Vadim Denisov/TASS

Reacția APP la decizia Institutului de Arbitraj, privind rezilierea contractului cu Avia Invest

Agenția Proprietății Publice (APP) va acorda întreg suportul pentru asigurarea reprezentării eficiente și apărarea drepturilor și intereselor statului în cauza Komaksavia Airport Invest LTD împotriva Republicii Moldova. Este reacția reprezentanților instituției la decizia Institutului de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerț din Stockholm, privind recomandarea abținerii de la rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău.

Într-un comunicat publicat pe 4 august, APP atrage atenția că decizia Institutului de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerț din Stockholm reprezintă o măsură provizorie emisă de un singur arbitru pînă la începerea examinării cauzei în arbitraj, prin care s-a suspendat executarea notificării de rezoluțiune.

Totodată, măsura respectivă este în acord cu termenul de 180 de zile prevăzut la art. 24 din contractul de concesiune, pentru executarea notificării de rezoluțiune și restituirea tuturor activelor ce au făcut obiectul concesiunii și îmbunătățirile care nu pot fi separate de acesta.

Reacția vine după ce, în ajun, compania Avia Invest a anunțat că arbitrajul de la Stockholm a interzis rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău.

Amintim că Agenția Proprietăți Publice a cerut oficial, pe 8 iulie, rezilierea contractului cu „Avia Invest”, concensionarul aeroportului. Totodată, APP a solicitat de la „Avia Invest” restituirea bunurilor Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit reprezentanților instituției, compania concesionară nu și-a îndeplinit obligațiunile prevăzute în contract, acumulînd restanțe la capitolul investiții în jur de 66,2 mln euro și nu a executat obligația contractuală privind constituirea unei noi garanții de bună execuție în valoare de 1 mln euro.

De cealaltă parte Avia Invest, care s-a plâns în arbitraj international, acuză guvernul Republicii Moldova de presiuni asupra investitorului privat și revendică 885 mln de euro.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: