IGP

Restricții pentru trotinetele electrice: viteză nu mai mare de 10-15 km/h și persoane nu mai grele de 120 kg

Poliția a anunțat pe 19 august că va impune restricții pentru trotinetele electrice. Astfel, în zonele aglomerate, va fi interzisă deplasarea cu aceste mijloace de transport cu o viteză mai mare de 10-15 km/h. De asemenea, greutatea maximă a persoanei care conduce trotineta va trebui să fie de maximum 120 de kg. 

În urma unei analize efectuate de către polițiști cu privire la circulația trotinetelor electrice în trafic și implicarea acestora în incidente sau accidente a fost desfășurată o reuniune între reprezentanții INSP și agenții economici, care oferă acest gen de mijloc de transport în chirie.

În cadrul discuțiilor avute a fost subliniat numărul crescut de trotinete, motiv care duce la dificultăți de circulație, dar și viteza de deplasare a acestora pentru a nu pune în pericol participanții la trafic.

În context s-a decis ca limita de viteză a trotinetelor electrice care se dau în chirie să fie setată astfel ca să nu depășească 10-15 km/h  în parcuri, zonele unde se înregistrează un flux mare de cetățeni, trecerile de pietoni, dar și străzile din Chișinău unde au fost înregistrate accidente/incidente cu implicarea trotinetelor.

De asemenea, a fost setată limita greutății persoanei carese va afla la ghidonul acestora, adică nu mai mult de 120 de kg.

De la începutul acestui an, s-au produs 50 de incidente/accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice în trafic. În consecință, o persoană a decedat, iar 50 au suferit traumatisme.

Pentru diminuarea numărului acestor cazuri, reamintim tuturor conducătorilor unui astfel de mijloc de transport:

– să traverseze strada pe trecerea de pietoni coborând de pe vehicul și transportându-l de ghidon;

– să poarte echipament de protecție și vestă reflectorizantă;

– să fie atenți la pietoni;

– să nu circule pe drumurile publice cu sens unic contra sensului de circulație a autovehiculelor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: