Gazeta de Chișinău

Recean, despre Vlah și conturile blocate în plină campanie: „Reprezintă interesele unui stat străin”

Irina Vlah, candidată la parlamentare din partea Blocului „Patriotic”, „se victimizează” la fel ca alți politicieni care încalcă legea – susține premierul Dorin Recean. Șeful Guvernului, aflat și el în cursa electorală pentru un mandat de deputat, a comentat cazul după ce lidera Partidului „Inima Moldovei” a rămas cu conturile blocate în plină campanie, în urma sancțiunilor impuse de Canada. Recean declară că astfel de situații pot fi evitate doar prin respectarea legii.

„Avem mai mulți politicieni care beneficiază de finanțări ilegale și se victimizează. Ei reprezintă interesele unui stat străin. Ceea ce eu solicit și sunt sigur că și cetățenii cer, este ca toți să respecte legislația Republicii Moldova și atunci nu vor fi în situația în care conturile lor să fie blocate sau alte măsuri restrictive să fie aplicate în raport cu ei. Ceea ce trebuie să menționăm este că de fiecare dată cei care încalcă legea, se victimizează”, a declarat premierul Dorin Recean, candidat PAS la parlamentare.

Amintim că Irina Vlah a fost sancționată de Canada pentru presupuse „activități maligne de interferență ale Rusiei în Moldova”. Fosta bașcană, care candidează la parlamentare în bloc cu socialiștii, comuniștii și Viitorul Moldovei, s-a declarat „uimită” să-și vadă numele pe lista neagră și a cerut explicații publice de la ambasadorul Canadei la Chișinău, Gavin Buchan. În scrisoarea expediată, Vlah a sugerat că autoritățile canadiene ar fi putut fi „induse în eroare” sau că ar fi vorba de „o confuzie”.

Pe 16 septembrie, decizia Serviciului Fiscal de a-i bloca conturile a fost publicată în Monitorul Oficial. În aceeași zi, Lituania a anunțat că i-a interzis accesul pe teritoriul său pentru cinci ani, din cauza legăturile sale cu Rusia și pentru că ar ajuta Moscova să influențeze procesele interne și democratice din Republica Moldova, inclusiv alegerile parlamentare din 28 septembrie. Formațiunea Inima Moldovei a calificat măsura drept „stranie”, într-un comentariu pentru NM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cetățenii Republicii Moldova, avertizați despre închiderea frontierei Letoniei cu Belarus

Cetățenii Republicii Moldova care tranzitează sau călătoresc pe cale terestră în Letonia sunt atenționați că, în punctul de trecere a frontierei Pāternieki, este imposibilă efectuarea controlului de frontieră din cauza unor defecțiuni tehnice ale sistemelor informatice. Despre aceasta a comunicat Ambasada Republicii Moldova în Letonia pe 2 august. Menționăm că despre închiderea frontierei dintre Letonia și Belarus „din motive tehnice” a anunțat, încă pe 31 iulie, ministrul de Interne al Letoniei, Janis Dombrovs. Pāternieki este ultimul punct de trecere a frontierei funcțional între cele două țări.

„În prezent se înregistrează disfuncționalități tehnice ale sistemelor informatice la punctul de trecere a frontierei Pāternieki, ceea ce face imposibilă desfășurarea controlului de frontieră. La această etapă, cauzele defecțiunii și termenul estimativ pentru remedierea acesteia nu au fost comunicate”, a anunțat ambasada.

Cetățenii care intenționează să traverseze frontiera sunt rugați să urmărească informațiile actualizate publicate de Poliția de Frontieră a Letoniei pe site-ul oficial www.rs.gov.lv, precum și pe pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/rs.gov.lv.

***

Despre închiderea frontierei letono-belarusă „din motive tehnice” a anunțat, pe 31 iulie, ministrul de Interne al Letoniei, Janis Dombrovs. Cu o zi înainte, acesta i-a îndemnat pe cetățenii letoni să nu călătorească în Belarus sau să revină de acolo cât mai curând posibil. „În condițiile războiului hibrid de migrație desfășurat de Belarus, deplasarea în siguranță între cele două țări poate fi dificilă”, a avertizat el.

Potrivit publicației Meduza, în 2023, Letonia a închis punctul de trecere a frontierei Silene (Urbany) cu Belarus. De atunci, între cele două țări a rămas funcțional un singur punct de trecere – Pāternieki (Grigorovșcina). Motivul închiderii punctului Silene a fost criza migrațională organizată de autoritățile din Belarus. În 2026, situația s-a agravat din nou: de la începutul anului, Letonia a reținut peste 9 mii de migranți ilegali la frontiera cu Belarus.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: