Maia Sandu

Germania a oferit Moldovei o donație în valoare de peste 200 mln de lei

Republica Moldova a recepționat un lot de ajutor umanitar în valoare de peste 200 de milioane de lei. Acesta a fost oferit de guvernul Germaniei.

Lotul conține 100 de echipamente de ventilare pulmonară, 900 de pulsoximetre, 11 milioane de măști și respiratoare, 500.000 de mănuși, 500.000 de ochelari de protecție și 150.000 de costume de protecție.

Lotul a fost transportat în Republica Moldova prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, cu sprijinul Echipei Europa.

De asemenea, în cadrul evenimentului de recepționare a lotului de ajutor umanitar, președinta Maia Sandu a anunțat că Republica Moldova urmează să primească 700.800 de doze de Pfizer-BioNTech.

„Și în negocierile cu compania Pfizer am fost ajutați tot de către colegii de la Berlin. Avem o noutate bună. Contractul cu Pfizer a ajuns la Chișinău. Respectiv, autoritățile pot să semneze acest contract pentru 700.800 de doze Pfizer. Evident că acestea vor veni mai târziu”, a spus Maia Sandu.

Menționăm că în ultimul an, Germania a transmis Republicii Moldova utilaje medicale și echipamente de protecție în valoare de peste un milion de euro.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

фото из открытых источников

Tranzitul pelerinilor hasidici: măsuri speciale la Aeroportul Chișinău în septembrie, timp de zece zile

Personalul de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău va fi suplimentat în perioada 7–17 septembrie, când autoritățile estimează o creștere a numărului de pasageri și aeronave, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici. Călătorii sunt îndemnați să-și planifice din timp deplasările, ținând cont și de posibila aglomerare a drumurilor spre aeroport.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, angajați suplimentari vor fi repartizați în zonele cu un flux sporit de pasageri. Organizarea controlului de frontieră va fi adaptată în funcție de situație, în limita infrastructurii disponibile, pentru a reduce timpul de așteptare.

Fluxurile de călători vor fi monitorizate permanent, iar autoritățile vor lua măsuri pentru menținerea siguranței și a ordinii în aeroport.

Acțiunile vor fi desfășurate de Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și administrația aeroportului, cu sprijinul Inspectoratului General de Carabinieri și al Inspectoratului General al Poliției.

Autoritățile precizează că gestionarea numărului suplimentar de pasageri va fi organizată astfel încât cursele regulate să se desfășoare normal, iar disconfortul pentru călători să fie cât mai redus.

„Totodată, intervenim cu rugămintea către cetățeni să-și planifice din timp călătoriile, ținând cont de intensificarea fluxului de pasageri în perioada menționată și de posibilul trafic sporit către Aeroport”, face apel Poliția de Frontieră.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: