Partidul Șor

„Referendum!”: Susținătorii lui Șor au ajuns la Comisia Electorală Centrală pentru a depune actele pentru înregistrarea grupului de inițiativă

Zeci de simpatizanți și membri ai Partidului „ȘOR” – recent declarat neconstituțional – s-au adunat, în aceste clipe, în fața Comisiei Electoral Centrale (CEC). Membrii echipei politicianului fugar, Ilan Șor, depun actele pentru înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului consultativ cu privire la direcția de integrare externă a țării și statutului de neutralitate. „Referendum!”, Noi vrem dreptate!”, „Doar poporul este suveran” – scandează mulțimea.

„Înțelegem că suveranul Moldovei este poporul și doar el poate decide unde va merge Republicii Moldova. Acest referendum este o acțiune importată pentru întreg  neamul moldovenesc. Ne-am străduit ca inițiativa să fie susținută de locuitorii din toate colțurile Republicii Moldova, inclusiv Găgăuzia, pentru că contează pentru întreg teritoriul țării. (…) Azi am făcut primul pas către democrație, către prosperitate, către un viitor mai bun”, a declarat grupului de inițiativă, Pavel Verejanu, primarul municipiului Orhei.

„Poporul trebuie să participe direct și trebuie consultat în întrebările majore. Referendumul este calea supremă si cea mai importantă atunci când  vorbim de consolidarea statului de drept și de o democrație veridică”, a declarat președintele raionului Orhei, membrul Partidului „ȘOR”, Dinu Țurcanu.

„Vrem cu adevărat ca oamenii, ca adevărata putere a țării, să se expună pe ce cale să meargă Moldova. Azi trebuie să ne alegem calea, sa prietenim și cu Estul, și cu Vestul, în interesul cetățenilor. Vrem ca Moldova să rămână și în continuare o țară neutră. Cerem referendum!”, a declarat deputata Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova.

Amintim că simpatizanții Partidului „ȘOR” au ieșit în stradă pe 21 mai – zi în care în PMAN, la inițiativa președintei Maia Sandu, a fost organizată Adunarea Națională „Moldova Europeană” – în cadrul căreia zeci de mii de oamenii din întreaga țară și-au exprimat acordul pentru vectorul pro-european al Republicii Moldova. La Comrat, Bălți și Orhei protestatarii lui Șor au scandat lozinci antiguvernamentale și au adoptat o declarație, prin care au cerut ca cursul politic al Republicii Moldova – spre Vest, Est sau să rămână neutră, așa cum prevede Constituția – să fie decis de oameni, printr-un referendum republican consultativ.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

„Transparența decizională, afectată în cazul a 20 din 21 de proiecte de lege adoptate”. Promo-LEX după ultimele ședințe ale Parlamentului 

În cazul a 20 din cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul ședințelor plenare ale Parlamentului din 23 și 24 iulie, transparența decizională a fost afectată. Constatarea aparține Asociației Promo-LEX.

Potrivit Asociației, în cadrul celor două ședințe au fost adoptate 21 de proiecte de lege și două proiecte de hotărâri. Dintre proiectele de lege, 14 au fost adoptate în prima lectură, 6 – în lectura a doua, iar un proiect a fost adoptat în ambele lecturi. Promo-LEX a precizat că majoritatea parlamentară și opoziția au votat în consens cel puțin opt proiecte de lege.

Conform Asociației, transparența decizională a fost afectată în cazul a 20 dintre cele 21 de proiecte de lege adoptate în cadrul celor două ședințe, ceea ce reprezintă 95,2% din totalul proiectelor votate. Principalele deficiențe constatate au fost: nerespectarea termenului minim de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a 12 proiecte de lege; nepublicarea înaintea ședințelor plenare a rapoartelor comisiilor parlamentare, a avizelor Direcției Generale Juridice și a altor documente aferente pentru toate cele 20 de proiecte vizate; aprobarea rapoartelor comisiilor parlamentare chiar în ziua examinării în plen pentru 13 proiecte de lege; examinarea în plen, la doar două zile de la înregistrare, a 12 proiecte de lege, fapt criticat de reprezentanții a cinci fracțiuni parlamentare din opoziție.

Amintim că, pe 24 iulie, opoziția parlamentară a acuzat că se votează legi în grabă. Dacă unii deputați au propus organizarea zilnică a ședințelor și examinarea a cel mult cinci proiecte pe zi, alții au venit cu un „simbol” al ședinței din 24 iulie – 1 113 foi, care însumau cele peste 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi. Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, i-a îndemnat pe deputați să se apuce de lucru. „Văd că așa de tare vi-i a lucra, că iaca de 24 de minute tot discutăm când lucrăm”, a adăugat Grosu. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: