customs.gov.md

România introduce taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE

Începând cu ianuarie 2026, toate coletele cu bunuri având valoare comercială declarată sub 150 de euro și provenind din afara Uniunii Europene care intră pe teritoriul României vor fi supuse unei taxe fixe de 25 de lei, informează Digi24.ro.Măsura se aplică coletelor care conțin produse livrate în cadrul vânzărilor la distanță din state sau teritorii extracomunitare.

Responsabilitatea achitării taxei revine furnizorului bunurilor, expeditorului sau platformei digitale care facilitează vânzarea, în funcție de situația concretă. Colectarea, declararea și virarea taxei sunt în sarcina furnizorilor de servicii poștale, iar sumele colectate trebuie virate la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care coletul a fost predat destinatarului.

Procedura de declarare a taxei va fi stabilită prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2025, publicată în Monitorul Oficial pe 15 decembrie 2025.

Precizăm că în Republica Moldova, autoritățile analizează introducerea impozitelor pentru toate coletele de la marketplace-uri internaționale, precum Temu sau Joom, începând din iulie 2026. În prezent, taxele se aplică doar pentru coletele cu valoare mai mare de 150 de euro. Potrivit proiectului, cumpărătorul ar urma să plătească TVA de 20% din valoarea achiziției, o taxă vamală între 5% și 10% în funcție de categoria bunurilor, precum și o taxă fixă pentru ambalaj. Autoritățile estimează că aceste taxe ar putea aduce la buget între 1 și 3 miliarde de euro.

Procedura de percepere a taxelor va fi concepută astfel încât utilizatorii să observe doar modificarea prețului bunurilor. În România, taxa fixă de 25 de lei este echivalentul a aproximativ 100 de lei moldovenești.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu le mulțumește celor care pregătesc Moldova de aderarea la UE, înainte de reuniunea comisiei interguvernamentale de la Luxemburg

Președinta Maia Sandu le-a mulțumit funcționarilor și echipei Biroului pentru Integrare Europeană pentru munca depusă în pregătirea aderării Republicii Moldova la UE. Șefa statului s-a întâlnit la Președinție cu o parte dintre cei implicați pe 13 octombrie, în ziua în care Moldova urmează să deschidă negocierile pentru încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”.

„Republica Moldova – tot mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană! Deschidem azi, la Luxemburg, negocierile pe încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Avem, astfel, 24 din cele 33 de capitole deschise”, a scris șefa statului într-o postare pe rețele.

Președinta Maia Sandu susține că în spatele acestui progres „stă munca a sute de oameni care, de câțiva ani, lucrează neîncetat pentru a pregăti Republica Moldova de aderarea la UE”.

„Sunt conducători și funcționari din ministere și agenții publice, sub îndrumarea echipei de la Biroul pentru Integrare Europeană, care armonizează legislația, pregătesc reformele și negociază capitolele. Munca lor nu este întotdeauna văzută și apreciată, dar mai ales datorită efortului acestor oameni am reușit să avansăm atât de mult într-un timp atât de scurt.Am discutat cu o parte dintre ei astăzi și le-am mulțumit pentru efortul depus. Mai avem mult de lucru și contez și mai departe pe profesionalismul și perseverența tuturor celor implicați. Felicitări și continuăm cu aceeași hotărâre!”, se mai arată în mesajul transmis de șefa statului.

Maia Sandu/Facebook

Precizăm, deschiderea oficială a celor două grupuri de capitole va avea loc la Luxemburg, la cea de-a patra Conferință Interguvernamentală Moldova–UE. Reuniunea va începe la ora 21:00, ora Moldovei. La ora 22:00 este programată o conferință de presă comună, la care Cristina Gherasimov va participa alături de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, și ministrul irlandez pentru afaceri europene, Thomas Byrne. NM va transmite în direct declarațiile celor trei oficiali.

Amintim, Moldova a primit invitația oficială de a prezenta pozițiile de negociere pentru cele două grupuri de aderare la UE pe 7 octombrie.

Chișinăul speră să deschidă toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului 2026.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: