paranteze.md

Reacția Gavriliței și a lui Spînu, după ce Ceban i-a acuzat că au dispus „personal” deconectarea Apă-Canal de la energie electrică

Guvernul a comentat declarațiile primarului Ion Ceban, în care îi acuză pe prim-ministra Natalia Gavrilița și ministrul Infrastructurii și Dezvolării Regionale Andrei Spînu de faptul că au dispus personal ca Apă-Canal să fie deconectat de la energie electrică. Contactați de NM reprezentanții Executivului au declarat că lipsa de acțiuni a primarului a condus la criza în care se află în prezent SA „Apă-Canal”.

„Anume lipsa de acțiuni din partea municipalității a adus la această criză, iar primarul municipiului Chișinău încearcă acum să pună vina pe umerii tuturor. Astfel, el continuă speculațiile politice privind o problemă ce ține de proasta gestiune și, inclusiv, de relațiile juridice complicate între Premier Energy și Apa Canal”, se arată în răspunsul Guvernului pentru NM.

Vicepremierul Andrei Spînu a comentat personal acuzațiile care i se aduc. Într-o postare pe Telegram, acesta a scris că în loc să rezolve problema de la „Apă-Canal”, Ion Ceban a decis „să facă isterică și să șantajeze locuitorii capitalei”.

„Primarul nu are soluții, e incompetent și a adus compania Apă Canal la faliment. Ivan, în loc să arăți cu degetul îți recomand să te uiți în oglindă și vei vedea vinovatul de situația dezastruoasă de la Apă Canal”, a declarat vicepremierul.

Amintim că primarul capitalei Ion Ceban a lansat un apel către locuitorii capitalei și i-a îndemnat să facă rezerve de apă. Potrivit edilului, apa de la robinete va fi disponibilă încă 6-7 ore, până când sistemul de aprovizionare va avea de suferit.

Ion Ceban a anunțat că întreprinderea Apă-Canal a fost deconectată, pe 2 februarie, de la energia electrică.

„Vreau să mă adresez acum locuitorilor mun. Chișinău, agenților economici, celor care sunt beneficiari ai serviciului de apă și canalizare Apă Canal. Îmi pare rău să vă aduc la cunoștință că, în acest moment, Apă-Canal Chișinău este deconectat de la energia electrică. Am înțeles că de dimineață au primit indicații de la Spînu și Gavriliță să deconecteze. Asta înseamnă că în cel mult 6-7 ore, dacă se întâmplă, sistemul de aprovizionare cu apă va avea de suferit enorm”, a declarat Ceban.

Ulterior, Premier Energy a venit cu o reacției, în care a precizat că ambele locuri de consum al energiei electrice preconizate a fi deconectate astăzi vizează doar blocul administrativ al SA „Apă-Canal Chișinău”, nefiind afectat în niciun mod procesul tehnologic de funcționare a sistemelor de apeduct, canalizare și furnizare a agentului termic.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: