Ion Chicu
Максим Андреев, NewsMaker

„Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de „adus mingi” buni”. Reacția lui Chicu la criticele aduse de Siegfried Mureșan

După ce europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că „guvernul Republicii Moldova eșuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eșuat și în implementarea reformelor”, premierul Ion Chicu a venit cu o reacție pe Facebook. Acesta a scris că „atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine – deloc”.

„Raportul publicat zilele acestea de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere a UE, inclusiv a Acordului de liber schimb profund și cuprinzător cu Republica Moldova, confirmă că Republica Moldova este în urmă în ceea ce privește implementarea reformelor. Sunt aceleași probleme despre care eu vorbesc de 5 ani încoace”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, acesta a declarat că „singurul guvern care și-a respectat angajamentele, a implementat proiecte și a făcut un progres vizibil a fost guvernul condus de Maia Sandu”.

Cu referire la actualul guvern, europarlamentarul a spus că „deși și-a declarat disponibilitatea de a continua integrarea cu Uniunea Europeană, același raport spune că viitorul reformelor rămâne incert, pentru că succesul final al modificărilor din domeniul de justiție și anticorupție va depinde de voința politică a actualelor autorități, care tind să-și favorizeze persoanele asociate guvernării”.

Ulterior, premierul Ion Chicu a venit cu o reacție.

„Stau și mă uit eu la băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene, care vin cu „patronajul” peste noi. Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de „adus mingi” buni. Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa?”, a scris Chicu.

Totodată, acesta a punctat că „pentru noi este foarte importantă opinia cetățenilor noștri despre activitatea guvernului. Și doar critica moldovenilor pentru noi contează”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

procuratura.md/foto simbol

Și-ar fi însușit peste 10 mii de euro din banii pe care i-au găsit la un bărbat reținut: trei polițiști de la Botanica, trimiși pe banca acuzaților

Trei polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Aceștia ar fi luat pentru sine 3 000 de dolari și 10 370 de euro din banii depistați asupra unei persoane reținute. Informația a fost comunicată de Procuratura Anticorupție, care a amintit că cei trei polițiști sunt vizați și într-o altă cauză penală, fiind bănuiți, alături de alți trei colegi, că ar fi pretins mită de la persoane implicate în consumul și traficul de droguri.

Pe 17 septembrie, Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a cauzei penale în care cei trei polițiști sunt învinuiți de abuz de serviciu. Aceștia ar fi depistat, în timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra unei persoane reținute, 25 300 de dolari și 14 320 de euro și ar fi însușit 3 000 de dolari și 10 370 de euro din banii depistați.

Dacă vor fi găsiți vinovați de abuz de serviciu, polițiștii riscă o amendă de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Procuratura Anticorupție a amintit că cei trei polițiști sunt vizați și într-o altă cauză penală, alături de alți trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, fiind bănuiți de corupere pasivă și corupere activă comise în circumstanțe agravante. Cei șase sunt bănuiți că ar fi pretins și primit sistematic sume între 3 000 și 10 000 de dolari de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

***

Amintim că, în seara zilei de 21 aprilie 2026, la Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău au avut loc percheziții într-un dosar de corupție. În timpul acțiunilor au fost ridicate inclusiv obiecte interzise. Detalii AICI. Ulterior, conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus suspendarea din funcție a șefiei Inspectoratului de Poliție Botanica, precum și a persoanelor vizate în dosarul de corupție. Detalii AICI. Între timp s-a anunțat că șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă. CNA preciza că, în acest dosar, au fost efectuate peste 30 de percheziții. Potrivit instituției, aceștia sunt bănuiți că au pretins mită de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

Pe 19 iunie, CNA anunța că trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți anterior în dosarul de corupție și aflați în arest la domiciliu, au fost reținuți din nou, fiind bănuiți și de abuz de serviciu în circumstanțe agravante. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: