în condiții mai avantajoase.

Revizuirea ratei de referință a fost posibilă odată cu scăderea ritmului de creștere a inflației și relaxarea politicii monetare de către Banca Națională a Moldovei.

„De la începutul anului 2023 ratele la depozitele noi atrase de către bănci sunt în scădere constantă, fapt ce influențează pozitiv ratele la creditele noi acordate de către bănci. În cadrul Programului „Prima Casă”, drept rată de referință servește rata medie ponderată a dobânzii la depozitele noi atrase de către bănci, care pentru luna mai a anului curent a fost de 7,62%, comparativ cu 13,42% în noiembrie 2022”, a comunicat ODA.

Precizăm că din anul 2018 până în prezent, prin intermediul Programului „Prima Casă” au fost acordate credite cu o valoare cumulativă de peste 4,4 miliarde lei, fiind procurate 8113 locuințe. Din cei 8113 beneficiari 5571 sunt familii, iar 2542 sunt tineri necăsătoriți, vârsta medie a beneficiarilor fiind de 31 ani.

Majoritatea locuințelor procurate sunt amplasate în zone urbane 7566 la număr, 547 fiind amplasate zone rurale. Peste 90% din imobilele procurate reprezintă locuințe de tip apartament, iar 768 sunt case de locuit individuale. Suprafața medie a unei locuințe procurate este de 61 m2, cu o valoare medie de cca 640 mii lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul Republicii Moldova

Guvernul Tofan își va prezenta raportul de 100 de zile pe 5 noiembrie. Premierul a explicat de ce s-a ales această dată

Raportul de activitate pentru primele 100 de zile ale Guvernului condus de Vasile Tofan va fi prezentat pe 5 noiembrie. Anunțul a fost făcut de premier în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie. Tofan a explicat că data a fost aleasă astfel încât prezentarea bilanțului Guvernului să aibă loc a doua zi după anunțarea raportului Comisiei Europene privind extinderea. „Va fi un raport foarte important pentru noi, care, într-un fel, ne va da nota pentru tot ce am făcut în acest an”, a adăugat Tofan.

„Vom avea un raport. Mi se pare corect să raportăm moldovenilor care ne-au încredințat această funcție. (…) Data pe care am hotărât-o este 5 noiembrie și vă spun logica. Pentru că 100 de zile se împlinesc exact la sfârșitul lui octombrie sau pe 1 noiembrie. Vrem să o facem pe 5 noiembrie pentru că, pe 4 noiembrie, va fi anunțat raportul Comisiei Europene pe extindere. Va fi un raport foarte important pentru noi, care, într-un fel, ne va da nota pentru tot ce am făcut în acest an. Mi s-a părut important să avem întâi raportul – pe 4 – și după asta să facem raportarea pe 5, pentru că, totuși, integrarea în Uniunea Europeană îi o livrare foarte importantă a acestui Guvern”, a declarat Tofan.

***

Premierul Vasile Tofan și membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul de învestire pe 22 iulie 2026, după ce, cu o zi înainte, au primit votul de încredere al deputaților. Prim-ministrul a anunțat pe 19 octombrie, la Exclusiv TV, că Guvernul Tofan va prezenta raportul privind primele 100 de zile de activitate, fără a preciza o dată în acest sens. Menționăm că predecesorul său, Alexandru Munteanu, a refuzat să prezinte un bilanț al primelor 100 de zile de activitate, calificând această tradiție drept depășită.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: