Restricții de circulație pe drumurile naționale pentru mijloacelor de transport de mare tonaj

În zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depășește 30˚C se interzice circulația mijloacelor de transport de mare tonaj, cu greutatea totală de peste 20 tone, pe drumurile naționale cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic, în intervalul orelor 10.00 – 20.00.

Ministerul Economiei notează că restricțiile instituite nu se referă la vehiculele care efectuează transportul de pasageri, unitățile care transportă animale vii și produse perisabile de origine animală și vegetală, care participă la intervenții în caz de forță majoră, cele dotate cu echipamente de prim ajutor sau antrenate la prevenirea, lichidarea situațiilor excepționale, vehiculelor antrenate la reabilitarea drumurilor în limitele șantierelor de construcție.

Măsura restricționării circulației rutiere are ca scop prevenirea deteriorării îmbrăcămintei rutiere pe drumurile publice în condițiile unor temperaturi înalte a aerului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

LGBT
holod.media

Moldova, condamnată la CtEDO după mutarea repetată a marșurilor LGBT din centrul Chișinăului. Frolov: „Chirtoacă-i di jină”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a constatat că Republica Moldova a încălcat dreptul la nediscriminare și la libertatea de întrunire al asociației Genderdoc-M, care promovează drepturile comunității LGBT. Cauza vizează, între altele, decizia autorităților de a muta marșul organizat de asociație în mai 2013 din centrul Chișinăului, pe fondul amenințărilor cu violențe. Curtea a obligat statul să achite asociației 4 500 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Potrivit hotărârii pronunțate la 15 octombrie 2026, Primăria Chișinău s-a opus în repetate rânduri organizării unor activități pașnice ale Genderdoc-M în centrul capitalei, invocând riscul unor confruntări cu grupurile care se opuneau evenimentelor.

În mai 2013, asociația a planificat un marș pentru promovarea drepturilor persoanelor LGBT, însă Primăria capitalei, condusă la acel moment de Dorin Chirtoacă, a cerut în instanță schimbarea traseului. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis solicitarea, iar marșul a fost mutat într-o zonă mai îndepărtată de centrul orașului. Instanțele superioare au menținut decizia.

CtEDO a reținut că autoritățile au tratat diferit asociația Genderdoc-M față de alte organizații care au organizat evenimente publice controversate. Curtea a luat în considerare și declarațiile publice ale lui Dorin Chirtoacă, care a afirmat că persoanele homosexuale „ar trebui să rămână acasă”.

CtEDO a subliniat că amenințările cu violența proveneau de la opozanții marșului și că nu s-a demonstrat că membrii Genderdoc-M ar fi recurs la violență sau ar fi încălcat legea. În opinia Curții, mutarea repetată a evenimentelor celor amenințați, în locul luării unor măsuri împotriva celor care amenințau, nu a fost o măsură proporțională pentru menținerea ordinii publice.

Prin urmare, CtEDO a constatat încălcarea articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea, coroborat cu articolul 11, care garantează libertatea de întrunire.

Reacția lui Frolov

Pe 16 octombrie, Angelica Frolova, coordonatoare de proiect la Genderdoc-M, a venit cu o reacție pe marginea hotărârii instanței.

„Genderdoc-M a mai câștigat un dosar la CEDO. Și în acest caz chiar „Chirtoacă-i di jină”. (…) Acum plătitorii de impozite vor da din buzunarul lor 4 500 euro pentru ipocrizia lui Chirtoacă. Luați-o ca pe o investiție în drepturile omului și în activitățile organizației noastre”, a menționat ea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: