Andrei Mardari / NewsMaker

Recean confirmă planul Rusiei de destabilizare a Moldovei. Asigură că autoritățile sunt pregătite să intervină

Prim-ministrul Dorin Recean a confirmat declarațiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit căruia Kremlinul și-ar dori să deschidă un nou front prin Republica Moldova. În acest context, șeful Guvernului de la Chișinău a dat asigurări că autoritățile sunt gata să intervină, indiferent de provocări, transmite  Moldova1

„Am menționat de mai multe ori faptul că există în continuare mai multe scenarii de destabilizare, acum a fost menționat doar unul. Ele comportă mai multe elemente, inclusiv cele pe care le-ați menționat dvs. din cuvintele domnului președinte Zelenski, dar am mai menționat că instituțiile noastre sunt pregătite să facă față unor astfel de provocări”, a declarat Dorin Recean.

Șeful Cabinetului de miniștri declară că Republica Moldova și-a consolidat semnificativ capacitățile în urma încercărilor de destabilizare a situației în țară în toamna anului trecut, astfel încât autoritățile sunt acum pregătite „pentru diferite scenarii care să vizeze securitatea Republicii Moldova”.

„O să menționez încă odată: obiectivul nostru este să asigurăm pacea și stabilitatea în țară, inclusiv în raport cu zona din stânga Nistrului. Republica Moldova optează pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și trebuie să ne aliniem obiectivele în ceea ce privește pacea și securitatea”, a mai declarat premierul țării.

Amintim că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, în cel mai recent interviu acordat pentru presa internațională, că planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Republicii Moldova, descoperit de serviciile de informații ucrainene, a fost confirmat după aceea și de țările europene. Liderul de la Kiev a declarat că, astfel, Kremlinul își dorește acces direct la aeroportul din Chișinău, pentru a putea transporta soldați și echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre regiunea transnistreană.

Pe 13 februarie, președinta Maia Sandu a spus că „declarația președintelui Zelenski despre planurile Federației Ruse de destabilizarea Republicii Moldova a fost confirmată de instituțiile noastre”. Ea a mai declarat că „planul pentru perioada următoare presupune diversiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”.

„Prin acțiuni violente mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”, a declarat Sandu. Șefa statului a menționat că „în realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forțe interne în special pe grupări criminale cum ar fi formațiunea ȘOR și toate derivatele ei, pe unii veterani, foști angajați ai forțelor de ordine și pe mai multe persoane cunoscute în legăturile lor cu Plahotniuc”.

Potrivit Maiei Sandu, scopul acestor acțiuni „este schimbarea puterii legitime de la Chișinău pe una ilegitimă care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei pentru a opri procesul de integrare europeană, dar și pentru ca Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei”.

***

Amintim că recent, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că Ucraina ar fi intercepat planul Rusiei de a perturba situația politică din Moldova, fapt despre care a informat-o pe Maia Sandu. 

Ulterior Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a confirmat recepționarea informațiilor respective de la partenerii ucraineni. Prin urmare, reprezentanții Serviciului au menționat că au identificat mai multe activități care ar avea ca scop „subminarea statului Republicii Moldova”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: