Guvernul Ucrainei

Recean a discutat cu omologul său de la Kiev despre aderarea Moldovei și Ucrainei la UE

Premierul Dorin Recean și omologul său ucrainean, Denis Șmîhal, au avut pe 13 noiembrie o conversație telefonică. Șefii Guvernelor de la Chișinău și Kiev au discutat inclusiv despre recomandarea Comisiei Europene către Consiliul European de a iniția negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova și Ucraina. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a confirmat că Dorin Recean a vorbit la telefon cu Denis Șmîhal.

Angajamentul Republicii Moldova și al Ucrainei de a continua implementarea reformelor necesare pentru integrarea celor două țări în Uniunea Europeană a fost confirmat în cadrul unei convorbiri a prim-ministrului Dorin Recean cu omologul său ucrainean, Denis Șmîhal. Oficialii au vorbit despre o realizare importantă pentru cele două state – decizia Comisiei Europene de a recomanda ţărilor membre ale UE să deschidă negocierile de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina. În acest context, șeful Executivului de la Chișinău a felicitat poporul ucrainean pentru un pas sigur către un viitor pașnic și prosper în marea familie a Uniunii Europene”, a scris Vodă pe canalul său de Telegram.

Reprezentantul Guvernului de la Chișinău a precizat că prim-miniștrii Recean și Șmîhal au mai discutat subiectele actuale de pe agenda comună, cu accent pe cooperarea pe segmentul energetic, de securitate, infrastructură și transport.

La rândul său, Denis Șmîhal a declarat că l-a felicitat pe Recean și moldoveni cu prilejul recomandării Comisiei Europene.

L-am felicitat pe prim-ministrul Dorin Recean și poporul moldovenesc cu privire la recomandarea Comisiei Europene de a deschide negocierile de aderare. Coordonăm activitatea noastră comună pe drumul către UE. Locul Ucrainei și al Republicii Moldova este în familia europeană unită”, a scris premierul de la Kiev pe platforma X (fostul Twitter).

Precizăm că Comisia Europeană a recomandat Uniunii Europene să înceapă discuțiile privind aderarea Republicii Moldova și Ucrainei. Anunțul a fost făcut, pe 8 noiembrie, de președinta Comisiei Europene Ursula von dar Leyen.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: