ekonomim.com

Rețea masivă de conturi false pe TikTok: Maia Sandu, PAS și un comediant, printre cei vizați

Promo-LEX a identificat o rețea masivă de conturi false pe TikTok, care folosește, în total, două hashtaguri. Unul dintre acestea, #alegmoldova, a adunat 1,3 milioane de vizualizări în doar 72 de ore. Potrivit asociației, rețeaua distribuie mai multe narațiuni, inclusiv că marșurile persoanelor LGBTQ ar fi o consecință a procesului de aderare la UE, dar și că, sub conducerea Maiei Sandu, țara ar deveni „o marionetă a Occidentului”, mesaj transmis printr-o prezentatoare TV din Moldova, a cărei voce a fost modificată prin AI. Potrivit asociației, scopul acestei rețele este de a manipula votul în contextul alegerilor parlamentare.

Pe 19 septembrie, asociația Promo-LEX a raportat că a identificat o rețea masivă de conturi false pe TikTok.

Asociația a precizat că hashtagul #alegmoldova, folosit de această rețea, a urcat rapid în trending și a adunat 1,3 milioane de vizualizări în doar 72 de ore. Potrivit asociației, această creștere nu reflectă popularitate reală sau susținere autentică.

promolex.md

„În spatele fenomenului se află 25 de conturi nucleu, multiplicate ulterior în aproape 500 de conturi suplimentare, care distribuie aceleași videoclipuri, aceleași grafici și aceleași narative, repetând obsesiv mesajele și creând impresia unei majorități. Ceea ce se distribuie de către această rețea este conținut generat de inteligența artificială, iar unele conturi utilizează imaginea de profil cu elemente naționale (persoane îmbrăcate în costume naționale), pentru a da o impresie că în spatele acestui cont s-ar afla o persoană aparent simplă și dezinteresată”, a precizat Promo-LEX.

Asociația a adăugat că rețeaua folosește, în total, două hashtaguri – #alegmoldova și #moldova – în condițiile în care TikTok permite maximum cinci. „Alegerea deliberată a acestor două etichete pare să aibă scop bine determinat, și anume manipularea algoritmului TikTok pentru a forța postările în trending”, a menționat asociația.

Potrivit asociației, în mesajele distribuite de rețea se regăsesc următoarele narațiuni: că marșurile persoanelor LGBTQ ar fi o consecință a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană; se răspândește o poveste falsă despre un oligarh care ar fi fugit la Londra, de fapt o persoană necunoscută, și acuzații inventate privind impozite și contrabandă, atribuite partidului de guvernare; că sub conducerea Maiei Sandu, țara ar deveni „o marionetă a Occidentului”, mesaj transmis printr-o prezentatoare TV din Moldova, a cărei voce a fost modificată prin AI; că un comediant pro-Maia Sandu ar fi „pedofil” și „ar umili femeile obeze”.

Potrivit asociației, conturile postează aceleași videoclipuri și grafice, iar numele lor sunt aproape identice – „mine3”, „mine677”, „mine688”, „boot1”, „boot11” sau „boot13”. Majoritatea nu urmăresc pe nimeni și nu sunt urmărite.

Promo-LEX a precizat că, la momentul publicării informațiilor, o parte din conturile nucleu nu mai sunt accesibile. Totuși, conturile multiplicate de acestea rămân active.

***

Amintim că, zilele trecute, TikTok a anunțat că a șters peste 100.000 de conturi false înainte de alegerile parlamentare din Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Город без Маршруток. GBM Online/Facebook

Accident în lanț în Chișinău: cinci persoane, transportate la spital

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe bd. Dacia din Chișinău, miercuri, 30 septembrie. Conform poliției capitalei, în accident au fost implicate un autobuz de rută și cinci automobile.

Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea autobuzul, a schimbat direcția de deplasare pentru a evita o coliziune cu un alt automobil, după care a intrat în impact cu o Toyota.

Ulterior, autobuzul a tamponat succesiv alte patru automobile: un Skoda, două Kia și un Ford.

În urma impactului, cinci persoane aflate în diferite autoturisme au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: