Reprezentanții lui Trump, în vizită la Kiev, înaintea Conferinţei de Securitate de la München

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că, săptămâna aceasta, reprezentanţi ai echipei preşedintelui american, Donald Trump, vor vizita Ucraina. Potrivit liderului ucrainean, vizita la Kiev va avea loc înaintea Conferinţei de Securitate la München, care urmează să se desfăşoare între 14 şi 16 februarie, scrie RBC.

În timpul unei conferinţe comune cu şefa Băncii Europene de Investiţii, Nadia Calviño, Zelenski a remarcat că „astăzi, este important să ne concentrăm pe munca practică a echipelor ucraineană şi americană şi pe o viziune comună asupra principalelor lucruri”.

„Desigur, pot exista opinii diferite, dar trebuie să existe o viziune comună asupra principalelor lucruri – cum să-l oprim pe Putin şi cum să fie oferite garanţii de securitate Ucrainei. Săptămâna aceasta, nişte oameni serioşi din echipa preşedintelui Trump vor fi aici, în Ucraina, chiar înainte de Conferinţa de la München. Apoi, va avea loc Conferinţa de la München, unde eu voi avea o serie de întâlniri, în special cu vicepreşedintele SUA”, a declarat Volodimir Zelenski.

RBC aminteşte că, după învestirea în funcţia de preşedinte al SUA, Donald Trump i-a cerut președintelui rus, Vladimir Putin, să încheie un acord pentru a pune capăt războiului declanşat împotriva Ucrainei.

Potrivit presei occidentale, Putin l-ar fi instruit pe reprezentantul său special pentru Ucraina şi Rusia, Keith Kellogg, să pună capăt războiului în 100 de zile, dar, deocamdată, nicio iniţiativă oficială de pace nu a fost făcută publică. Recent, Kellogg a anunţat că va participa la Conferinţa de Securitate de la München, unde, probabil, va vorbi despre războiul din Ucraina. Cu toate acestea, reprezentantul lui Trump nu va dezvălui „planul de pace” pentru Ucraina.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, de asemenea, a subliniat recent că nu există încă un plan oficial al lui Trump de a pune capăt războiului. Luni, însă, presa occidentală a scris că reprezentantul lui Trump se pregăteşte deja să îi prezinte liderului de la Casa Albă un plan menit să pună capăt războiului din Ucraina


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

nashrezekne.lv

Cărți, jucării, haine și încălțăminte: Letonia interzice importul unor produse din Rusia și Belarus

Parlamentul Letoniei a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, interdicția de import a unor produse din Rusia și Belarus. Documentul a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Externe al Letoniei și aprobat anterior de Guvern. Autoritățile spun că transmit astfel un „semnal politic”, relatează Deutsche Welle.

Sub incidența interdicției ar putea intra cărțile și publicațiile periodice, în primul rând cele în limba rusă, jocurile video, articolele sportive, jucăriile, îmbrăcămintea și încălțămintea. Importul produselor rusești și belaruse este interzis atât direct din aceste două state, cât și prin intermediul unor țări terțe. Tranzitul prin Letonia către alte state ale Uniunii Europene este permis. Modificările sunt introduse în legea „privind sprijinul acordat locuitorilor civili ai Ucrainei”.

Guvernul va trebui să evalueze până la 1 martie 2027 și apoi anual dacă interdicția contribuie la securitatea societății letone și la sprijinirea Kievului.

Ministerul Economiei al Letoniei și-a exprimat anterior îndoiala că interdicția va fi pe deplin eficientă, deoarece nu sunt prevăzute restricții suplimentare privind vânzarea acestor produse în magazine. Totodată, produsele fabricate în Rusia sau Belarus care au fost deja importate legal într-un alt stat membru al UE pot ajunge în Letonia, în baza regulilor pieței unice europene.

Între timp, autoritățile spun că este vorba despre un „semnal politic”.

Potrivit sursei citate, din 2022, importurile Letoniei din Rusia și Belarus s-au redus cu 91%, de la peste 2,1 miliarde de euro în 2022 la 193 de milioane de euro în 2025, ceea ce reprezintă 0,8% din totalul importurilor de mărfuri. Produsele vizate de noua interdicție – cărți, ziare, jocuri video, articole sportive, jucării, îmbrăcăminte și încălțăminte – reprezintă 6,5% din importurile din Rusia și Belarus, adică aproximativ 0,05% din totalul importurilor Letoniei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: